ProSport joaca in Campionatul European al gafelor

8 06 2012

Pe bune. Este incredibil, chiar si dupa standardele lor de balbe sustinute, cum nu au fost in stare sa listeze corect macar o singura grupa de la Campionatul European de Fotbal:

 

Pentru un reality-check, avem mai jos BBC. Numarati voi cate greseli au avut, din 16 posibile.

 





Nu scrie despre ce nu iubesti. Cazul Dacia Lodgy

6 06 2012

Doua chestii vreau sa spun cu titlul asta. Nu scrie despre ce nu iubesti, pentru ca nu o sa iasa frumos, si ne-am cam saturat de texte scrise aiurea. Apoi, nu scrie despre ce nu iubesti, pentru ca doar cand iubesti ceva stii foarte bine despre ce e vorba si ai toate informatiile care iti trebuie, cat sa iasa ceva corect si bine documentat.

Hai sa vorbim un pic de produse. Cred ca pot sa vorbesc despre, citesc despre sau privesc imagini cu masini, ceasuri si butoni, fara a mai tine cont de notiunea timpului. Suna pueril, superficial, cum vreti voi, dar astea sunt slabiciunile mele, pe o tema pur comerciala.

Am ajuns deja la al treilea paragraf, pana cand intru efectiv in subiectul de astazi. Impardonabil pentru normele jurnalismului, dar hei, nu am mai scris de mult si ma mananca degetele. Astazi s-a lansat Dacia Lodgy. Am citit peste zece articole despre asta si, din ce vad la o monitorizare sumara, online-ul a produs pana acum peste 50 de articole. Vreau sa critic – constructiv, sper eu – tonul unei bune parti a articolelor.

Mai exact, am o problema cu exagerarea. Sa notam de la inceput. Nu doar ca nu sunt un fan al marcii Dacia, dar am si o parere – preconceputa, nejustificata, subiectiva – proasta despre soferii de Dacie. Asa sunt eu, uit anii in care am condus o Nova.

O cronica cinstita a Daciei Lodgy ar spune ca astazi s-a lansat un monovolum – atentie, domnilor redactori si editori, nu primul monovolum romanesc, caci asta a facut domnul Persu in 1924 – pe segmentul entry-level, pentru oamenii fara pretentii, dispusi sa primeasca un raport onest pret-calitate. In cazul de fata, bani putini, calitate pe masura. Este o masina spatioasa, daca ne uitam la numarul de sapte scaune, insa nu stim si care este locul real pentru fiecare pasager in parte. Nici nu stiu daca vreunul dintre cei care au scris despre masina a luat loc pe fiecare scaun, si-a pus centura, a incercat sa nu dea cu genunchii de spatarul din fata si a gasit toate butoanele si manerele la indemana. Are o motorizare care iti permite deplasarea rectilinie uniform-variata – glumesc – intre punctele A si B, fara veleitati sportive sau orice alte pretentii.

Are portbagaj. In portbagaj incape nu doar un porc, ci mai multi porci. Asta este o chestie extrem de importanta pentru publicul-tinta. Sa ne calibram asteptarile. Daca 10% dintre modelele Lodgy vor fi vadute catre acea familie tanara, care isi transporta doi copii, multe mingii, doua biciclete si trei colaci gonflabili, cum ni se va servi probabil reclama, 90% dintre romani vor cara lemne, caramizi, chiuvete, copaci, lazi cu bere si, sa nu uitam, porci. Multi porci.

Onest ar fi sa spunem, mai mult decat orice am scris mai sus, ca este o masina urata. Ca nu respecta proportiile estetice. Ca este un mutant intre liniile curente de modele Dacia si Renault. Dar nu este ceva grav, pentru ca, sa nu uitam, in afara de cei care au prezentat astazi masina ca pe un adevarat vehicul glam, nimeni nu are pretentia reala ca acest automobil sa fie frumos.

Bordul – din ce vad in poze – este in continuare sub nivelul fostei mele masini, din 2002. Ce-i drept, masina anului 2002. Dar compar mere cu pere, clase diferite si segmente diferite. Asta din punct de vedere al optiunilor incluse si al functionalitatii. Am mari dubii ca materialele ar fi la aceeasi inaltime, pentru ca nu vad aici nimic mai mult decat un bord de Logan, cu un loc amenajat pentru display.

Vad ca motorizarile au 90, 110 si 115 CP. Nu vad nicaieri in articole – poate nu m-am uitat eu suficient de atent – care este masa vehiculului. Pentru ca 90 CP pot fi suficienti la clasa mica si 900 Kg si in acelasi timp total irelevanti pentru 1,4 tone.  Nu vad nici cuplul motor la care obtinem puterea optima.

Cum se simte schimbatorul? Este asezat OK pentru bratul soferului? Cum sunt pedalele, spatiate, tari, moi? Oglinzile si suprafata vitrata ofera suficienta vizibilitate? Scaunele sunt tari, au suficient sprijin latera? Avem un raspuns pentru intrebarile astea, care se poate obtine in doua minute de stat in masina, sau am scris dupa comunicat?

Urca in mai multe masini. Citeste despre mai multe masini. Uita-te la mai multe masini. Pipaie. Simte. Partea tactila este extrem de importanta pe termen lung. Fa-ti o impresie. Invata ce iti place si ce nu. Retine marcile, clasele si preturile masinilor care nu iti plac, ti se par mediocre, iti plac si, cel mai important, pe care le iubesti. Nu te apuca pur si simplu sa scrii despre o masina din nimic, pentru ca nu ai niciun reper setat.

Si mai e ceva. Condu intai masina, si abia apoi scrie despre ea. Stiu, in domeniul auto exista articolul de prezentare, exista road testul si exista testul de anduranta. Ghiciti ce conteaza cel mai mult.





Europa League: finala nimanui in presa sportiva din .ro

8 05 2012

Am zis-o si o mai zic. Mai sunt 24 de ore pana la cel mai important eveniment din fotbal – si poate si sportiv – care are loc in Romania, iar noi nu profitam deloc de asta. Totul se intampla in capitala europeana Bucuresti. Un eveniment de rang secundar in fotbalul european si in acelasi timp urias pentru romani – pentru ca valoarea echipelor si conditiile de aici nu ne permit si, realist vorbind, nu ne vor mai permite mult timp sa vedem o finala cu atata implicare romaneasca.

Ok, s-au vandut din timp toate biletele. Hotelurile au ocupare maxima si terasele au umflat preturile. Altceva mai puteam face? Vreau sa revin la discutia asta, in viitorul apropiat. Haideti sa vedem, un pic, cum arata prima pagina a principalelor publicatii sportive din online-ul european si, de ce nu, si romanesc, cu 24 de ore inaintea finalei. Sa incepem cu ai nostri, ca doar suntem gazde.

ProSport: Oricum e putin loc pentru informatie in primul ecran, dar e absolut OK sa scriem despre o bataie intre ardeleni. Chestie de prioritati. Nimic despre finala.

Gazeta Sporturilor: La fel ca si colegii de la ProSport, nu prea se preocupa cu informatiile. Poza sa fie mare, ca bannere punem noi. Dinamo si niste maidanezi – ce coincidenta – tin capul de afis. Nimic despre finala.

Mergem un pic in Spania. Ei au cateva mii de kilometri pentru a parcurge drumul invers al capsunarilor, dar au interes direct. Doua echipe in finala.

As: Box vizibil, dedicat, imediat sub header-ul publicatiei, ce grupeaza informatii multimedia despre echipele si finala de maine.

Marca: La fel, imediat sub header, un box dedicat, pe intreaga latime, ce include informatii despre meci, harta a Bucurestiului si o multime de sfaturi utile pentru fani.

Mai dam doua-trei click-uri si ajungem pe pagina UEFA. Nu e chiar presa sportiva, insa este o excelenta sursa de stiri. Nu e nevoie sa marcam pe ecran, pentru ca doua din cele trei subiecte mari tratate sunt legate de finala de maine, din Bucuresti.

Mergem un pic in insula, sa vedem daca britanicii, conservatori si ceva mai aroganti, se coboara la lucruri marunte, ca o finala Europa League, in care nu are loc nicio echipa de-a lor.

BBC Sports, la fotbal, in primul ecran, avem un preview al finalei de maine:

Exemplele pot continua. Pot sa pun aici un carnat de poze. Pot sa zic si despre Gazzetta, care, desi Italia tocmai ce si-a decis campioana, ofera spatii generoase – ce-i drept, disparate – finalei de maine. Puteti cu totii sa intrati pe paginile altor publicatii sportive din Europa si, de ce nu, pe rubricile sportive ale marilor agentii de stiri.

Intrebarea cu care va las eu este: cine-i mai prost, cititorul, ca tolereaza mizerii locale care trec drept continut, sau o presa sportiva oarba, ancorata in can-can inutil?





Pentru jurnalisti: the rabbit of doubt

3 04 2012

Pe la inceputurile mele in presa, am plecat cateva zile la un training Reuters. In una din zilele de curs, un domn altfel foarte sobru, care ne tinea marea parte a training-ului, umbla cu un iepure de plus in geanta. De ce? Pentru o demonstratie vizuala cat se poate de eficienta.

La verificarea surselor si prezentarea cu acuratete a unei stiri, dupa ce a terminat toate elementele teoretice, a tacut cateva momente, a bagat mana in geanta, a tras iepurele afara, de urechi, si a zis cam asa:

Once the rabbit of doubt pops its ugly head out of the box, you no longer have a story. Always double, triple and quadruple-check when in doubt.

Morala este extrem de simpla. Verifica stirea. Verifica informatiile, citatele, pozitiile, numele, cifrele si orice lucru de care nu esti 100% sigur intr-un material. Sunt total de acord. Degeaba muncesti la un material, daca o dai in bara, fie si la niste detalii pe care le consideri minore. Eroarea, de orice natura, sta intre o relatare corecta si un act ratat.

Esti la o conferinta si nu ai auzit ceva bine? Vorbeste un strain si nu ai inteles daca a spus 15 sau 50? Opreste-l dupa si intreaba-l. Nu este nicio rusine. Rusinea vine cand, din jena sau comoditate, mergi la risc si publici ceva despre care nici tu, autorul, nu esti sigur. Primesti un comunicat si ceva nu iti suna cum ar trebui? Din nou, pune mana pe telefon si suna. Intreaba din nou. Asigura-te ca informatia este confirmata.

Nu e greu.

Spor!





Pentru jurnalisti: the nut graph

28 03 2012

Am scris povestea asta ieri si mi s-a deschis cutia din cap in care tineam jurnalismul. Nu sunt vreun expert, nu am nicio pretentie si nu am studii pe tema asta, dar pot si vreau sa ajut. Am sa pun, sub titlul ‘pentru jurnalisti’, cateva chestii care pe mine m-au ajutat in timp si mi s-au dovedit la un moment dat utile.

Deschidem cu ‘the nut graph’. Ma tem ca expresia nu are echivalent in romana, iar daca ar fi sa vulgarizez, i-as spune ‘miezul povestii’.

Daca un lead, sapou sau lede, spuneti-i cum vreti, ar trebui sa raspunda, in mare masura, la toate intrebarile esentiale, un nut graph ar trebui sa vina in completare, sa aduca in text ce nu a intrat in lead, dar sa si contextualizeze informatia si sa puna povestea intr-un cadru.

Spre exemplu:

Lead: Banca x a anuntat astazi ca a atins un nivel al activelor de y milioane euro in primul trimestru al anului, in crestere cu z% fata de perioada similara a anului trecut, pe fondul tendintei de revenire a creditelor de consum.

Nut graph: Noile rezultate, ce reprezinta maximul ultimilor doi ani, plaseaza banca pe pozitia x intr-un clasament al activelor institutiilor financiare active pe piata romaneasca, in urma lui y si z. Potrivit raportarilor emise de banca centrala, sistemul bancar romanesc a ajuns la active de x miliarde euro, stopand pentru prima data tendinta de scadere inregistrata in ultimele y trimestre.  

Pe wiki aveti, in linii mari, detalii despre nut graph. Acolo este asezat ca al treilea sau al patrulea paragraf dintr-un articol. Eu unul il foloseam strict in ordinea lead – quote – nut graph, atat pe motive de guidelines, cat si de utilitate. Consider ca este mai bine sa ii dai cititorului toate datele problemei cat mai sus in material.

Sper ca v-am deschis apetitul. Pentru mai multe informatii, Google este mare.

Spor!





Mi-e dor de presa

27 03 2012

Vorbeam zilele trecute cu cineva, dupa o pauza mai indelungata. Si, inevitabil, m-a intrebat daca nu mi-e dor de presa. Am stat un pic si m-am gandit. Oho, da! Am momente cand imi este. Fara discutie. Am peste doi ani de cand am iesit si marele noroc ca am schimbat presa pe un job care nu doar ca imi place mult, dar ma si tine in continuare aproape de media.

Citesc zi de zi articole si in continuare am reflexul de a modifica. De a corecta. De a schimba paragrafe in minte. Am ramas cu o exigenta impusa. Nu de o scoala, ca nu am facut nicio zi de studii de jurnalism vreodata, ci de o agentie care m-a crescut cu niste reguli stricte si – acum recunosc, atunci chestionam – foarte bune.

Si mi-e dor de presa dar, cand spun asta, nu ma refer atat la momentul in care eram jurnalist, cat la evolutia mea de consumator de presa. Cu zece ani in urma devoram Capital si mi se parea ceva genial, cu un continut pe care eu, la momentul respectiv, nu credeam ca il pot concepe sau replica. De altfel, presa nu era nicaieri in orizontul meu de asteptari de viitor. Eram la inceput cu ASE-ul si revista asta – ca asa o numeam – era legatura concreta intre ce studiam si realitatea pietei de la noi.

Mai degraba mi se face dor de presa buna, pe care o citesc cu placere. Nu a disparut, pentru ca zilnic am cate o bila alba pentru unul sau mai multe articole, dar nici bine nu o duce.

The four W’s. The nut graph. Verificarea surselor. Informatiile de background. Relevanta informatiei. So what. Banalitati in ale scrisului, pe care orice junior sau student de an intai le stie ca pe apa. Nimic sofisticat, nicio intrebare despre finete sau cunoasterea riguroasa a domeniului. Elemente de baza care, dupa cum vedem cu totii, incep sa dispara dintr-o banala stire.

Intotdeauna suna, cand primesti un comunicat, si incearca sa afli mai multe. Nu te baza doar pe ce primesti. Incearca sa scoti macar o declaratie pentru noi, sa aduci ceva in plus pentru cititori. Asta e o chestie care mi s-a spus in saptamana de training de la zero pe care am avut-o cand am intrat in presa. Anul asta ma tem ca am trimis mai multe comunicate decat am primit seturi de intrebari. In total.

Vad ca o mare problema de care se loveste presa zilelor noastre este faptul ca nu primeste comunicatele cu diacritice. Sau ca primeste comunicatele cu diacritice si e greu sa le scoata. Doamne ajuta, asta sa fie marele hop si greseala pe care unii o facem in PR. Sa corectam asta si sa mearga lucrurile ca unse. Ca eu unul, in duminicile in care pica o jumatate de pagina de reclama si trebuia sa o inlocuiesc la 1-2 dupa amiaza cu un articol nou, faceam treispe-paispe cu gandul la ce manager sau persoana citabila pot sa gasesc care sa imi raspunda la telefon si care sa imi mai si dea, asa, la rece, informatii utile pentru un articol si nu prea ma durea ca imi vorbeste cu ş sau ţ.

Regulile casei ghidau orice articol care vedea lumina fluxului / online-ului / ziarului, atunci cand lucram in presa. Guvernarea asta s-a cam subrezit si democratia a cam intors editorii cu rotile in sus, ca vad atat de multe comunicate din care nu se clinteste nicio virgula, incat uneori ma intreb daca nu ar trebui trecuta si cate ‘o piarista’ la caseta editoriala, prin anumite publicatii.

Acum vreo patru-cinci ani, cand inca nu aveam toate filtrele la mine, ma batea o idee – acum trebuie sa o recunosc pur si simplu stupida – de a testa un pic presa noastra. Un mic experiment media in care sa inventez o companie dintr-un domeniu obscur de activitate, care anunta un contract de cateva sute de mii de euro in Romania. Nu prea mult, sa nu bata la ochi, dar peste 100.000, cat sa merite locul in pagina. Imi trebuia o adresa de mail si un numar de telefon. Aveam contactele in presa si un blog pe care ar fi urmat sa trec ‘acoperirea’ generata de anuntul fictiv. Ma bucur ca nu am facut niciodata prostia asta si uneori ma gandesc cu teama cate surse as fi trecut la catastif.

Mai am o idee, venita din zbor pentru postarea asta. Online-ul nu inseamna nici presa buna, nici presa proasta. Dar cert este ca online-ul nu a omorat presa. Nu a omorat nici macar print-ul. Doar ca ne-a dat tuturor acces nediscriminatoriu la informatii si ne-a lasat sa comparam singuri ce e bun si ce nu. Niciun blogger nu a injunghiat pana acum vreun jurnalist. Si nici nu stiu daca o cunoaste vreunul pe Niculina. Dar macar de cateva ori un articol frumos dintr-un ziar si-a gasit si completarea nespusa pe un blog. Eu, ca cititor, nu pot decat sa ma bucur de momentele astea, in care pot sa vad povestea oficiala completata de partea din culise. Am acel 360 coverage despre care multi vorbesc, in jurnalism, ca deziderat.

De ce am scris toata povestea asta? Pai, ramane cum am stabilit, din titlu. Pentru ca mi-e dor de presa. Pentru ca sunt multi oameni buni, talentati, care scriu foarte bine acolo, dar si pentru ca o parte o cam ia la vale in tabloid si cancan inutil. Si daca marea parte a publicului trage la ‘click aici’ ca musca la lumina albastra, mai suntem si sunt convins ca vom mai tot fi si astia care vrem sa citim despre mai mult decat sani, sex, scandal, injuraturi si frustrari. Sau analize carpite din trei stiri din ‘presa internationala’ 🙂





Ce alte unghiuri ale miscarii de la Universitate as vrea sa vad

15 01 2012

Daca as mai fi in presa, probabil ca as incerca sa vorbesc cu cineva de la Intercontinental, despre ultimele trei zile. Sa ii intreb daca s-au speriat clientii sau daca totul e normal, daca s-au facut decazari mai devreme decat era cazul, daca gradul de ocupare este sub nivelul normal pentru un mijloc de ianuarie, sau daca, dimpotriva, se cazeaza cineva aici fix pentru a avea cel mai bun unghi. As fi, de asemenea, curios daca au crescut vanzarile pentru barul de la 21,  pentru chibitii care vor sa vada totul de sus si daca au venit solicitariu de la televiziune pentru filmari de acolo. Nu i-as intreba daca avem si oameni de la servicii in hotel, la supraveghere, ca nu suntem copii si stim raspunsul.

As face si un tur prin magazinele din zona – Cellini, Swarovski, Sephora si Libraria Dalles cred ca sunt cele mai apropiate de focarul central – si as intreba vanzatoarele daca se simt in siguranta, daca merg vanzarile, daca mai intra cineva sau – cine stie, in cazul asta nu am sa am pe cine sa intreb – daca au inchis pur si simplu sau au de gand sa inchida magazinele in perioada asta. A, si daca au stocurile la nivel normal, sau se asteapta la violente si au golit magazia. Desi ma indoiesc, cumva, ca daca lucrurile degenereaza, o sa dea cineva spargerea la librarie, la ce tipuri de oameni am vazut pe acolo.

Taximetristii din zona ce zic? Una din statiile lor, cea de la fantana, e ocupata de protestatari. Mai ramane cea de la statui. Mai stau acolo? Vin clienti? Ii lasa politia, sau i-a indemnat sa caute oamenii in alta parte, pentru siguranta tuturor? Cum merg vanzarile de cartele de metrou de la Universitate? Chiar asa, in pasaj se mai tin expozitii? Mai sunt tarabele volante ale vanzatorilor de zorzoane si in aceste momente?

Si ca sa imbin utilul cu placutul as trece strada, spre centrul vechi, cu un popas in Edgar’s – cel mai apropiat pub de zona zero – sa intreb prin baruri cum se simte toata treaba asta din piata. Acum, ca avem galeriile lui Steaua si dinamo la doi pasi, se simte ceva crestere a consumului de alcool in zona? Profita cineva de miscari, sa scoata o super oferta? Avem la doi pasi un Comandante si un Dictador, locuri cu denumiri tematice, fix in trend. Eu in locul lor capitalizam la maxim si ieseam cu niste oferte ‘de Revolutie’.

Tot episodul asta este prezentat pur politic si social. Este aici o excelenta paine de mancat pe comercial si, de ce nu, pe lifestyle, pentru presa. Mi-ar placea sa citesc o prima pagina care imi face harta Pietei Universitatii si imi arata cum au evoluat vanzarile pe ultimele trei zile, in orice loc cu activitati comerciale din zona. Nu e usor, dar iesi un pic din rand.

Off-topic, jandarmii au parte de o solda speciala pentru participarea la evenimente cu grad ridicat de risc? Daca da, cat? Cati s-au rulat in piata zilele astea? Cat consuma camioanele astea care ii transporta? Intrebari bune pentru a afla, indiferent de rezultatul protestelor, cat ne costa, pe toti, trei zile de hipstereala fara autorizatie.