Romania. Acolo unde moca nu este de ajuns.

10 01 2013

Titlul suna a branding de tara si, pentru anumite aspecte, chiar este un branding extrem de realist.

Traim in Romania anului 2013, la 23 de ani si un pic de la Revolutie. 23 de ani si un pic in care am evoluat ca popor, cultural, sentimental si social, de la a sta la coada pentru aproape nimic, la a fi liberi sa injuram cand primim chestii gratis.

Traim intr-o Romanie in care nemultumitului nu i se mai ia darul, ci nemultumitul are dreptul sa te linseze, daca darul nu ii convine. Am trecut rapid de la ochii-n paispe, ca nu stii niciodata cine te aude, cine afla si unde poti ajunge, la libertatea totala de a avea la un deget distanta nenumarate medii in care iti poti varsa injuriile gaunoase.

There’s no such thing as a free lunch, spunea Milton Friedman. Evident, Milton Friedman nu s-a intalnit cu mardeiasii de Bucuresti 2013. Probabil, citatul ar fi sunat Fuck you and your free lunch.

Si pana la urma nu ar fi nicio problema, dar vad aici un profil al acestui tip de mamifer. In ciuda strambatului din nas la pranzul gratuit si a injuriilor aduse ‘bucatarului’, iti mananca pranzul si mai si ragaie satisfacut dupa aceea. Pentru ca fix cei mai virulenti la capitolul asta vin din patura cu certe carente educationale, obisnuiti cu pumnul in masa si cu un anume plafon al veniturilor ce ii impiedica sa miroasa civilizatia si normalitatea.

Tarani contemporani, care au schimbat sapa cu tastatura, coada vacii cu telefonul mobil, atat de multi incat risca sa dea tonul la schimbarea normalitatii intr-o bolnavicioasa politica a ghioagei.





La o zi dupa Romania-Franta

7 09 2011

Cu o seara inainte de partida cu Franta, scriam ca imi place cum se contureaza, curata si lumineaza zona din jurul noii arene. In seara asta am fost din nou la alergat. Ma gandeam ca voi avea un plus de motivatie, dupa upgrade-ul evident de luni. Ei bine, dragii mei, suntem in Romania si, chiar daca uneori ne pacalim si uitam despre asta, realitatea ne da un bobarnac si ne readuce cu picioarele pe pamant.

Long story short: bezna. Pitch black. Nicio lumina pe aleea ce duce spre stadion. Nicio lumina pe aleea din jurul stadionului. Niciun bec aprins. Doar un colos intunecat, ingalbenit din loc in loc de luminile de securitate. Si doua-trei grupuri de caini, care parca nu erau acolo luni – deh, animale coplesite emotional de importanta evenimentului mediatic. Gata. Vizita oficiala a trecut, trecem inapoi in bezna si facem economie pana la urmatorul meci. Daca reusim, bineinteles, sa avem si un pic de iarba pe teren pana atunci.

In alta ordine de idei, de ce te-ai chinui sa alergi ics ture de pista, doar ca sa te opresti brusc la sfarsit si sa iti aprinzi imediat o tigara?





La multi ani!

1 12 2010

La multi ani, Traian Vuia, Henri Coanda, Aurel Persu, Ioan Cantacuzino, Emil Racovita, Aurel Vlaicu, Carol Davila, George Cosmovici, Ion Atanasiu, Victor Babes, Alexandru Ciurcu, Rodrig Goliescu, Spiru Haret, Nicolae Karpen, George Emil Palade, Petrache Poenaru, Traian Lalescu, Anghel Saligny! La multi ani multor altora care merita sa fie pe lista asta, dar la care nu ma gandesc in acest moment.

Suntem in mare nationalisti doar de 1 decembrie si in momentele cand maghiarii trec limita in Transilvania. Poate ca e si asta un inceput. Am mai spus-o si o sustin in continuare; depinde doar de noi sa ne fie bine. Este timpul sa ignoram frustrarile altora, sa nu ne mai complacem in letargia resemnarii si sa ii lasam sa plece pe cei care vor sa plece. Pentru ca sunt prea multi nemultumiti care fac zgomot in loc sa puna mana sa munceasca, in timp ce oamenii care au cu adevarat ceva de spus au alte prioritati si poate prea mult bun simt.

E timpul sa cultivam un pic de mandrie. Mai jos aveti si un motiv. De aici.

 





De alegeri

22 11 2009

Cam nasol sa iesi la plimbare cu microbuzul azi. Eu zic sa va inghesuiti in mai multe Matiz-uri.