Romania. Acolo unde moca nu este de ajuns.

Titlul suna a branding de tara si, pentru anumite aspecte, chiar este un branding extrem de realist.

Traim in Romania anului 2013, la 23 de ani si un pic de la Revolutie. 23 de ani si un pic in care am evoluat ca popor, cultural, sentimental si social, de la a sta la coada pentru aproape nimic, la a fi liberi sa injuram cand primim chestii gratis.

Traim intr-o Romanie in care nemultumitului nu i se mai ia darul, ci nemultumitul are dreptul sa te linseze, daca darul nu ii convine. Am trecut rapid de la ochii-n paispe, ca nu stii niciodata cine te aude, cine afla si unde poti ajunge, la libertatea totala de a avea la un deget distanta nenumarate medii in care iti poti varsa injuriile gaunoase.

There’s no such thing as a free lunch, spunea Milton Friedman. Evident, Milton Friedman nu s-a intalnit cu mardeiasii de Bucuresti 2013. Probabil, citatul ar fi sunat Fuck you and your free lunch.

Si pana la urma nu ar fi nicio problema, dar vad aici un profil al acestui tip de mamifer. In ciuda strambatului din nas la pranzul gratuit si a injuriilor aduse ‘bucatarului’, iti mananca pranzul si mai si ragaie satisfacut dupa aceea. Pentru ca fix cei mai virulenti la capitolul asta vin din patura cu certe carente educationale, obisnuiti cu pumnul in masa si cu un anume plafon al veniturilor ce ii impiedica sa miroasa civilizatia si normalitatea.

Tarani contemporani, care au schimbat sapa cu tastatura, coada vacii cu telefonul mobil, atat de multi incat risca sa dea tonul la schimbarea normalitatii intr-o bolnavicioasa politica a ghioagei.

Social Media: You’re Doing It Wrong

Hai, ca e cazul sa inauguram 2013 si pe blog, ca tot e prima zi de munca. Cum altfel? Cu doua-trei chestii despre Social Media. Chestii gresite.

Pe LinkedIn, anul asta, ca si anul trecut, continua sa existe specia de prostanaci nesiguri, care au nevoie de parerea ta. Si iti dau mesajul asta standard:

Hi, please help me by completing this short professional survey about me (will only take a minute). This will help me gather personal feedback from my professional network.
Thank you so much!

Problema? Nu ii cunosc. Doar ce mi-au dat add, nu am idee cine sunt si ce vor, nu s-au prezentat in niciun fel, dar imi vor parerea. Din pacate, am incercat sa duc pana la capat un sondaj, insa nu am gasit optiuni de raspuns suficient de critice ca sa il mai si finalizez.

Tot pe LinkedIn sunt si pupincuristii pareristi, care se afirma in ochii mei ‘endorsand-mi skill-urile’ (maltratare intentionata a limbii romane).

Problema? Nu am nevoie neaparata de parerile lor. Apoi, apreciez foarte mult cand o asemenea actiune vine de la cineva cunoscut, important, cu care lucrez. Dar, in cazul de fata, o buna parte a ‘endorsement-ului’ vine tot de la mici trepadusi care nici macar nu s-au prezentat, dar deh, stiu ei ca sunt bun la… treburi. Nu e mai bine sa va vedeti voi de treaba voastra, decat sa va faceti remarcati in felul asta?

Continuand linia critica – sper eu sa fie si constructiva – am de raportat si un caz de furt de fani, pe Facebook.

Sunt foarte atent cu informatiile mele de acolo, tind sa tin chestiile pentru mine si sunt strict in privinta like-urilor. Ca utilizator cu un creier propriu, ma simt furat cand un cont al unui ‘prieten’ se transforma brusc intr-o pagina de fani a unei companii. People, stati putin, ce-i cu goana asta pripita dupa fani? Eu sunt prieten cu tine, omul. Ti-am dat accept. Nu am nicio inclinatie sa ma trezesc brusc migrat automat catre pagina micului tau business si nici sa imi apara intre like-uri.

Anunta-ma, macar, daca tot ma migrezi. Sansele sunt mici oricum sa accept. Dar daca faci asta si pe blat, eu ma simt furat si te taxez dublu. Unlike si unfriend.

Si mai e una despre facebook, dar e ceva mai subiectiva. Ma irita omuletii care tin sa se afirme in comentarii, la orice postare a unui peste mai mare si mai influent.

Cum spune un greu ceva, cum apare si fomistul de afirmare cu o remarca pretentioasa in comentarii, 100% in linie cu postarea de mai sus, 100% de acord, 100% exact si parerea lui si, evident, incluzand cuvinte gen ‘strategie’, ‘engagement’ si cateva balute ramase de la pupatul in fund.

Acestea fiind spuse, nu folositi Social Media ca oamenii de mai sus. Si dragilor, sa aveti un an nou minunat!

Noua parcare de la Piata Universitatii: suma tuturor defectelor

Aseara am fost prin Centrul Vechi si am zis si eu sa folosesc optiunea civilizata si moderna de parcare, ca un cetatean european al anului 2012, dupa cum chiar Oprescu se exprimase la taierea panglicii, si sa imi las masina ‘sub statui’. Era, in teorie, optiunea perfecta. Buna ca amplasament, sigura si deloc costisitoare.

Rahat. Hai sa va povestesc, pas cu pas, cum este de fapt ‘experienta de utilizare’.

• Primul lucru pe care il observi este softul prost (poate gresesc, dar fiind contract cu Primaria, probabil ca la licitatie au participat UTI, UTI si UTI). La intrare, la bariera, o camera iti ‘citeste’ numarul de inmatriculare, ce va fi imprimat pe bonul de parcare. Ori este un ‘feature’ special pentru mine, ori soft-ul nu stie sa citeasca numerele de inmatriculare care au trei cifre. Pentru ca mie mi-a printat B 40 AER. Iar numarul meu nu este B 40 AER. Aseara nu m-a costat nimic parcarea, dar ar fi interesant un blocaj de genul asta la iesire, cu un client nedumerit care trebuie sa explice cuiva diferenta dintre numarul de inmatriculare si ce apare de fapt pe bon.
• Locurile de parcare nu doar ca sunt stramte. Spatiile de manevra nu doar ca sunt mici. Dar toata parcarea arata ca un urias joc LEGO. Mai exact, totul miniaturizat. Grupulete de cate trei locusoare de parcare pe care incap cate doua masinute. Sau trei, daca soferii nu au pretentia absurda sa deschida usa, si raman in masini.
• Caile de acces intre niveluri sunt extrem de stramte si de prost desenate. In buza fiecarui nivel, la coborarea in subteran, aseara erau aruncate, fix in curba, stingatoare de incendiu si butelii de gaz (excelenta alegerea, in caz de impact) de care erau legate panglici, sa nu treci cu masina peste ‘marcajele proaspete’. Astept cu interes primele urme de oglinzi si bare, pe peretii circulari.
• La urcarea dintre nivele, veti vedea ca nu aveti cum sa iesiti decat daca muscati cu rotile coltul ultimului loc de parcare desenat. Fiti multumiti ca acolo nu este parcata nicio masina. De ce? Simplu. Daca pe zona aceea hasurata ar mai fi si o masina / motocicleta / ATV, ar trebui fie sa nu mai iesiti vreodata din  nivelul respectiv, fie sa va incolaciti un pic tablaria.
• Am urmarit un Hyundai SantaFe, iesind din parcarea de la -3. Era parcat cu fata si a facut sase manevre doar cat am fost eu de fata, pentru a iesi. Si a reusit sa iasa doar pentru ca, pe randul paralel, nu era parcata nicio masina si a mai avut de unde sa ‘muste’ un pic de spatiu de manevra.
• Eu am o masina cu latimea de 1.828 cm. Am tras, intentionat, cat se poate de aproape de stalpul din stanga, parcat cu fata, si am lasat loc doar cat sa deschid usa si sa ma strecor pe cant, ca sa vad cat spatiu ocup. Rotile mele din dreapta muscau deja din celalalt loc.
• Accesul pietonal inspre si dinspre parcare, pe rampa dinspre rond, se face cu randul. Daca un grup coboara, astepti sa ajunga la capat si apoi urci. Si viceversa. Pentru ca nu incap doua persoane, una langa alta, pe trepte, fara sa isi frece burtile, fundurile sau hainele de pereti.
• Accesul cu liftul, din fata barului Jos Palaria, este si mai interesant. Lifturile nu circula decat cate un singur etaj, si nu ajung pana la nivelul cel mai de jos al parcarii. Pentru ca nu ai decat buton de -1, iei liftul pana la -1. Cobori din lift si iei ascensorul de alaturi, care nu merge decat pana la -2. Ai zice ca faci la fel si pentru -3. Nu, pentru ca pana la -3 nu mai exista lift. O iei pe scari.
• Ai ajuns la masina ta parcata la -2 sau -3 si vrei sa platesti inainte de a pleca? O iei frumos pe scari, inapoi pana la -1. Doar acolo exista singurul aparat de taxare. Nu, nu ai cate unul pe fiecare nivel.
• Masina mea are o lungime de 4.410 cm, un ampatament de 2.525 cm si garda la sol de 10,5 cm. La urcarea rampei de iesire dinspre rondul de la Universitate, am lovit varful pantei cu scutul. Nu recomand experienta asta pentru cei cu masini mai lungi sau joase.
• Fix in capatul iesirii, la mai putin de o lungime de masina, cum ai scos nasul din subteran se face o curba la stanga. Eu unul stiam de ea, ca vazusem de afara cum este, dar nu exista nicio atentionare, in afara stalpisorilor din piatra gri, pusi sa obstructioneze accesul direct in fata. Dar e OK, pentru ca stim ca pietrele gri sunt reflectorizante si se vad de la distanta, mai ales noaptea.
• Faceti-va cruce cu limba-n cerul gurii daca, pe aceeasi iesire, nimeriti coloana si ramaneti ultima masina, fix in curba. Este eminamente o chestiune de sansa daca se propteste sau nu in fundul vostru urmatoarea masina care urca rampa cu elan maxim si vizibilitate zero.

Va las cu doua idei principale, dupa toata placinta asta. Folositi cu incredere vechea parcare cu plata, dintre Intercontinental si TNB. Nu am cuvinte sa spun cat de buna este, in comparatie cu cea de la statui. Si, pe cat posibil, impliniti-va o fantezie. Luati-i masina lui Oprescu, luati-l pe Oprescu in dreapta, si parcati o data pe fiecare loc de parcare marcat, in noul spatiu de sub statui. Puneti-i si o camera pe bord, spre el, sa ii vedeti mimica, de fiecare data cand ii cade o oglinda sau i se rascheteaza cateo bara de vreun stalp.

I Smell Bullshit, LinkedIn

Vad o platitudine emisa de LikedIn, preluata si trambitata de o gramada de datatori mai departe pe twitter.

Primo. Nu a stat niciunul dintre voi 30 de secunde pe ganduri inainte de retweet, sa adune unu plus unu si sa se gadneasca – d’oh! – ca LinkedIn incearca, cat si cum poate, sa isi faca mai mult continut, fix prin articolele alea pe care te incurajeaza sa le share-uiesti (urasc cuvantul, nu imi iese altul acum, partajezi suna si mai prost)? Ca asta nu este altceva decat un – relativ inteligent – call to action catre utilizatori sa incarce continut pe LinkedIn si sa faca, cumva, reteaua mai atractiva? Ca niciun *recruiter* nu iti da tie zece puncte si altuia unul singur, doar pentru ca ai pus articolul ala din The Economist, editia de la sfarsitul lui August?

Secundo. Nu stiu altii cum sunt, dar eu unul vad, din experienta asta pe care am strans-o pana acum, ca fix aia care au timp sa puna articolasele astea dragute pe social media si sa plimbe link-uri amuzante, motivationale sau educationale in mail-uri sunt cei care o freaca mai mult si nu prea fac ce ar trebui de fapt sa faca. Reformulez. Cati dintre cei ce au pus un link catre un speech de la TED in ultimele sase luni au avut un succes fulminant in cariera? Aham. Multumesc.

Filtram si noi un pic ceea ce dam mai departe, ca niste oite destepte?

Bunul simt este, totusi, un mare rahat

Un pic mai devreme, m-a calcat un bou pe picior. Am dat nervos din mana, dar am reusit sa imi inghit primele chestii care erau sa-mi iasa pe gura. Am auzit boul – ii spun in continuare asa, in spiritul titlului – ca isi cere scuze si pentru cateva secunde m-am simtit prost. Ca uite, biata rumegatoare nu a vrut si si-a mai cerut si scuze, iar eu am reactionat aiurea. Ca un nesimtit. Si apoi mi-am revenit rapid. De ce ar trebui sa fiu politicos atunci cand un bou nu isi poate controla activitatea locomotorie? De ce ar trebui sa zambesc eu si sa spun nu, nu, insist, eu imi cer scuze, ca universul m-a asezat pe directia ta de mers? Pentru ca societatea a decis ca asa e bine? How’bout a nice steamy little helping of go fuck yourself?

Traiesc in epoca in care nu e frumos sa ii spui prostului ca este prost. Pentru ca arati ca esti needucat. Pentru ca trebuie sa ii lasi si lui loc sa traiasca in lumea asta. Ca sa poata si el, mai tarziu, sa incurce stanga cu dreapta sau frana cu acceleratia si sa te calce pe trecerea de pietoni. Profesorilor le este frica sa le mai dea 7 retardatilor din ciclul primar. Ca vin cu parintii la scoala, pun plangere, fac referat si apoi au inspectie pe cap. Nu conteaza ca Danut isi mananca mucii din nas si maximul de caligrafie este atunci cand scrijeleste Mue pe banca. El este viitorul. Pentru el scrie pe cutit atentie, obiect ascutit. Cata vreme, intr-o situatie sau alta, voi ajunge sa depind in vreun fel de un prost, asta nu va fi decat felul naturii de a imi spune vezi idiotule? Asta se intampla doar pentru ca l-ai lasat sa existe.

Stii grasa aia care este de trei ani la dieta? Da, aia un pic mai grasa decat acum trei ani, cand s-a apucat prima oara de dieta. Aia careia ii spun femeile vai, ce ai slabit, arati minunat! O vezi ca mananca. Mereu. Graunte, la ora 9. Biscuiti dietetici, la 10. Un lighean de salata, la 11. Doua banane, la 12. Un iaurt, la 1. Si tot asa. Ai incetat acum un an jumate sa te mai intrebi cum o sa mai slabeasca, daca baga mereu in ea. Iti vine sa ii spui Graso, am un secret. Vrei sa slabesti? Fa o pauza intre mese. De mai mult de trei ore. Si apoi creste pauza asta. Apuca-te de sport. Misca sunca. Ei bine, nu! Doar nu esti nesimtit, nu? Si grasii sunt oameni. Chiar daca ocupa mai mult loc, sunt mai inceti si trebuie sa faci cativa metri in plus cand ii ocolesti. Ei iti sunt egali. Asa spun normele de bun simt. Tine minte si la urmatorul incendiu, cand ea o sa fie in fata ta pe scara de urgenta. Plus ca ea are nutritionistul ala, care i se ocupa indeaproape de dieta. Uite, ala baiat bun. Doar nu o fi fraier, sa isi invete grasele sa slabeasca rapid si sa se scoata singur din afaceri.

Toleranta este un cuvant pe val. Un must have pentru orice persoana de bun simt. Este normal sa iti astepti randul cand vorbesti. Este corect sa lasi interlocutorul, chiar daca trazneste de prostie, sa isi termine ineptia. In curand va aparea sistemul discutiei cu bon de ordine. Ai numarul sase? Vorbesti cand termina primii cinci. De ceva timp este OK sa asculti. Pentru ca nu stii daca ai ceva mai bun de spus, decat dupa ce auzi toti mormolocii concurand la sectiunea platitudini pe minut. Si apoi, cand iti vine randul, nu uita de bun simt. Tine cont de cei mai in varsta, respecta-i pe cei mai cu vechime, tolereaza si sprijina mucosii nascuti acum cinci minute. Pentru ca toata lumea nu doar ca are dreptul la opinie, dar in special tu ai obligatia sa ii asculti si sa ii aprobi.

Feed-back. Alta bijuterie a vietii. Este intotdeauna util si eminamente binevenit. Dar stai. Repet. Cu bun simt. Cu perdea. Cu inflorituri. Cu minim 97.3% discurs pozitiv, iar abia in restul de 2.7% trebuie sa spui daca te deranjeaza ceva. Dar grija mare. Tonul si constructia frazei trebuie sa fie maxim neutre. Desi este bine primita si o jumatate de lauda. Asta mai ales cand vorbesti cu un taran. Pentru ca stim cu totii ca melteanului, daca ii vorbesti frumos, politicos si manierat, ii va trece pofta de scuipat seminte, nu va mai injura in trafic si, cel mai important, va spune Draga Aneta, cu respect, binevoieste a primi doua palme de la mine, daca nu este cu deranj inainte de fiecare corectie pe care i-o va aplica nevestei, cand ajunge trotilat acasa, dupa o zi de ‘munca’.

Cacat. Da, chiar am scris asta. Cacat. Ce-ar fi sa fim mai rapizi, mai destepti si mult, mult, mult mai competitivi? Sa avem discutii din care sa sara scantei si idei, in loc sa avem dialoguri plate dar ah, pline de bun simt? Ce mari descoperiri sau evolutii in stiinta s-au facut cu bunul simt? A fost vreun savant care a trimis o scrisoare politicoasa tuturor omologilor din domeniul sau, anuntandu-i ca va descoperi motorul in doi timpi, explicandu-le cum si dandu-le si sase luni timp de ragaz, sa ajunga la acelasi nivel, inainte de anuntul public?

O gramada de oameni ambitiosi au alergat ieri la maraton. Cum ar fi fost o mare busculada la start, plina de oameni care zic va rog, dumneavoastra primul! Dar nu, insist, dumneavoastra primul! Jenant, nu? Ei, cam asa e viata asta desprinsa din codul bunelor maniere. Minus la evolutie, dar un mare apanaj al mediocritatii.

Bai firma X, ce PLM?

Aproape ca mi-am uitat parola de cand nu am mai scris aici. Deja ma simt vinovat ca nu mai intru la statisticile despre bloguri active si ca trag in jos online-ul romanesc. Dar gata cu intro-ul. Sa trec la treaba.

De cate ori ati vazut astazi exprimarea din titlu, de cand ati intrat dimineata pe Facebook, twitter sau v-ati citit blogurile preferate? Eu am 3-5 exemple. Doar pana acum. Si doar din ce am scanat, printre picaturi. Probabil ca e intr-un fel si vina mea, ca nu imi triez cum trebuie ce citesc.

Vad o gramada de zmei de tastatura. Bai supermarket-ul x, ce plm e cu preturile astea? Bai asiguratorul y, fmm, ce kkt e cu scorul asta la RCA? SMF in aia care raspund la telefon la magazinul online z!

Si incerc sa ii vizualizez pe eroii astia spunand asa ceva pe gura, in viata reala, la casierie, ghiseu de banca sau telefon. Si ceva nu se leaga. Ca e o ipocrizie aici, o contradictie intre curajul asta din spatele tastaturii, cand e ok sa il injuri pe unul, sa iti bagi si sa scoti ceva din familia altuia si tot asa mai departe, pentru simplul fapt ca lucreaza la un call-center sau un ghiseu, si normele de comportament social din viata reala.

Ai postat asa ceva? Ma gandesc la doua variante aici. Doar ai aruncat niste injuraturi in eterul online, indiferent daca te asculta cineva sau nu. Finalitatea practica nu exista si vorbim doar de o descarcare nervoasa. Bun, bravo, dar nu mai bine dai tu o tura de bloc, sa te calmezi, decat sa arati ca stai prost cu autocontrolul? Doi. Ai adresat injuriile de mai sus cuiva, care te asculta, te vede sau te citeste si poate cumva sa iti raspunda. Rezolvi ceva cu un PLM, sau rezolvi mai mult cu un ‘te rog’ si un ‘multumesc’? Inca nu ai un raspuns? Hai sa te ajut. Vin la tine si te intreb daca imi poti da, te rog, un foc. Sau vin la tine, iti dau un sut in partile moi, o flegma in frunte si iti iau bricheta. In ambele cazuri, eu mi-am aprins tigara. Dar intr-unul din ele nici nu te-am umilit pe tine si nici nu mi-am creat o imagine de dobitoc violent. A, si nici macar nu fumez.

Si vreti sa o zic si pe aia dreapta? O gramada de anonimi din spatele tastaturii sunt – declarativ – mereu gata sa aplice o corectie violenta si intotdeauna cu apetitul sexual pe modul ON. Dar – ce ironic – cam putini dintre astia, din ce am mai vazut si eu, dau pe la sala, si chiar mai putini au  o viata sexuala la macar 5% din FMM-urile pe care le tin sus si tare pe net.

Nimic din ce scriu aici nu e pe un ton superior. Am avut si eu aceeasi abordare, pe acelasi ton, nu o singura data, dar imi dau singur seama ca nu e ok si ca as putea sa ma controlez mai bine. Asa ca, pana una alta, ce-ar fi sa o ardem mai putin frustrat si mai mult constructiv?

WTF Is Pitza?

Just Student Pub failing

Facebook Killed My Blog

Doua chestii o sa spuneti imediat ce ati citit titlul. Primo: altul care a descoperit apa calda (55.300 de rezultate pe Google pentru ‘facebook killed my blog’). Secundo: asta e blog?

Va puneti problema corect, in ambele cazuri.

Imi periam un pic contul de Facebook si ma miram cat de multe chestii (vorbim doar de volum, nu judec aici cat de mari sau mici prostii sunt acolo) am putut sa postez pe o retea care, in cele din urma, imi e straina, in loc sa stau si sa incerc sa imi cresc un pic un continut al meu, chiar aici.

Si ma gandesc cat de diabolic de simplu si subliminal mi-a devenit Facebook-ul. In fiecare zi am aproape permanent cate o fereastra deschisa cu Facebook in browser. Nu stiu daca am macar de doua ori pe saptamana fereastra de WordPress deschisa, si nici daca rezista mai mult de cateva zeci de minute.

Am pe mobil, pe acelasi ecran, atat aplicatia de Facebook, cat si de WordPress. Facebook imi ia zeci de mega pe zi. WordPress imi ia tot atat, doar ca pe luna. Orice poza fac cu telefonul poate fi aratata si trimisa pe mai mult de zece retele sociale si mail-uri. Nu stiu cum dracu se face ca intotdeauna ajunge pe Facebook, desi la fiecare share vad acolo si WordPress-ul. Absolut la fel si pentru un clip cu o melodie care ma prinde intr-o zi. Aruncat direct pe Facebook, ca e mai simplu si acolo vezi imediat cine ‘apreciaza’. Ca e mai complicat si cere mai multi neuroni sa cauti un pic de informatii despre trupa, album, membri si altele de genul, pentru blog. Ca de bine de rau, aici mi-e usor rusine sa arunc un clip fara sa spun nimic despre el.

Desi tot ce spun mai sus este bullshit. De lene este raspunsul pentru toate cele amintite. Pentru ca imi e mai usor sa dau un share cu o fraza semi-inteligenta, decat sa o pun in WordPress, sa gandesc un titlu, sa transform fraza in paragraf, sa pun un pic de background si sa gasesc cateva tag-uri si categorii relevante.

Solutii? N-am. Facebook va fi intotdeauna simplu si atractiv pentru lenesi, iar in cazul WordPress, oricat de simpla si atractiva ar fi interfata de mobil, va ramane usor mai complicat, prin comparatie. Si asa pun si eu umarul la pseudo-comunicarea asta usor retarda, cu o poza, un link, un clip si trei cuvinte.

ProSport joaca in Campionatul European al gafelor

Pe bune. Este incredibil, chiar si dupa standardele lor de balbe sustinute, cum nu au fost in stare sa listeze corect macar o singura grupa de la Campionatul European de Fotbal:

 

Pentru un reality-check, avem mai jos BBC. Numarati voi cate greseli au avut, din 16 posibile.

 

Nu scrie despre ce nu iubesti. Cazul Dacia Lodgy

Doua chestii vreau sa spun cu titlul asta. Nu scrie despre ce nu iubesti, pentru ca nu o sa iasa frumos, si ne-am cam saturat de texte scrise aiurea. Apoi, nu scrie despre ce nu iubesti, pentru ca doar cand iubesti ceva stii foarte bine despre ce e vorba si ai toate informatiile care iti trebuie, cat sa iasa ceva corect si bine documentat.

Hai sa vorbim un pic de produse. Cred ca pot sa vorbesc despre, citesc despre sau privesc imagini cu masini, ceasuri si butoni, fara a mai tine cont de notiunea timpului. Suna pueril, superficial, cum vreti voi, dar astea sunt slabiciunile mele, pe o tema pur comerciala.

Am ajuns deja la al treilea paragraf, pana cand intru efectiv in subiectul de astazi. Impardonabil pentru normele jurnalismului, dar hei, nu am mai scris de mult si ma mananca degetele. Astazi s-a lansat Dacia Lodgy. Am citit peste zece articole despre asta si, din ce vad la o monitorizare sumara, online-ul a produs pana acum peste 50 de articole. Vreau sa critic – constructiv, sper eu – tonul unei bune parti a articolelor.

Mai exact, am o problema cu exagerarea. Sa notam de la inceput. Nu doar ca nu sunt un fan al marcii Dacia, dar am si o parere – preconceputa, nejustificata, subiectiva – proasta despre soferii de Dacie. Asa sunt eu, uit anii in care am condus o Nova.

O cronica cinstita a Daciei Lodgy ar spune ca astazi s-a lansat un monovolum – atentie, domnilor redactori si editori, nu primul monovolum romanesc, caci asta a facut domnul Persu in 1924 – pe segmentul entry-level, pentru oamenii fara pretentii, dispusi sa primeasca un raport onest pret-calitate. In cazul de fata, bani putini, calitate pe masura. Este o masina spatioasa, daca ne uitam la numarul de sapte scaune, insa nu stim si care este locul real pentru fiecare pasager in parte. Nici nu stiu daca vreunul dintre cei care au scris despre masina a luat loc pe fiecare scaun, si-a pus centura, a incercat sa nu dea cu genunchii de spatarul din fata si a gasit toate butoanele si manerele la indemana. Are o motorizare care iti permite deplasarea rectilinie uniform-variata – glumesc – intre punctele A si B, fara veleitati sportive sau orice alte pretentii.

Are portbagaj. In portbagaj incape nu doar un porc, ci mai multi porci. Asta este o chestie extrem de importanta pentru publicul-tinta. Sa ne calibram asteptarile. Daca 10% dintre modelele Lodgy vor fi vadute catre acea familie tanara, care isi transporta doi copii, multe mingii, doua biciclete si trei colaci gonflabili, cum ni se va servi probabil reclama, 90% dintre romani vor cara lemne, caramizi, chiuvete, copaci, lazi cu bere si, sa nu uitam, porci. Multi porci.

Onest ar fi sa spunem, mai mult decat orice am scris mai sus, ca este o masina urata. Ca nu respecta proportiile estetice. Ca este un mutant intre liniile curente de modele Dacia si Renault. Dar nu este ceva grav, pentru ca, sa nu uitam, in afara de cei care au prezentat astazi masina ca pe un adevarat vehicul glam, nimeni nu are pretentia reala ca acest automobil sa fie frumos.

Bordul – din ce vad in poze – este in continuare sub nivelul fostei mele masini, din 2002. Ce-i drept, masina anului 2002. Dar compar mere cu pere, clase diferite si segmente diferite. Asta din punct de vedere al optiunilor incluse si al functionalitatii. Am mari dubii ca materialele ar fi la aceeasi inaltime, pentru ca nu vad aici nimic mai mult decat un bord de Logan, cu un loc amenajat pentru display.

Vad ca motorizarile au 90, 110 si 115 CP. Nu vad nicaieri in articole – poate nu m-am uitat eu suficient de atent – care este masa vehiculului. Pentru ca 90 CP pot fi suficienti la clasa mica si 900 Kg si in acelasi timp total irelevanti pentru 1,4 tone.  Nu vad nici cuplul motor la care obtinem puterea optima.

Cum se simte schimbatorul? Este asezat OK pentru bratul soferului? Cum sunt pedalele, spatiate, tari, moi? Oglinzile si suprafata vitrata ofera suficienta vizibilitate? Scaunele sunt tari, au suficient sprijin latera? Avem un raspuns pentru intrebarile astea, care se poate obtine in doua minute de stat in masina, sau am scris dupa comunicat?

Urca in mai multe masini. Citeste despre mai multe masini. Uita-te la mai multe masini. Pipaie. Simte. Partea tactila este extrem de importanta pe termen lung. Fa-ti o impresie. Invata ce iti place si ce nu. Retine marcile, clasele si preturile masinilor care nu iti plac, ti se par mediocre, iti plac si, cel mai important, pe care le iubesti. Nu te apuca pur si simplu sa scrii despre o masina din nimic, pentru ca nu ai niciun reper setat.

Si mai e ceva. Condu intai masina, si abia apoi scrie despre ea. Stiu, in domeniul auto exista articolul de prezentare, exista road testul si exista testul de anduranta. Ghiciti ce conteaza cel mai mult.