The Short Happy Life of Francis Macomber

macomber

Luati cultura.

A trage apa

Expresia mi se pare un exemplu foarte bun al culturii noastre. Suntem imitativi, nu inovam si incercam sa intelegem ce fac altii, transpunand ideile in cele cinci cuvinte pe care le stapanim.

Banalul “trage apa”. In engleza: flush. In italiana: sciacquare. Un singur cuvant, dedicat actiunii.

In romana, intreaga idee suna un pic retardat. E un pic similar cu intalnirile colonizatorilor cu indienii din lumea noua. Le arati un ciob de oglinda si au multiple orgasme intelectuale. Iar tot ce este nou este raportat de pieile rosii in cele mai ciudate alaturari de cuvinte.

Parca vad primul roman care a tras apa, undeva pe afara, primind explicatii:

– Uite o sfoara. Trage de ea. Ce se intampla? Curge apa!

– Da da da!!! (rade balind) Trage-apa!!!

Astia suntem.

Noaptea amatorilor de arta moca

Nu stiu, nu cunosc, anul asta am zis pas muzeelor. Interactiunea mea cu evenimentul a fost un blocaj in trafic in rond la Universitate si o parcare tocmai la Cismigiu in loc de centrul vechi, dupa 20 de minute de orbecait prin zona.

E interesant sa vezi cum reuseste conceptul de moca sa atraga ciorchini-ciorchini mii de oameni care altfel nu ar pune piciorul in muzee si galerii de arta nici in zece ani.

Intrebarea de 1.000 de puncte ramane cate muzee din tara strang 50 de vizitatori pe zi, in afara evenimentelor in genul celor de aseara? Cat va ganditi, va las sa va delectati cu ce a fost anul trecut.

Jurnalismul ca arta

In seara asta am fost invitat sa vorbesc la un curs de jurnalism de la ASE despre viata in presa si ce inseamna, concret, sa fii jurnalist de business. Da, la ASE se face jurnalism de un an, miscare ce mi se pare destul de inteligenta, pentru a compensa intr-un fel galetile de absolventi de la Facultatea de Jurnalism cu oameni care mai stiu si cateva idei din economie.
Studentii au fost destul de interesati si pe alocuri surprinzator de atenti, iar dupa o scurta perioada de trac au sarit la intrebari. Aproape toate pertinente si aproape toate cu o curiozitate care promite ceva pentru viitor. Una anume mi-a ramas in minte.
De ce nu exista arta de a scrie in jurnalismul de business?
Derivate directe din intrebarea de mai sus au fost de ce se scrie rigid, dupa un sablon strict, de ce se pun mai intai cifrele seci in timp ce explicatiile si contextul sunt cuprinse doar daca mai este loc in pagina, unde se pierde placerea de a citi un articol de business si de ce in The Economist se poate sa ai o opinie scrisa ‘cu arta’ si in presa locala nu.
Multi ‘de ce’ dintr-o singura idee. Am destul de multe raspunsuri si destul de putine rezolvari. Pentru ca scoala britanica de a scrie are o istorie a libertatii descoperita la noi, incet, abia dupa Revolutie. Pentru ca ei au jurnalisti-brand in business, care merita o libertate mai mare in a scrie, care au har, conexiuni si viziune. Pentru ca la noi editorialistii din business au deseori un interes adiacent destul de slab mascat de ideile expuse. Pentru ca unii pur si simplu nu au fie harul de a scrie, fie conexiunile, fie viziunea, sau le lipsesc toate cele trei aspecte. Pentru ca poti fi obiectiv, echidistant dar si suculent in acelasi timp, dar este nevoie de efort si munca sustinuta, iar noi nu suntem fanii acestor idei. Pentru ca o publicatie de business poate avea oameni talentati, dar este condusa cu teama de a nu da prea multa libertate. Pentru ca rigiditatea intr-o societate mult prea relaxata inca miroase a seriozitate si aduce reclama.
Ce e de facut? Sa citim mai mult, sa invatam mai mult, sa scriem mai liber. Sa creasca o generatie nascuta in libertate, din care sa se cearna cativa oameni cu har, pusi la punct cu ce e in jurul lor
E nevoie de timp.