Europa League: finala nimanui in presa sportiva din .ro

Am zis-o si o mai zic. Mai sunt 24 de ore pana la cel mai important eveniment din fotbal – si poate si sportiv – care are loc in Romania, iar noi nu profitam deloc de asta. Totul se intampla in capitala europeana Bucuresti. Un eveniment de rang secundar in fotbalul european si in acelasi timp urias pentru romani – pentru ca valoarea echipelor si conditiile de aici nu ne permit si, realist vorbind, nu ne vor mai permite mult timp sa vedem o finala cu atata implicare romaneasca.

Ok, s-au vandut din timp toate biletele. Hotelurile au ocupare maxima si terasele au umflat preturile. Altceva mai puteam face? Vreau sa revin la discutia asta, in viitorul apropiat. Haideti sa vedem, un pic, cum arata prima pagina a principalelor publicatii sportive din online-ul european si, de ce nu, si romanesc, cu 24 de ore inaintea finalei. Sa incepem cu ai nostri, ca doar suntem gazde.

ProSport: Oricum e putin loc pentru informatie in primul ecran, dar e absolut OK sa scriem despre o bataie intre ardeleni. Chestie de prioritati. Nimic despre finala.

Gazeta Sporturilor: La fel ca si colegii de la ProSport, nu prea se preocupa cu informatiile. Poza sa fie mare, ca bannere punem noi. Dinamo si niste maidanezi – ce coincidenta – tin capul de afis. Nimic despre finala.

Mergem un pic in Spania. Ei au cateva mii de kilometri pentru a parcurge drumul invers al capsunarilor, dar au interes direct. Doua echipe in finala.

As: Box vizibil, dedicat, imediat sub header-ul publicatiei, ce grupeaza informatii multimedia despre echipele si finala de maine.

Marca: La fel, imediat sub header, un box dedicat, pe intreaga latime, ce include informatii despre meci, harta a Bucurestiului si o multime de sfaturi utile pentru fani.

Mai dam doua-trei click-uri si ajungem pe pagina UEFA. Nu e chiar presa sportiva, insa este o excelenta sursa de stiri. Nu e nevoie sa marcam pe ecran, pentru ca doua din cele trei subiecte mari tratate sunt legate de finala de maine, din Bucuresti.

Mergem un pic in insula, sa vedem daca britanicii, conservatori si ceva mai aroganti, se coboara la lucruri marunte, ca o finala Europa League, in care nu are loc nicio echipa de-a lor.

BBC Sports, la fotbal, in primul ecran, avem un preview al finalei de maine:

Exemplele pot continua. Pot sa pun aici un carnat de poze. Pot sa zic si despre Gazzetta, care, desi Italia tocmai ce si-a decis campioana, ofera spatii generoase – ce-i drept, disparate – finalei de maine. Puteti cu totii sa intrati pe paginile altor publicatii sportive din Europa si, de ce nu, pe rubricile sportive ale marilor agentii de stiri.

Intrebarea cu care va las eu este: cine-i mai prost, cititorul, ca tolereaza mizerii locale care trec drept continut, sau o presa sportiva oarba, ancorata in can-can inutil?

Pentru jurnalisti: the rabbit of doubt

Pe la inceputurile mele in presa, am plecat cateva zile la un training Reuters. In una din zilele de curs, un domn altfel foarte sobru, care ne tinea marea parte a training-ului, umbla cu un iepure de plus in geanta. De ce? Pentru o demonstratie vizuala cat se poate de eficienta.

La verificarea surselor si prezentarea cu acuratete a unei stiri, dupa ce a terminat toate elementele teoretice, a tacut cateva momente, a bagat mana in geanta, a tras iepurele afara, de urechi, si a zis cam asa:

Once the rabbit of doubt pops its ugly head out of the box, you no longer have a story. Always double, triple and quadruple-check when in doubt.

Morala este extrem de simpla. Verifica stirea. Verifica informatiile, citatele, pozitiile, numele, cifrele si orice lucru de care nu esti 100% sigur intr-un material. Sunt total de acord. Degeaba muncesti la un material, daca o dai in bara, fie si la niste detalii pe care le consideri minore. Eroarea, de orice natura, sta intre o relatare corecta si un act ratat.

Esti la o conferinta si nu ai auzit ceva bine? Vorbeste un strain si nu ai inteles daca a spus 15 sau 50? Opreste-l dupa si intreaba-l. Nu este nicio rusine. Rusinea vine cand, din jena sau comoditate, mergi la risc si publici ceva despre care nici tu, autorul, nu esti sigur. Primesti un comunicat si ceva nu iti suna cum ar trebui? Din nou, pune mana pe telefon si suna. Intreaba din nou. Asigura-te ca informatia este confirmata.

Nu e greu.

Spor!

Pentru jurnalisti: the nut graph

Am scris povestea asta ieri si mi s-a deschis cutia din cap in care tineam jurnalismul. Nu sunt vreun expert, nu am nicio pretentie si nu am studii pe tema asta, dar pot si vreau sa ajut. Am sa pun, sub titlul ‘pentru jurnalisti’, cateva chestii care pe mine m-au ajutat in timp si mi s-au dovedit la un moment dat utile.

Deschidem cu ‘the nut graph’. Ma tem ca expresia nu are echivalent in romana, iar daca ar fi sa vulgarizez, i-as spune ‘miezul povestii’.

Daca un lead, sapou sau lede, spuneti-i cum vreti, ar trebui sa raspunda, in mare masura, la toate intrebarile esentiale, un nut graph ar trebui sa vina in completare, sa aduca in text ce nu a intrat in lead, dar sa si contextualizeze informatia si sa puna povestea intr-un cadru.

Spre exemplu:

Lead: Banca x a anuntat astazi ca a atins un nivel al activelor de y milioane euro in primul trimestru al anului, in crestere cu z% fata de perioada similara a anului trecut, pe fondul tendintei de revenire a creditelor de consum.

Nut graph: Noile rezultate, ce reprezinta maximul ultimilor doi ani, plaseaza banca pe pozitia x intr-un clasament al activelor institutiilor financiare active pe piata romaneasca, in urma lui y si z. Potrivit raportarilor emise de banca centrala, sistemul bancar romanesc a ajuns la active de x miliarde euro, stopand pentru prima data tendinta de scadere inregistrata in ultimele y trimestre.  

Pe wiki aveti, in linii mari, detalii despre nut graph. Acolo este asezat ca al treilea sau al patrulea paragraf dintr-un articol. Eu unul il foloseam strict in ordinea lead – quote – nut graph, atat pe motive de guidelines, cat si de utilitate. Consider ca este mai bine sa ii dai cititorului toate datele problemei cat mai sus in material.

Sper ca v-am deschis apetitul. Pentru mai multe informatii, Google este mare.

Spor!

Mi-e dor de presa

Vorbeam zilele trecute cu cineva, dupa o pauza mai indelungata. Si, inevitabil, m-a intrebat daca nu mi-e dor de presa. Am stat un pic si m-am gandit. Oho, da! Am momente cand imi este. Fara discutie. Am peste doi ani de cand am iesit si marele noroc ca am schimbat presa pe un job care nu doar ca imi place mult, dar ma si tine in continuare aproape de media.

Citesc zi de zi articole si in continuare am reflexul de a modifica. De a corecta. De a schimba paragrafe in minte. Am ramas cu o exigenta impusa. Nu de o scoala, ca nu am facut nicio zi de studii de jurnalism vreodata, ci de o agentie care m-a crescut cu niste reguli stricte si – acum recunosc, atunci chestionam – foarte bune.

Si mi-e dor de presa dar, cand spun asta, nu ma refer atat la momentul in care eram jurnalist, cat la evolutia mea de consumator de presa. Cu zece ani in urma devoram Capital si mi se parea ceva genial, cu un continut pe care eu, la momentul respectiv, nu credeam ca il pot concepe sau replica. De altfel, presa nu era nicaieri in orizontul meu de asteptari de viitor. Eram la inceput cu ASE-ul si revista asta – ca asa o numeam – era legatura concreta intre ce studiam si realitatea pietei de la noi.

Mai degraba mi se face dor de presa buna, pe care o citesc cu placere. Nu a disparut, pentru ca zilnic am cate o bila alba pentru unul sau mai multe articole, dar nici bine nu o duce.

The four W’s. The nut graph. Verificarea surselor. Informatiile de background. Relevanta informatiei. So what. Banalitati in ale scrisului, pe care orice junior sau student de an intai le stie ca pe apa. Nimic sofisticat, nicio intrebare despre finete sau cunoasterea riguroasa a domeniului. Elemente de baza care, dupa cum vedem cu totii, incep sa dispara dintr-o banala stire.

Intotdeauna suna, cand primesti un comunicat, si incearca sa afli mai multe. Nu te baza doar pe ce primesti. Incearca sa scoti macar o declaratie pentru noi, sa aduci ceva in plus pentru cititori. Asta e o chestie care mi s-a spus in saptamana de training de la zero pe care am avut-o cand am intrat in presa. Anul asta ma tem ca am trimis mai multe comunicate decat am primit seturi de intrebari. In total.

Vad ca o mare problema de care se loveste presa zilelor noastre este faptul ca nu primeste comunicatele cu diacritice. Sau ca primeste comunicatele cu diacritice si e greu sa le scoata. Doamne ajuta, asta sa fie marele hop si greseala pe care unii o facem in PR. Sa corectam asta si sa mearga lucrurile ca unse. Ca eu unul, in duminicile in care pica o jumatate de pagina de reclama si trebuia sa o inlocuiesc la 1-2 dupa amiaza cu un articol nou, faceam treispe-paispe cu gandul la ce manager sau persoana citabila pot sa gasesc care sa imi raspunda la telefon si care sa imi mai si dea, asa, la rece, informatii utile pentru un articol si nu prea ma durea ca imi vorbeste cu ş sau ţ.

Regulile casei ghidau orice articol care vedea lumina fluxului / online-ului / ziarului, atunci cand lucram in presa. Guvernarea asta s-a cam subrezit si democratia a cam intors editorii cu rotile in sus, ca vad atat de multe comunicate din care nu se clinteste nicio virgula, incat uneori ma intreb daca nu ar trebui trecuta si cate ‘o piarista’ la caseta editoriala, prin anumite publicatii.

Acum vreo patru-cinci ani, cand inca nu aveam toate filtrele la mine, ma batea o idee – acum trebuie sa o recunosc pur si simplu stupida – de a testa un pic presa noastra. Un mic experiment media in care sa inventez o companie dintr-un domeniu obscur de activitate, care anunta un contract de cateva sute de mii de euro in Romania. Nu prea mult, sa nu bata la ochi, dar peste 100.000, cat sa merite locul in pagina. Imi trebuia o adresa de mail si un numar de telefon. Aveam contactele in presa si un blog pe care ar fi urmat sa trec ‘acoperirea’ generata de anuntul fictiv. Ma bucur ca nu am facut niciodata prostia asta si uneori ma gandesc cu teama cate surse as fi trecut la catastif.

Mai am o idee, venita din zbor pentru postarea asta. Online-ul nu inseamna nici presa buna, nici presa proasta. Dar cert este ca online-ul nu a omorat presa. Nu a omorat nici macar print-ul. Doar ca ne-a dat tuturor acces nediscriminatoriu la informatii si ne-a lasat sa comparam singuri ce e bun si ce nu. Niciun blogger nu a injunghiat pana acum vreun jurnalist. Si nici nu stiu daca o cunoaste vreunul pe Niculina. Dar macar de cateva ori un articol frumos dintr-un ziar si-a gasit si completarea nespusa pe un blog. Eu, ca cititor, nu pot decat sa ma bucur de momentele astea, in care pot sa vad povestea oficiala completata de partea din culise. Am acel 360 coverage despre care multi vorbesc, in jurnalism, ca deziderat.

De ce am scris toata povestea asta? Pai, ramane cum am stabilit, din titlu. Pentru ca mi-e dor de presa. Pentru ca sunt multi oameni buni, talentati, care scriu foarte bine acolo, dar si pentru ca o parte o cam ia la vale in tabloid si cancan inutil. Si daca marea parte a publicului trage la ‘click aici’ ca musca la lumina albastra, mai suntem si sunt convins ca vom mai tot fi si astia care vrem sa citim despre mai mult decat sani, sex, scandal, injuraturi si frustrari. Sau analize carpite din trei stiri din ‘presa internationala’ 🙂

Cum arata astazi masinile mic.ro

La fel, doar ca au alt logo pe ele. Nu mai plimba alimente, ca nu prea mai au nici furnizori si nici magazine, dar zice-se ca livreaza electrocasnice numai bune de gatit ce-a mai ramas prin reteaua mic.ro. Sub brand de ziar quality.

Sunt zile in care mor un pic in mine cand vad ce se intampla cu presa.

Cea mai buna coperta a ultimelor luni

Ironie, umor si realism. Superb work. Cititi si feature-ul.

Ne-am ajuns bine in PR

Azi a fost un eveniment de PR si am auzit de la lumea care a fost in sala ca nume grele din domeniu au scos idei cel putin la inaltimea reputatiei. Cum ar fi:

“Am ajuns sa nu ma mai intereseze ce scriu jurnalistii si daca ma preiau sau nu ma preiau”

“Publicul vrea analize in-depth. Ce relevanta are un articol online cu un milion de vizualizari?”

Eu unul stau, ma sucesc, ma framant si ma intreb cum vine asta. Adica sunt chestii un pic cam cel putin idioate, cu tot respectul, si nu vin de la Maria de la chioscul de la colt, ci vin de la oameni de PR. Presa trece printr-o perioada maro, fara indoiala, si mijloacele de comunicare evolueaza. Dar de la asta la a te scobi cu prajina dezinteresului in nas e o evolutie care l-ar supara un pic si pe Darwin. Cat despre a doua remarca pe care am citat-o, sweetmarymotherofjesus, tu scoti pe gura faptul ca stii mai bine decat un milion de oameni (nu eu am dat cifra ci speaker-ul) ce vrea cititorul si ce este relevant pentru el, cand atatea vizualizari iti bat in retina ‘desteptarea’? Pai nu e mai bine ca pana la editia viitoare sa o iei usurel, pas cu pas, si in 12 luni sa deschizi un Internet Explorer, apoi in cateva saptamani sa te prinzi ca exista Mozilla, si din aproape in aproape sa afli de Yahoo! sau Google mai intai, pana la a te pronunta despre online? Dupa aceea va mirati de ce va spun nesimtitii aia piari*de.

Respectele mele, va salut, ne-am dat in stamba, hai sa ne intoarcem la munca.

Totusi, de ce nu marcam advertorialele in online?

Pun si eu o intrebare. Nu am un raspuns, ci doar o curiozitate, ca nu am sarit gardul din presa de atat de mult timp cat sa uit cum miroase o comanda.

Am impresia ca prin trusturile ce-a mai ramas din trusturile de presa, online-ul e apendicele ala ciudat, pe care nu prea il intelegi, dar in care iti poti arunca gunoiul fara nicio remuscare. Adica pe de o parte vezi online-ul ca pe o salvare, ca pe acel next step (low cost), iti muti oamenii din print, TV sau orice alte medii acolo chit ca nu au idee cum sa puna un link, iar pe de alta parte il iei la misto, torni pe internet tot ce pute si inchizi ochii, la modul ce-o fi o fi. Sigur aia multi care iti fac trafic si iti salta pretul la publicitate or sa inchida indulgent ochii cand le arunci o mizerie de advertorial nemarcat in ochi si or sa iti multumeasca in continuare ca inca le permiti acces gratuit la contentul tau ‘premium’.

Sau nu. Si aici imi permit sa postez un comentariu aparut astazi pe apendicele online al unei publicatii, ca replica la un articol corect, impartial si fara nicio urma de influenta corporatista:

“foarte interesant articolul. ar fi fost perfect daca nu ar fi lipsit ceva:

(P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P)

(P) – publicitate”

Ce are cititorul si nu are autorul este un pic de respect. Desi comenteaza pe un site al carui trafic vine intr-o buna masura de la o hartie mondena, de unde si un bounce rate deloc de invidiat, comentatorul raspunde la tentativa de prostit pe fata a autorului fara nicio injuratura. Desi daca ar fi vrut, ar fi fost indreptatit.

Acum eu nu pot sa nu ma intreb cum se face ca oficialii unei companii pe care daca lucrezi ca jurnalist pe domeniul respectiv iti tai si o mana doar ca sa ii prinzi la un interviu au declarat in exclusivitate ca “nu se aşteptau să aibă un succes atât de mare în Capitală” si ca s-au “bucurat de un nivel foarte mare de interes manifestat faţă de serviciu”. Atat. Nici nu miroase deloc dubios (mi-am permis sa corectez niste greseli de gramatica in citate).

E ok sa citesc seara ce am vazut dimineata pe agentiile de afara, trei paragrafe se traduc extrem de greu. Nu e atat de rau ca imi citezi o alta sursa online fara sa imi dai si un link, ma descurc eu cu amicul Google. Este absolut normal sa publici advertoriale, in special pe foamea din perioada asta. Dar sa nu le marchezi ca atare si sa ma sfidezi mi se pare ca e un pic jenant. Un pic? Ei, hai sa fim seriosi. Pute rau.

Update: Comentariul pe care l-am copiat mai sus a fost postat in jur de 10.25 iar pana acum (12.00) a fost sters. Sigur asta e solutia pentru succes. Ascundeti mizeria sub pres.

Colegul Preda joaca in reclame

Imediat ce s-a spart gasca de la Business Standard, un fost coleg a prins un contract in publicitate. E, nu este chiar asa, dar seamana mult prea bine cat sa nu fac un pic de misto pe tema asta.

Abonati-va la Business Standard

Primiti gratuit anuarul Economia in 2010 daca va abonati la Business Standard pentru intregul an 2010. Nu e o gluma, asa am auzit eu acum la Guerrilla. Cum? Maine apare ultimul numar? Adica se inchide? Nu. N-are cum, nu ar fi atat de prosti astia de la Guerrilla incat sa promoveze plata in avans pentru un produs care nu va exista. Asta ar fi direct dosar pentru ANPC. Sigur nu e cazul.