Campionii filmelor lungi si triste

Iertati-ma, va rog, ca nu ma arunc in vagonul plin de aplauze adresate lui ‘Superman, Spiderman or Batman’. Este doar o parere personala, de consumator de film. Nu sunt un critic de film. Nu consum aceasta arta la modul elevat, elitist, aspirational. O consum pentru mine, pentru trairile mele si, evident, pentru a ma simti bine.

Felicit echipa care a produs filmul si ma bucur ca s-au intors cu vesti frumoase si premii, de la festivalurile de afara. Dar scurtmetrajul acesta, de mai mult sau mai putin 10 minute, este simptomatic pentru cinematograful romanesc. Facem cum facem si pana si un scurtmetraj ne iese lung. Pare apasator. Pare ca sta in loc.

Probabil ca iesim dintr-o societate care ne apasa atat de mult, care este atat de plina de neajunsuri si frustrari, incat nu reusim sa ne exprimam altfel decat trist. Contemplativ. Pentru ca si contemplatia este o mica boala a noastra, ca natie. Ne uitam cum trece viata pe langa noi. In cadre lungi, secvente in care nu se intampla nimic. In care norii trec, autobuzul se misca, insa nimeni nu spune nimic. O secventa de 20 de secunde, in care nu se intampla nimic, in autobuz. 3,33% din film, daca e sa apelam la cinismul matematicii. Alaturi de altele.

Da. Este utila. Face atmosfera apasatoare. Te conecteaza la momentul actiunii. Dar… o spunem si noi pe cea dreapta? Te plictiseste. Te termina nervos. Astepti sa ti se dea ceva si simti ca esti furat, fix prin starea asta de contemplare. Te uiti la un film in care nu se intampla nimic, zeci de secunde. Secunde din viata ta, pe care nu ti le da nimeni inapoi.

Si ingropam gestul frumos, simplu si induiosator al copilului, ce aduce o veselie aproape nelalocul ei in filmul nostru neaos, prin inca un cadru. Pentru ca e frumos pentru public sa incheiem vesel, cu un copil zambind, chiar daca povestea ramane trista. Dar premiile se iau cu acel cadru in plus, care te ingroapa inapoi in cenusa greoaie a deprimarii. Pentru ca fimul nu vrea sa fie despre inocenta unui copil care are sperantele intacte. Ci despre cruzimea unui sistem si a vietii in sine.

Bravo. Daca scopul filmului a fost sa te faca sa te simti prost, un pic vinovat ca ai sansa la o viata normala, da. E atins. Dar tare mult as vrea sa vad, in multitudinea dramelor cu primplan-uri extrem de lungi si plictisitoare, si filme de actiune, thriller, si… de ce nu, sa indraznim chiar o comedie cu un umor curat si bun? Si alegeti voi, oamenii din industrie, daca le faceti de 8 sau 180 de minute.

 

Un pic de Olanda si Germania la mine in casa

Cum am zis Olanda, cum v-ati gandit la chestii usor peste limita legii. Gresit. Ce va povestesc eu aici este pura electronica. Doar ce m-a vizitat un om de treaba, care lucreaza la niste vechi si buni prieteni de-ai mei, sa imi inlocuiasca – pentru a treia oara – un dispozitiv care sa imi dea acces la niste servicii pe care le plateam degeaba. Eu credeam ca imi inlocuieste cutiuta-minune noua nefunctionala cu o alta cutiuta-minune noua, doar ca functionala.

Leit-motivul postului asta? Evident: gresit. Se pare, dupa cum imi povesteste omul asta de treaba, ca aceste cutiute-minune noi sunt cutiute-minune vechi, candva functionale in casa unui olandez zambitor sau a unei nemtoaice usor supraponderale, cu variate defecte, care au fost dezmembrate, reasamblate si ‘tunate’ cu o sursa noua si o carcasa lucioasa, pentru a fi vandute drept noi in Romania.

Acum as putea fi indignat, dar de fapt echipamentul asta, prin contract, nu este al meu, nici al urmasilor urmasilor mei, ci al companiei, care decide singura nivelul de calitate livrata in piata. Asa ca prefer sa ma simt chiar norocos. Omul asta de treaba mi-a deschis ochii. As putea fi fost unul dintre aia 1.000 care au semnat contracte pentru super-viteza si acum sunt pe lista de asteptare, pe termen nedeterminat. Sau printre aia care au semnat contract pentru super-viteza si router wireless, care acum sunt rugati sa accepte un discount in locul router-ului wireless. Sau printre aia care  au vazut oferta de pe site cu HD si DVR si s-au grabit sa semneze, fara sa stie ca nu mai sunt decat ori echipamente HD, ori echipamente DVR, dar nici picior de HD cu DVR.

Clar sunt norocos.

SOCANT: Am fost recenzat rapid, politicos si profesionist

Am avut nevoie de doua zile pentru a ma dezmetici si a prinde curajul sa va povestesc un lucru halucinant care mi s-a intamplat luni seara. Doamnelor, domnilor, a trecut recensamantul pe la mine, ca sa spun asa. Citisem tot felul de postari si vazusem en stiri despre cat de rau, lung, grotesc si prost este procesul asta de numarat oile oamenii care mai sunt prin Romania. Ma pregatisem pentru o experienta traumatizanta, imi ranforsasem usile si ferestrele, purtam o vesta anti-glont in casa si imi incuiasem CNP-ul cu 13 lacate, cand a venit momentul fatidic.

Si am deschis usa. O doamna pe la 55-60 de ani, intr-un palton crem, cu o geanta de umar si un ecuson mi-a zambit si mi-a dat buna seara. Stiam deja de prin online ca urmeaza ceva crunt, asa ca nu m-am lasat descumpanit de ceea ce vad, stiind ca este o pura distorsionare a simturilor, menita sa ma faca sa cobor garda. Am facut doi pasi in spate, convins ca doamna urma sa imi dea doua picioare scurte peste fata si un croseu la ficat. Doar asta am auzit ca fac recenzorii.

Am invitat-o in casa, i-am oferit un loc si am calculat, inainte de a ma aseza si eu, distanta la care eram in siguranta, in afara razei pumnilor, picioarelor si mai ales hartiilor temutei doamne de cam 48 de kilograme. Doar nu era sa uit modurile atroce in care am invatat ca poti fi ranit de o coala de hartie. Moartea prin taieturi repetate cu un formular A4 nu era pe lista mea de prioritati.

Ce a urmat? Patru (4!!!) minute intregi in care mi-am dat detalii intime, cum ar fi numele, care apare oricum la intrarea in bloc, adresa, pe care nu avea cum sa o ghiceasca – mai ales fiind la mine in casa -, studiile – care nu fusesera niciodata stiute, de-a lungul timpului, nici de profesori, nici de facultatea de stat absolvita, nici de colegi, nici de angajatori si nici de site-urile de recrutare si – ah! – CNP-ul. Nu stiu ce a fost in mintea mea sa ofer administratiei publice care m-a trecut in evidenta populatiei, prin alocarea unui CNP, informatii sensibile despre  fix acelasi CNP.

Unde bat? Ca intotdeauna, rarissimele exceptii negative au parte de cea mai mare acoperire. Da, sunt cazuri nefericite, dar filtrele judecatii ar trebui sa le trateze fix drept ceea ce sunt. Exceptii. Eu unul am tot respectul pentru doamna care a fost foarte atenta, politicoasa si rapida in ceea ce a facut. Ba chiar mi se pare ca purta cu o oarecare teama stigmatul de recenzor, scuzandu-se si disculpandu-se mai mult decat este cazul, pentru faptul ca munceste. A, si mai am ceva de admirat. Rabdarea si taria de a mai zambi, dupa ce a recenzat o anumita familie de sase persoane din blocul meu.

O mica diferenta

Doi soferi, aceeasi zi.

1. Excuse me, Sir, do you mind if I take my jacket off? – Londra, una din cele mai calde zile de septembrie din 1885 incoace.

2. Nu te deranjeaza tigara, nu? – Bucuresti, o zi obisnuita.

15 minute de mizerie, prezentate de Bergenbier si sistemul medical

Sa zicem ca, la un meci de fotbal oarecare, intre descultii de la Steaua si saracii de la Pandurii Targu Jiu, un fotbalist isi rupe glezna, undeva, la mijlocul terenului. Ca in tarile normale, te astepti ca imediat ambulanta sa fie pe teren si omul sa fie transportat rapid la spital. In tarile normale, am spus. Nu aici.

Aici, stadionul are o singura cale de acces pentru automobile, printr-un colt al stadionului. Doar ca la Ploiesti, unde s-a jucat meciul, ambulanta nu a putut sa intre pe teren timp de opt minute – in care un om zacea cu glezna rupta – pentru ca gura caii de acces era blocata de o uriasa cutie gonflabila Bergenbier. Opt minute au fost necesare pentru ambulanta sa ajunga dintr-un colt al terenului – in medie de 105 x 52 de metri – pana la mijloc. Sase stewarzi – din cate am vazut in imaginile de la TV, poate au fost mai multi – au calarit si tavalit cutia de Bergenbier in toate felurile posibile, doar-doar o avea loc si ambulanta sa intre pe teren. Cat de nesimtit poti sa fii, ca sponsor – pentru ca da, sponsorul a ales unde sa plaseze reclama – incat sa obturezi singura cale de acces spre teren si cat de nesimtit sa fii ca organizator incat sa accepti asta, stiind reglementarile internationale in fotbal? La raspunsul asta sa se gandeasca Steaua, in rol de gazda, si primaria Ploiesti, ca administrator – doua parti care in mod normal, deci nu neaparat si la noi, ar trebui sa plateasca fotbalistului toate cheltuielile de spitalizare si daune pentru neplacerile ce urmeaza cu siguranta in viitor.

Din punctul meu de vedere, Bergenbier se transforma dintr-un brand de bere proasta, intr-un brand de bere proasta la locul nepotrivit.

Dar asta e doar prima parte. Ca si cand a intrat ambulanta pe teren – BDT mi se pare, dar e posibil sa ma insel – au inceput cu adevarat glumele cu prosti. Pentru ca daca aia sunt cadre medicale specializate, merita doar sa zaca pe un teren cu glezna rupta si sa conteze pe ajutorul unor oameni fix la fel de competenti ca si ei.

Scenariu: om cu glezna rupta, la pamant, pe spate. Actiune: scoatem o targa inalta, cu roti. O coboram la minim, dar nu merge. Bagam targa inapoi in ambulanta. Scoatem o targa fata roti, clasica, cu manere. Nu suntem in stare sa o folosim, dupa ce o punem langa omul de jos pe lung, pe lat si pe diagonala. Nu se potriveste. O lasam acolo si mergem inapoi la ambulanta. Scoatem a treia targa, pe roti, ceva mai joasa. O lasam la minim, dar tot nu e suficient. Pana la urma il luam pe sus pe accidentat, mana de la mana, si il trantim pe targa. Sapte minute.

Dragii mei prieteni retardati din ambulanta, ridicatul unui om de la pamant, in caz de fractura, nu este ceva ce invatati undeva prin prima saptamana din aia 35 de ani de facultate pe care ii faceti? Sa nu va mai aud ca plangeti de foame, ca o meritati.

O singura mentiune. Au trecut cam 15 minute de cand am inceput eu sa fiu atent la viteza de reactie, in realitate au fost ceva mai multe.

UPC insista sa avem o relatie la distanta

Stiu, inca o postare din seria ‘aceea’. O sa ziceti ca in afara de UPC si de muzica nu mai stiu altceva. E posibil sa aveti dreptate, dar, in apararea mea, sunt pe pastile.

Daca ar fi sa incerc o metafora cu Facebook ca sursa de inspiratie, la relatia mea cu UPC as trece ‘it’s complicated’ si as recunoaste deschis ca visez la statutul de ‘single’. Dupa despartire i-as pune pe wall lui UPC toate pozele xxx stranse de-a lungul timpului si mi-as avertiza prietenii ca UPC e o doamna cu moravuri usoare. Cu tot cu riscul de a fi intrebat de ce am stat atat de mult cu ea.

Relatia mea contractuala cu UPC, prea lunga si prea cu nabadai, a mai primit un semn de racire in seara asta. Ma gandeam sa o sun, cand ma intorceam de la munca, sa o intreb ce mai face, daca totul e ok, si de ce nu mai imi face lucrurile pe care mi-a promis prin contract ca mi le face.

In loc sa imi raspunda si sa ma ajute sa castig un pic de timp, ce credeti ca mi-a facut? M-a pus sa ii spun primele sapte cifre din codul de client, inscriptionate pe prima pagina a facturii. Dar eu o sunam din oras si incercam sa imi programez o intalnire, sa discutam si sa refacem relatia. Evident ca nu aveam factura la mine. Sunt convins ca de fapt vorbea cu altul intre timp. Alt fraier.

Ce se intampla cu un copil nascut mort in Romania?

In Romania anului 2011, un copil nascut mort este incinerat, aruncat la gunoi sau folosit pentru experimente. Fara un botez, nu are dreptul la o inmormantare, ca orice alta fiinta. A povestit asta o doamna care a trait la prima mana aceasta experienta.

Introducerea asta poate este un pic brutala, dar nu este decat unul din foarte multele exemple de lucruri ce merita indreptate in Romania. Din fericire, pe langa noi astia care ‘ajutam’ din tastatura, de pe un scaun comod, mai sunt si alti oameni, care se implica direct in fenomen, prin voluntariat.

Aveti, de astazi, un banner in dreapta. In timp, veti putea citi acolo povestile catorva oameni implicati in proiecte care promit ceva mai bun. Pe masura ce le cititi relatarile, poate prindeti si un pic de gust de actiune dincolo de monitor.

Pregatiri pentru vizita tovarasului

Tin minte cum ieseam la careu si repetam ‘Trei culori’ cand eram mic, la cateva zile inainte de vizita Tovarasului. Toti copaceii aveau tras un nou brau alb, iar in scoala mirosea greu a vopsit proaspat.

In seara asta am iesit la alergat, tot pe pista de la Lia Manoliu. Poate sunt conservator, dar nu imi vine sa ii spun pista de la National Arena. Suna prea impersonal. Revenind. Totul ok, pe drumul spre pista. La sosire am avut surpriza. Totul luminat. Totul. Stadionul, acoperisul, aleea de acces. Cam orice bec putea fi aprins, era aprins. Baietii indreptau pe un gard banner-ul imens cu ‘parcare subterana cu 1.700 de locuri’, a carei intrare eu totusi n-am vazut-o. Cativa oameni tundeau iarba din zona si la cum se auzea, nu cred ca a scapat vreun smoc netaiat. Altii se ocupau de crengile din copaci. Ori tuns, ori taiat. Totul trecea printr-o cosmetizare – binevenita, pot adauga. Pe treptele de acces, jandarmi si politisti faceau ture ca niste bondari albastri.

Si asa mi-am dat seama ca maine este meciul cu Franta. Primul meci oficial. Si acum nu ca as fi carcotas, dar chiar trebuia sa facem asta in ultima seara dinaintea evenimentului? Hai, iarba creste. Inteleg. Dar acum doua zile pun pariu ca nu se intampla nimic in zona. Plus, daca acum ne ocupam de toate retusurile finale, ce se intampla daca intr-adevar se tinea acum o luna meciul cu Argentina? In fine, prea multe intrebari. Bine ca macar avem o zona curata pentru o zi-doua.

Cati useri dummy sunt pe Facebook in Romania?

Am o reala curiozitate si nu cred ca exista, cel putin momentan, un tool de masurare. Cati dintre userii de Facebook din Romania sunt dummy?

Sa clarific ce inteleg prin dummy, pentru ca pe moment nu gasesc o exprimare mai fericita:

• Cont pentru vanat concursuri, cu pana la zece prieteni
• Retea de conturi pentru participarea la concursuri
• Cont sau conturi multiple pentru diverse task-uri in Facebook games
• Cont de teste, pentru diverse aplicatii
• Cont de tracking folosit prin agentii, fara prieteni, pentru urmarit fan page-uri concurente

Foarte pe scurt, cati useri reali de Facebook avem in Romania. In paralel, ar fi interesant de stiut cati dintre cei care folosesc Facebook au conturi multiple, indiferent de scopul acestora.

Birocratia in imagini

Azi a aparut un material in Money Express. Irelevant textul articolului, pentru ce urmeaza sa spun. Ce m-a frapat este imaginea. Iata ce morman de hartoage zace pe biroul unui secretar de stat in MAE. Trei stive mari si late, in 2011, an in care anuntam cu mandrie noi plusuri la internetul pe hectar. Asta este imaginea la varf a unui sistem ingropat in hartii, stampile si semnaturi. Si cel mai amuzant: cum iti dai seama ca dintre cele trei stive de hartoage fix cea mai mare nu se va mai misca? Simplu. Deasupra ei a fost postat calendarul.