Noua parcare de la Piata Universitatii: suma tuturor defectelor

2 12 2012

Aseara am fost prin Centrul Vechi si am zis si eu sa folosesc optiunea civilizata si moderna de parcare, ca un cetatean european al anului 2012, dupa cum chiar Oprescu se exprimase la taierea panglicii, si sa imi las masina ‘sub statui’. Era, in teorie, optiunea perfecta. Buna ca amplasament, sigura si deloc costisitoare.

Rahat. Hai sa va povestesc, pas cu pas, cum este de fapt ‘experienta de utilizare’.

  • Primul lucru pe care il observi este softul prost (poate gresesc, dar fiind contract cu Primaria, probabil ca la licitatie au participat UTI, UTI si UTI). La intrare, la bariera, o camera iti ‘citeste’ numarul de inmatriculare, ce va fi imprimat pe bonul de parcare. Ori este un ‘feature’ special pentru mine, ori soft-ul nu stie sa citeasca numerele de inmatriculare care au trei cifre. Pentru ca mie mi-a printat B 40 AER. Iar numarul meu nu este B 40 AER. Aseara nu m-a costat nimic parcarea, dar ar fi interesant un blocaj de genul asta la iesire, cu un client nedumerit care trebuie sa explice cuiva diferenta dintre numarul de inmatriculare si ce apare de fapt pe bon.
  • Locurile de parcare nu doar ca sunt stramte. Spatiile de manevra nu doar ca sunt mici. Dar toata parcarea arata ca un urias joc LEGO. Mai exact, totul miniaturizat. Grupulete de cate trei locusoare de parcare pe care incap cate doua masinute. Sau trei, daca soferii nu au pretentia absurda sa deschida usa, si raman in masini.
  • Caile de acces intre niveluri sunt extrem de stramte si de prost desenate. In buza fiecarui nivel, la coborarea in subteran, aseara erau aruncate, fix in curba, stingatoare de incendiu si butelii de gaz (excelenta alegerea, in caz de impact) de care erau legate panglici, sa nu treci cu masina peste ‘marcajele proaspete’. Astept cu interes primele urme de oglinzi si bare, pe peretii circulari.
  • La urcarea dintre nivele, veti vedea ca nu aveti cum sa iesiti decat daca muscati cu rotile coltul ultimului loc de parcare desenat. Fiti multumiti ca acolo nu este parcata nicio masina. De ce? Simplu. Daca pe zona aceea hasurata ar mai fi si o masina / motocicleta / ATV, ar trebui fie sa nu mai iesiti vreodata din  nivelul respectiv, fie sa va incolaciti un pic tablaria.
  • Am urmarit un Hyundai SantaFe, iesind din parcarea de la -3. Era parcat cu fata si a facut sase manevre doar cat am fost eu de fata, pentru a iesi. Si a reusit sa iasa doar pentru ca, pe randul paralel, nu era parcata nicio masina si a mai avut de unde sa ‘muste’ un pic de spatiu de manevra.
  • Eu am o masina cu latimea de 1.828 cm. Am tras, intentionat, cat se poate de aproape de stalpul din stanga, parcat cu fata, si am lasat loc doar cat sa deschid usa si sa ma strecor pe cant, ca sa vad cat spatiu ocup. Rotile mele din dreapta muscau deja din celalalt loc.
  • Accesul pietonal inspre si dinspre parcare, pe rampa dinspre rond, se face cu randul. Daca un grup coboara, astepti sa ajunga la capat si apoi urci. Si viceversa. Pentru ca nu incap doua persoane, una langa alta, pe trepte, fara sa isi frece burtile, fundurile sau hainele de pereti.
  • Accesul cu liftul, din fata barului Jos Palaria, este si mai interesant. Lifturile nu circula decat cate un singur etaj, si nu ajung pana la nivelul cel mai de jos al parcarii. Pentru ca nu ai decat buton de -1, iei liftul pana la -1. Cobori din lift si iei ascensorul de alaturi, care nu merge decat pana la -2. Ai zice ca faci la fel si pentru -3. Nu, pentru ca pana la -3 nu mai exista lift. O iei pe scari.
  • Ai ajuns la masina ta parcata la -2 sau -3 si vrei sa platesti inainte de a pleca? O iei frumos pe scari, inapoi pana la -1. Doar acolo exista singurul aparat de taxare. Nu, nu ai cate unul pe fiecare nivel.
  • Masina mea are o lungime de 4.410 cm, un ampatament de 2.525 cm si garda la sol de 10,5 cm. La urcarea rampei de iesire dinspre rondul de la Universitate, am lovit varful pantei cu scutul. Nu recomand experienta asta pentru cei cu masini mai lungi sau joase.
  • Fix in capatul iesirii, la mai putin de o lungime de masina, cum ai scos nasul din subteran se face o curba la stanga. Eu unul stiam de ea, ca vazusem de afara cum este, dar nu exista nicio atentionare, in afara stalpisorilor din piatra gri, pusi sa obstructioneze accesul direct in fata. Dar e OK, pentru ca stim ca pietrele gri sunt reflectorizante si se vad de la distanta, mai ales noaptea.
  • Faceti-va cruce cu limba-n cerul gurii daca, pe aceeasi iesire, nimeriti coloana si ramaneti ultima masina, fix in curba. Este eminamente o chestiune de sansa daca se propteste sau nu in fundul vostru urmatoarea masina care urca rampa cu elan maxim si vizibilitate zero.

Va las cu doua idei principale, dupa toata placinta asta. Folositi cu incredere vechea parcare cu plata, dintre Intercontinental si TNB. Nu am cuvinte sa spun cat de buna este, in comparatie cu cea de la statui. Si, pe cat posibil, impliniti-va o fantezie. Luati-i masina lui Oprescu, luati-l pe Oprescu in dreapta, si parcati o data pe fiecare loc de parcare marcat, in noul spatiu de sub statui. Puneti-i si o camera pe bord, spre el, sa ii vedeti mimica, de fiecare data cand ii cade o oglinda sau i se rascheteaza cateo bara de vreun stalp.


Actions

Information

14 responses

2 12 2012
nwradu

Nu, nu, te înseli la lifturi. E si mai tare situatia. Apesi butonul -2 si te duce la -3 de fapt.

Ideea este urmatoarea, e un lift din strada care coboara un nivel (sau o iei pe scarile inguste rau). Apoi de acolo iei alt lift, marcat cu 0, -1 si -2 pe butoane. Problema este ca nivelul 0 al liftului este deja cel -1 al parcarii. Prima oara am apasat -2, ca acolo parcasem, am coborat si erau foarte multi locuri goale, desi parcasem la aglomeratie. Ma uit mai bine pe pereti si vad ca scrie -3 Crocodil, nu -2 Foca. M-am urcat la loc in lift, am apasat -1 si m-a dus la -2.

Daca nu esti atent, dai o tura completa de nivel pana sa descoperi ca cineva a inscriptionat gresit butoanele de la lift.

Nu stiu cat a contribuit UTI acolo. Am fost o data, n-am vazut sigle, iar sisteme LPR fac multi.

2 12 2012
blog de caine rau

Genial, merci pentru ponturi. Am sa merg acolo doar cu Matiz-ul. Sau e mai prudent sa-l schimb pe un Tico? Sau Smart?

2 12 2012
Tibi

Alfa Romeo Brera? Daca da, felicitări, e o mașină absolut superbă.

2 12 2012
viesparul

Incredibil… In ce priveste amenajarea de suprafata, sunt complet dezgustat. Dar si dedesubt e varza, inteleg! Incredibil!

2 12 2012
silverwolf

@blog de caine rau – nu ai pentru ce. mergi cu grija. si mai tine cont si ca doua masini pot trece una pe langa cealalta cu maxim de prudenta si aproape oglinda in oglinda.

@Tibi – multumesc🙂

@viesparul – am vazut cum e in parcarea asta, am bifat, acum stim ca sunt optiuni mai bune in zona.

2 12 2012
Dan

Mheh, cam asa e si prin Cehia, Olanda, deci nu-i nimic nou sub soare, doar ne-am aliniat la standarde!

3 12 2012
semanticus

Foarte bune observatii de teren. Thanks

6 12 2012
Link-urile de joi (51) | tykryt.com

[…] Defectele parcării de la Universitate Link […]

18 12 2012
Daniel

Eu am un Peugeot 407. 4676mm lungime si 100mm garda la sol. Ma pregateam sa intru in parcare cu ceva entuziasm pe intrarea de la Spring Time. Vreau sa spun ca panta este atat de abrupta la imbinarea cu podeaua parcarii incat 3 masini care erau in spatele meu au fost nevoite sa dea cu spatele pentru ca eu sa pot iesi. Altfel cu siguranta smulgeam bara masinii mele in acea panta ca sa pot intra. Nu mai am cuvinte. Are idee cineva daca intrarea de la OSIM e mai putin abrupta? Mie personal mi se pare bataie de joc.

20 12 2012
painkillerroPKL

f. util, mersic.

si, intr-o nota pozitiva, macar dupa ce reusesti sa parchezi nu dai de grase. ca nu au loc pe trepte🙂

20 12 2012
Cata_C

Parcarea dintre TNB si Intercontinental este minunata…

3 01 2013
Adi

Parcarea si amenajarea exterioara.. Au fost doua proiecte la care au lucrat echipe total diferite asa ca sa nu incurcam borcanele. Cand nu era parcare era rau, acum ca exista ii cautam nod in papura.. Sa fim seriosi!!

14 02 2013
YO

@Adi suntem seriosi nene. Degeaba ai parcare daca nu o poti folosi. Gandeste si tu putin inainte de a posta ceva.

25 02 2013
Tyrone

Desi fusesem avertizat (multumesc autorului pentru post!) am zis ca poate n-o fi dracul asa de negru. Asa ca sambata trecuta (23.02) mi-am incercat norocul in “parcarea” Interparking de sub statui. Nimic despre faptul ca, intrand de pe Academiei a trebuit sa fiu foarte atent la grilajul de dupa coborarea pantei (desi nu am o masina mare). Nici ca, parcand cu spatele pe un colt, am urmarit chiar in fata un posesor de Opel Astra incercand pret de 10 min sa patrunda intre stalpul de sustinere si alta masina (intr-un final a renuntat)… Dar la iesire, panta inclinata si curba de la capat “merita toti banii”. Daca ai o tinichigerie;) Treaba e tipic romaneasca. Noi la capitolul servicii nu suntem la pamant, ci mult sub nivelul solului. Da, si in afara sunt parcari subterane/supraetajate inghesuite, dar alea sunt (totusi!) functionale. Altfel, sunt sigur ca nu voi repeta experienta (exista vechea parcare de sub Inter, exista parcarea supraetajata din spate de la Unirii), dar sunt la fel de sigur ca vor exista mereu soferi dispusi sa se inghesuie (pe cat suntem de “praf” la servicii, pe atat sunt de multi clientii care accepta orice mizerie fara sa cracneasca!).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s




%d bloggers like this: