Mi-e dor de presa

27 03 2012

Vorbeam zilele trecute cu cineva, dupa o pauza mai indelungata. Si, inevitabil, m-a intrebat daca nu mi-e dor de presa. Am stat un pic si m-am gandit. Oho, da! Am momente cand imi este. Fara discutie. Am peste doi ani de cand am iesit si marele noroc ca am schimbat presa pe un job care nu doar ca imi place mult, dar ma si tine in continuare aproape de media.

Citesc zi de zi articole si in continuare am reflexul de a modifica. De a corecta. De a schimba paragrafe in minte. Am ramas cu o exigenta impusa. Nu de o scoala, ca nu am facut nicio zi de studii de jurnalism vreodata, ci de o agentie care m-a crescut cu niste reguli stricte si – acum recunosc, atunci chestionam – foarte bune.

Si mi-e dor de presa dar, cand spun asta, nu ma refer atat la momentul in care eram jurnalist, cat la evolutia mea de consumator de presa. Cu zece ani in urma devoram Capital si mi se parea ceva genial, cu un continut pe care eu, la momentul respectiv, nu credeam ca il pot concepe sau replica. De altfel, presa nu era nicaieri in orizontul meu de asteptari de viitor. Eram la inceput cu ASE-ul si revista asta – ca asa o numeam – era legatura concreta intre ce studiam si realitatea pietei de la noi.

Mai degraba mi se face dor de presa buna, pe care o citesc cu placere. Nu a disparut, pentru ca zilnic am cate o bila alba pentru unul sau mai multe articole, dar nici bine nu o duce.

The four W’s. The nut graph. Verificarea surselor. Informatiile de background. Relevanta informatiei. So what. Banalitati in ale scrisului, pe care orice junior sau student de an intai le stie ca pe apa. Nimic sofisticat, nicio intrebare despre finete sau cunoasterea riguroasa a domeniului. Elemente de baza care, dupa cum vedem cu totii, incep sa dispara dintr-o banala stire.

Intotdeauna suna, cand primesti un comunicat, si incearca sa afli mai multe. Nu te baza doar pe ce primesti. Incearca sa scoti macar o declaratie pentru noi, sa aduci ceva in plus pentru cititori. Asta e o chestie care mi s-a spus in saptamana de training de la zero pe care am avut-o cand am intrat in presa. Anul asta ma tem ca am trimis mai multe comunicate decat am primit seturi de intrebari. In total.

Vad ca o mare problema de care se loveste presa zilelor noastre este faptul ca nu primeste comunicatele cu diacritice. Sau ca primeste comunicatele cu diacritice si e greu sa le scoata. Doamne ajuta, asta sa fie marele hop si greseala pe care unii o facem in PR. Sa corectam asta si sa mearga lucrurile ca unse. Ca eu unul, in duminicile in care pica o jumatate de pagina de reclama si trebuia sa o inlocuiesc la 1-2 dupa amiaza cu un articol nou, faceam treispe-paispe cu gandul la ce manager sau persoana citabila pot sa gasesc care sa imi raspunda la telefon si care sa imi mai si dea, asa, la rece, informatii utile pentru un articol si nu prea ma durea ca imi vorbeste cu ş sau ţ.

Regulile casei ghidau orice articol care vedea lumina fluxului / online-ului / ziarului, atunci cand lucram in presa. Guvernarea asta s-a cam subrezit si democratia a cam intors editorii cu rotile in sus, ca vad atat de multe comunicate din care nu se clinteste nicio virgula, incat uneori ma intreb daca nu ar trebui trecuta si cate ‘o piarista’ la caseta editoriala, prin anumite publicatii.

Acum vreo patru-cinci ani, cand inca nu aveam toate filtrele la mine, ma batea o idee – acum trebuie sa o recunosc pur si simplu stupida – de a testa un pic presa noastra. Un mic experiment media in care sa inventez o companie dintr-un domeniu obscur de activitate, care anunta un contract de cateva sute de mii de euro in Romania. Nu prea mult, sa nu bata la ochi, dar peste 100.000, cat sa merite locul in pagina. Imi trebuia o adresa de mail si un numar de telefon. Aveam contactele in presa si un blog pe care ar fi urmat sa trec ‘acoperirea’ generata de anuntul fictiv. Ma bucur ca nu am facut niciodata prostia asta si uneori ma gandesc cu teama cate surse as fi trecut la catastif.

Mai am o idee, venita din zbor pentru postarea asta. Online-ul nu inseamna nici presa buna, nici presa proasta. Dar cert este ca online-ul nu a omorat presa. Nu a omorat nici macar print-ul. Doar ca ne-a dat tuturor acces nediscriminatoriu la informatii si ne-a lasat sa comparam singuri ce e bun si ce nu. Niciun blogger nu a injunghiat pana acum vreun jurnalist. Si nici nu stiu daca o cunoaste vreunul pe Niculina. Dar macar de cateva ori un articol frumos dintr-un ziar si-a gasit si completarea nespusa pe un blog. Eu, ca cititor, nu pot decat sa ma bucur de momentele astea, in care pot sa vad povestea oficiala completata de partea din culise. Am acel 360 coverage despre care multi vorbesc, in jurnalism, ca deziderat.

De ce am scris toata povestea asta? Pai, ramane cum am stabilit, din titlu. Pentru ca mi-e dor de presa. Pentru ca sunt multi oameni buni, talentati, care scriu foarte bine acolo, dar si pentru ca o parte o cam ia la vale in tabloid si cancan inutil. Si daca marea parte a publicului trage la ‘click aici’ ca musca la lumina albastra, mai suntem si sunt convins ca vom mai tot fi si astia care vrem sa citim despre mai mult decat sani, sex, scandal, injuraturi si frustrari. Sau analize carpite din trei stiri din ‘presa internationala’ 🙂





I Told You So

8 02 2012

I really did. Ieri. Am avut o mica imprecizie, cand am spus ca in cinci zile stirea despre scheletul-model va ajunge si la televiziunile din Romania. Dar da, acum nu mai mult de cinci minute, Pro-ul a gasit stirea care zace de pe 5 februarie pe DailyMail, a pus acelasi clip de pe YouTube si a ajustat titlul, la limba noastra: din The Human Hourglass, in Clepsidra Umana.

My work here is done.





O stire care ma inspaimanta

1 02 2012

Chiar acum vad la Pro TV o stire despre vanzarile de haine pentru caini. Inteleg ca au crescut cu 50% in perioada asta (sunt curios daca a facut cineva un calcul raportat fix la aceste ultime zile versus aceleasi date din 2011 sau doar au scos o cifra din top, dar nu citeaza nicio sursa) si ca se recomanda ca mini-cainii sa nu iasa dezbracati. Bun, nimic deosebit aici.

Daaaar, apare o relativ tanara doamna care spune ca are aproximativ 20 de tinute pentru cainele ei. 20. Asta da, ma socheaza. In afara de un masiv red flag care imi apare in creier – atat mie, cat si probabil psihiatrilor – referitor la niste posibile dereglari psihice, mai apare o problema.

Dragi barbati, voi va dati seama ca daca ati iesi cu aceasta femeie, nu ati avea de asteptat doar pana cand este ea gata imbracata si aranjata, ci ar trebui sa stati pana isi alege si tinuta adecvata pentru potaie? OMFG-OMFG!





Vreau mai mult

5 02 2010

Sunt legat destul de mult de online, ca utilizator. Nu am mari tangente cu partea de dezvoltare, insa ma gandesc la mai multe idei care mi-ar face viata de consumator mai usoara si m-ar lega un pic mai strans de unele site-uri.

Youtube.com/disco este un proiect care imi place foarte mult. Am fost lipit mult timp de jiwa.fm, pana cand Romania a intrat pe lista tarilor NU. Am cateva pagini de MySpace pe care le rotesc zilnic, dar nu vorbim de mai mult de zece. Last.fm e destul de sec in versiunea free. Ce imi place la Youtube.com/disco e ca imi genereaza, la o cautare dupa artist, nu doar ce melodii a scos ci si ce melodii a produs, la care a participat ca vocal sau productie si ce muzica a facut anturajul. La toate astea se adauga si o lista cu artisti similari ca gen si un scurt si frumos bio despre fiecare, numai bun de completat cultura generala.

Ce vreau mai mult? Daca ati facut supermarket de clipuri, mergeti la nivelul doi si transformati-l in hypermarket. Vreau sa stiu cand s-a lansat melodia, cat a costat clipul, unde a fost filmat si cine e tipa care il sapa aici pe Kanye West. Vreau tot in aceeasi pagina. Asta inseamna costuri pentru YouTube pentru strans si uploadat informatia sau bani pentru un parteneriat cu cine deja stie asta, dar inseamna ca eu nu mai plec de pe pagina lor sa caut aiurea ci raman lipit acolo, multumit ca am toata informatia la indemana.

Site-urile de stiri de business incearca idei in mai multe directii, insa probabil cu o strategie limitata mai mult la maine decat la un viitor ceva mai lung. Ma gandesc la Money.ro, care misca un pic la continut video, multumita Money Channel, se joaca un pic cu link-urile in articole si vrea sa creasca la 2.0, dar nu are un je ne sais quoi numit hook, care sa ma faca sa ma intorc la ei, si la dailybusiness.ro, care a incercat acum 2-3 ani sa faca un fel de LinkedIn de business, cu o serie de oameni de afaceri de la noi, stransi intr-o comunitate, cu profile complete si tool-uri de socializare.

Ce vreau mai mult? Cate un pic de la fiecare, pentru ca au idei complementare. Vreau sa dau clic pe numele omului mentionat intr-un articol si sa ii vad un scurt profil, o poza, cine este, cati ani are, unde a mai lucrat, cu ce s-a evidentiat pana acum – bune si rele. Se potriveste cu incercarea celor de la Money sa faca o agregare cu trimiteri la alte articole relevante ca informatie si poate fi la indemana celor de la dailybusiness, care deja au cateva profile gata. Cu ce ma ajuta? Nu mai stau sa caut omul respectiv, sau, de ce nu, compania, pe alte pagini ci am niste informatii de bun simt la un clic distanta. Mi se pare mai bine decat sa dau clic pe numele omului si sa vad un sir de stiri care – la randul lor –  nu imi spun exact cu cine am de-a face.

Magazinele online de carti sunt un alt subiect. Cele din Romania, bineinteles. Aici nu vorbim de a vrea mai mult, ci vorbim de a vrea macar sa ajungem la servicii decente. Caut de ceva vreme John Grisham – Un Craciun de pomina. Am luat librariile la rand din decembrie si inca nimic, cartea a fost editata acum trei ani si nu a mai fost republicata. Dar, de dragul de a iesi cat mai bine in cautari la Google, toate magazinele online de carti de la noi o au la vanzare. Si nu oricum, ci pe stoc.

Ce vreau mai mult? Vreau ca atunci cand intru pe pagina voastra, sa imi afisati doar ce aveti pe stoc, sau sa existe mentiunea ‘stoc limitat’ ori ‘disponibil la comanda’. Nu sa dati drept sigur ceva ce nu exista. Vreti sa dati bine, dar dati prost. Vreau un sistem actualizat cu nivelul curent al stocurilor si un timp precis de livrare. Si nu vreau sa aflu ca o carte nu e in stoc DUPA ce m-am inregistrat sau am facut trei pasi din patru necesari pentru comanda. Vreau sa stiu DE LA BUN INCEPUT.

Cam atat pentru moment, dar cred ca oricine se poate gandi la momente in care ar vrea mai mult de la ‘online-ul lui’.





Am gasit o stire

8 10 2009

Ieri seara eram in masina si, plictisit de muzica mea, am dat pe radio. Am gasit in prima instanta un Kiss FM sau ceva de genul asta, un post de radio care nu iese dintr-un vocabular de 100 de cuvinte, ca sa nu isi deruteze publicul-tinta cu un IQ single-digit.

Doua minute, cat am rezistat, o pisi avea un discurs aproximativ asa:

“Am gasit o stire foarte interesanta. Am gasit o stire care are mult plastic. Am gasit o stire mai altfel, care vorbeste despre un concurs de frumusete la care pot participa doar femeile care au avut operatii de chirurgie plastica. Stirea pe care am gasit-o spune ca femeile care nu au avut operatii nu pot participa la concurs…”

Am stat si am ascultat pana la capat, poate aflu si eu unde a gasit pisi stirea. O sursa, ceva. Poate pe vreun site, poate pe vreo agentie, poate intr-un ziar, dar nimic. Acum ma tot gandesc. Daca era stirea pe scaun, s-a pus cu fundul pe ea, a simtit ca o inteapa ceva si asa a gasit-o? Daca se scobea in buric si a gasit printre scame stirea? Sau daca o uitase producatorul in chiloti si a scos-o ea surprinsa de acolo? Practic a salvat stirea de la moarte!

Acum serios vorbind, nu trebuie sa fiu rau. Poate ca era de pe un site cu mai mult de patru litere. Probabil ca nu stiati, dar o circulara interna a Kiss FM interzice folosirea a mai mult de sapte cuvinte de peste patru litere pe ora. Zic ei ca e pentru fluenta.

Una peste alta, vreau sa atrag atentia omului care tot pierde stirile ca le gasesc aia de la Kiss FM si daca nu stiu cui sa le returneze le dau pe post. Fii si tu mai atent!