Paradoxul foamei

7 11 2012

Trec printr-o perioada de foame acuta. Vreau sa consum enorm de mult. Filme. Oameni. Carti. Muzica. Prietene. Prieteni. Cluburi. Locuri. Kilometri. Efort. Informatie. Nu conteaza ordinea.

Fac multe lucruri simultan. Considerabil mai multe decat in trecut. Si pe masura ce le fac, imi apare pofta de mai mult. Citesc o carte, ascult muzica si butonez pe tableta. Simultan. Si mi se pare ca imi lipseste ceva. Ca nu e de ajuns. Ca as putea sa fac mai mult. Ca timpul asta l-as putea petrece in oras, intre oameni, sau pe pista, alergand.

Alerg. Ore. Cu muzica in urechi. Si in timpul asta ma gandesc ca as putea sa citesc o carte sau sa vad un film. Daca merg la un film, ma gandesc cat timp pierd in loc sa alerg. Sau sa vorbesc cu prietenii.

Foamea de orice este urmata de o extrem de scurta satietate, care nu face altceva decat sa deschida o alta pofta, pentru un alt tip de consum. Sunt intr-un cerc vicios. Scriu bucata asta scurta de text acum in fuga, ca urmeaza sa ies. Cand voi fi in oras, probabil ca imi voi dori, aproape imediat, si altceva.

Nu imi dau seama daca devin defect, sau este o evolutie catre ceva. Si nu imi dau seama cand urmeaza marele reset. Probabil pauza, a carei nevoie nici macar nu o simt.

Imi este foame. Consum ce vreau. Si imediat apare o pofta noua.

Advertisements




Bunul simt este, totusi, un mare rahat

8 10 2012

Un pic mai devreme, m-a calcat un bou pe picior. Am dat nervos din mana, dar am reusit sa imi inghit primele chestii care erau sa-mi iasa pe gura. Am auzit boul – ii spun in continuare asa, in spiritul titlului – ca isi cere scuze si pentru cateva secunde m-am simtit prost. Ca uite, biata rumegatoare nu a vrut si si-a mai cerut si scuze, iar eu am reactionat aiurea. Ca un nesimtit. Si apoi mi-am revenit rapid. De ce ar trebui sa fiu politicos atunci cand un bou nu isi poate controla activitatea locomotorie? De ce ar trebui sa zambesc eu si sa spun nu, nu, insist, eu imi cer scuze, ca universul m-a asezat pe directia ta de mers? Pentru ca societatea a decis ca asa e bine? How’bout a nice steamy little helping of go fuck yourself?

Traiesc in epoca in care nu e frumos sa ii spui prostului ca este prost. Pentru ca arati ca esti needucat. Pentru ca trebuie sa ii lasi si lui loc sa traiasca in lumea asta. Ca sa poata si el, mai tarziu, sa incurce stanga cu dreapta sau frana cu acceleratia si sa te calce pe trecerea de pietoni. Profesorilor le este frica sa le mai dea 7 retardatilor din ciclul primar. Ca vin cu parintii la scoala, pun plangere, fac referat si apoi au inspectie pe cap. Nu conteaza ca Danut isi mananca mucii din nas si maximul de caligrafie este atunci cand scrijeleste Mue pe banca. El este viitorul. Pentru el scrie pe cutit atentie, obiect ascutit. Cata vreme, intr-o situatie sau alta, voi ajunge sa depind in vreun fel de un prost, asta nu va fi decat felul naturii de a imi spune vezi idiotule? Asta se intampla doar pentru ca l-ai lasat sa existe.

Stii grasa aia care este de trei ani la dieta? Da, aia un pic mai grasa decat acum trei ani, cand s-a apucat prima oara de dieta. Aia careia ii spun femeile vai, ce ai slabit, arati minunat! O vezi ca mananca. Mereu. Graunte, la ora 9. Biscuiti dietetici, la 10. Un lighean de salata, la 11. Doua banane, la 12. Un iaurt, la 1. Si tot asa. Ai incetat acum un an jumate sa te mai intrebi cum o sa mai slabeasca, daca baga mereu in ea. Iti vine sa ii spui Graso, am un secret. Vrei sa slabesti? Fa o pauza intre mese. De mai mult de trei ore. Si apoi creste pauza asta. Apuca-te de sport. Misca sunca. Ei bine, nu! Doar nu esti nesimtit, nu? Si grasii sunt oameni. Chiar daca ocupa mai mult loc, sunt mai inceti si trebuie sa faci cativa metri in plus cand ii ocolesti. Ei iti sunt egali. Asa spun normele de bun simt. Tine minte si la urmatorul incendiu, cand ea o sa fie in fata ta pe scara de urgenta. Plus ca ea are nutritionistul ala, care i se ocupa indeaproape de dieta. Uite, ala baiat bun. Doar nu o fi fraier, sa isi invete grasele sa slabeasca rapid si sa se scoata singur din afaceri.

Toleranta este un cuvant pe val. Un must have pentru orice persoana de bun simt. Este normal sa iti astepti randul cand vorbesti. Este corect sa lasi interlocutorul, chiar daca trazneste de prostie, sa isi termine ineptia. In curand va aparea sistemul discutiei cu bon de ordine. Ai numarul sase? Vorbesti cand termina primii cinci. De ceva timp este OK sa asculti. Pentru ca nu stii daca ai ceva mai bun de spus, decat dupa ce auzi toti mormolocii concurand la sectiunea platitudini pe minut. Si apoi, cand iti vine randul, nu uita de bun simt. Tine cont de cei mai in varsta, respecta-i pe cei mai cu vechime, tolereaza si sprijina mucosii nascuti acum cinci minute. Pentru ca toata lumea nu doar ca are dreptul la opinie, dar in special tu ai obligatia sa ii asculti si sa ii aprobi.

Feed-back. Alta bijuterie a vietii. Este intotdeauna util si eminamente binevenit. Dar stai. Repet. Cu bun simt. Cu perdea. Cu inflorituri. Cu minim 97.3% discurs pozitiv, iar abia in restul de 2.7% trebuie sa spui daca te deranjeaza ceva. Dar grija mare. Tonul si constructia frazei trebuie sa fie maxim neutre. Desi este bine primita si o jumatate de lauda. Asta mai ales cand vorbesti cu un taran. Pentru ca stim cu totii ca melteanului, daca ii vorbesti frumos, politicos si manierat, ii va trece pofta de scuipat seminte, nu va mai injura in trafic si, cel mai important, va spune Draga Aneta, cu respect, binevoieste a primi doua palme de la mine, daca nu este cu deranj inainte de fiecare corectie pe care i-o va aplica nevestei, cand ajunge trotilat acasa, dupa o zi de ‘munca’.

Cacat. Da, chiar am scris asta. Cacat. Ce-ar fi sa fim mai rapizi, mai destepti si mult, mult, mult mai competitivi? Sa avem discutii din care sa sara scantei si idei, in loc sa avem dialoguri plate dar ah, pline de bun simt? Ce mari descoperiri sau evolutii in stiinta s-au facut cu bunul simt? A fost vreun savant care a trimis o scrisoare politicoasa tuturor omologilor din domeniul sau, anuntandu-i ca va descoperi motorul in doi timpi, explicandu-le cum si dandu-le si sase luni timp de ragaz, sa ajunga la acelasi nivel, inainte de anuntul public?

O gramada de oameni ambitiosi au alergat ieri la maraton. Cum ar fi fost o mare busculada la start, plina de oameni care zic va rog, dumneavoastra primul! Dar nu, insist, dumneavoastra primul! Jenant, nu? Ei, cam asa e viata asta desprinsa din codul bunelor maniere. Minus la evolutie, dar un mare apanaj al mediocritatii.





Cand am ajuns atat de prosti?

7 10 2011

Mi-ar placea sa cred ca este o ironie fina din partea producatorilor. Ceva imi spune insa ca este doar trista realitate.





Intuneric?

26 09 2011

Cand eram mic, tin minte ca in multele nopti de la bunici era un intuneric atat de dens si de inchis incat oricat te-ai stradui, nu distingeai aproape nimic. Multi ani mai tarziu, intr-o seara in care nu am nimic pornit, am in camera:

  •  un led albastru de la TV
  • un led rosu si un ceas verde de la media box
  • un led rosu de la Wii
  • patru led-uri verzi ce clipesc intermitent, de la modem
  • trei led-uri galbui ce clipesc intermitent, de la router
  • un led rosu si un ceas albastru de la sistemul audio
  • un bec portocaliu de la un prelungitor

Si, prin jaluzelele trase, se vede lumina de la stalpii din fata blocului.





Fostele fete frumoase

22 08 2011

Erau fetele care te faceau sa te simti un mic zeu cand iti zambeau, la inceputul liceului. Drepte, zvelte, frumos arcuite, mers ferm si forme incantatoare. Zambet deschis si ochi vii, cu un interesant ascendent moral fata de noi, pretendentii 🙂

Au trecut cativa ani si fiecare a luat-o pe drumul lui. Pentru unele dintre ele, drumul a insemnat intalnirea cu Printul. Fat Frumos calare pe calul alb, care le-a facut viata minunata si le-a incantat 3, 5, 7 ani. Si apoi s-a uitat la ea si s-a hotarat sa o incante pe una mai dreapta, mai zvelta si mai frumos arcuita. Si sa o lase in ruine. Pentru ca ea intai l-a cucerit pe Print. Apoi i-a asigurat confortul. Apoi a inceput chiar si ea sa se simta mai comod. A rarit un pic sedintele de epilat. Nu a mai mers chiar atat de des la manichiura. Parul nu a mai trebuit sa stea neaparat perfect… mai ales ca in bucatarie sunt multi aburi, si asta oricum strica munca de la coafor.

Altele au ales calea carierei, mai presus de toate. Si, la ani buni dupa, au realizat brusc ca nu mai arata chiar ca la douazeci. Cand isi dau jos ochelarii cu rama groasa, neagra, vad cateva riduri in coltul ochilor. Dar partea buna e ca nu se mai disting chiar asa limpede aripioarele.  Merg de trei ori pe saptamana la sala si au mereu un mic regret. Nu mai sunt acum, cu atata munca, cum erau mai demult, cand nu era nevoie sa faca nimic.

Le vezi uneori, ani buni dupa. Iti da cineva cate un cot, in caz ca nu le recunosti.

Te uiti la una din ele si te gandesti ca parca nu avea umerii atat de plini. Linia aia dintre gat si clavicula era mult mai apetisanta. Parca buzele nu ii erau usor cazute la colturi si clar nu avea cearcanele astea. Sanii sunt un pic mai jos decat ii stiai, si arata ceva mai… moale. Si nu e singurul loc in care gravitatia si-a spus cuvantul.

Se apropie de 30. Varsta-kriptonita pentru ea. Nu mai este ce-a fost si nici generatia mai tanara nu o lasa deloc sa respire. E trecuta deja prin prea multe si simte ca ii trece timpul. Tii minte ca te incita acum cativa ani, dar acum este atat de… abordabila. Si, in mod ciudat, desi citesti si ce nu spune, tot ce trezeste in tine e un pic de mila. A avut o carte, a jucat-o la un moment dat, dar nu a castigat.

Chiar asa, unde se duc fetele frumoase si ce se intampla cu ele acolo, de se intorc niste atat de comune casnice? Va las cu intrebarea asta, cu un zambet in coltul gurii. E bine sa fii barbat 🙂

In episodul urmator: Secretele femeilor care arata la 35 de ani cum nici nu viseaza multe la 20.





Rusia, 2009

22 01 2010

Sursa. De altfel, va recomand EnglishRussia pentru o alta fata a ‘imperiului’. Ii au si ei pe ai lor.