E loc pentru toata lumea. Chiar si in blogging.

13 07 2012

Daca am ajuns eu sa incep cu mesajele impaciuitoare, e clar ca ne ducem dracu’ si o sa ardem toti in iad. Bine, asta o sa se intample oricum, dar hai sa ne prefacem ca putem schimba ceva, de dragul ideii ce urmeaza.

Bai, astia cu blogurile. Nu v-ati saturat de toata povestea asta cu piscotarii si piscotarelile? Sau avem un caz de amnezie colectiva recurenta? Ca vad ca la fiecare doua saptamani mai descopera unul ca exista termenul asta si mai tranteste doua remarci pertinente si absolut inovatoare, pe care nu le-am mai vazut pana acum. Decat la toti ceilalti care au mai scris despre asta.

Credeti ca daca reincalziti ciorba asta eterna ajutati cu ceva? Nu. Unu. Cine a avut ochi sa vada si creier sa judece a citit din prima si a inteles despre ce e vorba. Atat intre bloggeri, cat si intre piaristi. Doi. Timpul si energia depusa pentru a scrie inca o placinta despre piscotari si piscotareala, fara nume, sa ne intelegem, ca sunt ei rai, dar nici nu vrem sa suparam pe cineva, ar putea – si cred ca toti am aprecia – sa fie dedicate unor postari noi, interesante, pertinente, care sa aduca ceva proaspat pentru noi, astia, care totusi citim cu placere blogurile. Fraza lunga. Sper ca nu v-am pierdut. Trei. Multi dintre voi nici macar nu stiti ce sunt de fapt piscotarii. Sau fripturistii, termen sinonim. Sunt pseudo-jurnalistii, tip Niculina Garici si altii, care paraziteaza conferinte de presa sub acoperirea unor publicatii care nu exista sau la care nu lucreaza, cu strictul scop de a manca si capata ceva cadou. Sau, in multe cazuri, de a fura ceva de prin sala. Realist vorbind, nici cel mai rau dintre bloggeri nu a ajuns, totusi, aici, si nu cred ca se va pune problema. Piscotarii sunt una din marile probleme de imagine pentru jurnalisti – o alta categorie care vad ca nu e deloc iubita in blogosfera – pentru ca multi oameni ii vad la un loc, in aceeasi sala, si pun o stampila comuna atat pe fruntea ziaristilor adevarati, cat si pe cea a fripturistilor. Am scris un pic despre asta cand eram mai mic si mai prost aici. Intre timp am mai crescut.

A venit un blogger la un eveniment si nu a scris despre asta? Hai sa punem rapid doua intrebari, inainte de a da cu parul. A fost un eveniment interesant, ceva newsworthy, demn de mentionat? Poate – da, stiu, socant – chiar nu a meritat efortul. Se mai intampla si in presa. Ajungi la o conferinta, se zic lucruri frumoase si se bate lumea pe spate, dar nu ai efectiv material pentru un articol. Asta e, ai pierdut si tu putin timp si a pierdut si organizatorul putina acoperire, dar asta e o buna lectie de viitor. Doi, mai rau, a fost o lansare esuata, a fost un produs prost sau un test care nu a functionat? Pai sa ma scuzati, daca in cazul asta blogger-ul nu a scris nimic, e un mic gest de curtoazie pentru organizator, nici pe departe parazitism.

Si mai vine una. Tineti-va bine. Poate, suna SF, dar poate chiar nu e un eveniment menit sa genereze stiri, postari sau alt gen de acoperire. Poate e un get-together in care ne mai relaxam un pic, socializam, aflam ce mai e nou si nimeni nu incearca sa vanda ceva anume nimanui. Ce ziceti de asta?

Sunt bloggeri care nu aduc nimic in plus? Absolut. Sunt oameni care speculeaza ceva la evenimentele la care vin? Bineinteles. Sa nu uitam ca vorbim totusi de oameni si de acelesi tipologii pe care le gasim peste tot in lumea asta, indiferent de bransa. Avem si foarte buni, si eficienti, si simpatici, si inteligenti, si speculativi, si negativisti, si circumspecti, si lenesi, si prosti. Ca oriunde in lumea asta. Nici nu as vrea, si cred ca nici voi, sa fim cu totii extraordinari. Nu am mai incapea unul de altul. Plus ca prostia este, totusi, o resursa inepuizabila, iar lucrul asta nu trebuie uitat.

Nu avem toti acelasi talent, aceeasi inclinare si acelasi chef. Si e normal. Si nici nu pacalim pe nimeni, pentru ca bag mana-n foc ca un PR bun stie exact cine merge chemat la un anume tip de eveniment si are asteptarile perfect calibrate. Asa ca mai lasati subiectul piscotareala un pic la rece vara asta si apucati-va sa scrieti. Chestii.

Advertisements




FFWD

23 08 2010
  • Un prieten imi spunea ca postarea asta ar avea nevoie de un update. Tipologia piscotarului de lux.
  • Semafoarele sincronizate pentru o viteza de 50 KM/H sunt numai bune si pentru 100 KM/H. Pura fizica.
  • Punem si al treilea bullet aici, ca doar in doua sta postarea cam schioapa.
  • Metropotam a reusit o performanta demna de mentionat. Review al unui loc fara sa si intre efectiv in el, doar din auzite.




Cu astia defilam

20 10 2009

“Cum va recuperati banii din vanzarea de Windows Mobile?”

Intrebare adresata de un distins jurnalist unui oficial Microsoft. Si va mai mirati ca arunca toti cu pietre cand aud de presa…





Si inca una cu piscotari

17 09 2009

Dupa o conferinta de presa, nasul Niculinei intra in sala. La cinci minute dupa, apare si restul corpului si incepe urmatorul schimb de replici:

Niculina: Buna ziua, sper ca nu exista vreun conflict intre compania dumneavoastra si redactia noastra…

PR: Care redactie?

Cam asta este atitudinea pe care ar trebui sa o aiba TOATA piarimea cand vine vorba de selectie.





Rupe un cap de piscotar

17 09 2009

De la producatorii campaniilor de succes Zburati pitipoancele din PR si Scoateti curvele din presa, organizatia neguvernamentala Cu 23% mai putin rahat va invita sa participati la miscarea de protest Rupe un cap de piscotar.

Campania vrea sa imbine utilul curatirii imaginii jurnalistilor, luata de prea multi la pachet cu cea a Niculinelor agatatoare pe langa bufetul suedez, cu placutul de a infige pixul de promovare intr-un ochi de fripturist

Reguli de desfasurare a campaniei:

Unde: La fiecare eveniment de presa, langa bar, masa, cadouri sau mancare. Daca spatiul nu o permite, piscotarul poate fi legat de masina si tarat pana intr-un loc ce ofera mai multe posibilitati, cum ar fi marginea spinoasa a unei rape.

Cand: La fel cum si ei o afla, pe agenda zilei de la NewsIn vedeti din timp nu doar cand ci si unde se vor strange parazitii. De preferinta dupa eveniment, cand se dau cadourile si mancarea.

Participanti: Oricine poate transforma o masa, un scaun, o coala, un pix sau un reportofon intr-un obiect contondent. Persoanele cu dizabilitati sunt rugate sa notifice pe cea mai apropiata persoana capabila sa produca durere fizica unui piscotar, pentru a duce treaba la bun sfarsit.

Tintele: Niculina Garici, Francezu, puberul brunet, cu un smoc de coada si 17 kilograme, sora Niculinei cu parul imens si roscat, chelul pitic la sacou in picatele cu un aparat foto care nu functioneaza, grasul pitic cu gusa si suvita grizonata a la Basescu mereu intr-o vesta gri, Nasosul, Slabanogul brunet cu freza de emo si gel natural de sebum si in principiu oricine arata a pensionar, are mai multe pungi decat ar trebui si graviteaza in jurul mancarii.

Cum ii recunosti: Dupa telefoanele pe care si le dau odata intrati in sala de conferinte, fie pentru a isi chema mai multi din haita cand PR-ul este slab reprezentat, fie pentru a pacali pe cineva in incercarea de a parea ocupati.

Punctaj: 100 de puncte pe cap de vita furajera, 110 puncte daca ii lasi si fara prada de peste zi, 200 de puncte si stima eterna pentru capul Niculinei pe tava, cu un mar in gura

Complici: PR-ul care ii lasa sa intre, clientul care nu da afara PR-ul care i-a lasat sa intre, tu pentru ca te uiti cu scarba la ei si nu faci nimic si eu pentru ca scriu asta in loc sa ies la vanatoare.

Finalitate: Mai mult aer, mai multe scaune libere la evenimente, mai putina mizerie, mai putine furturi si mai putini care cred ca astia sunt presa si conchid ca jurnalistii sunt de rahat.

Doamnelor si domnilor, spor la treaba!





Protected: Sa curga sange

9 03 2009

This content is password protected. To view it please enter your password below:





Parazitismul in jurnalism

3 03 2009

Jurnalistilor nu le place decat sa scoata senzationalul in fata.
Avem de facut o conferinta de presa. Cum ne ferim de ziaristii care fura?
E intotdeauna mai bine sa le dam ceva de mancare. Daca nu le dam, scriu de rau.
Jurnalist? Genul de om care nu a fost in stare sa gaseasca un job adevarat.

Ce am scris mai sus sunt lucruri pe care le-am auzit. De la oamenii de business, de la oamenii de PR, sau de la jurnalistii jenati de asocierea cu prea multi colegi de breasla care dau cu rahat pe meseria asta. Mai jos vreau sa listez cateva genuri de oameni din presa care ar trebui sa mai rareasca randurile. Va fi personal, subiectiv si nu foarte placut.

Ziaristul tester – Este primul la sampling. Ce inseamna sampling? Un laptop in teste doua luni, un telefon la probe care nu mai e restituit, o masina la drive-test o luna-doua, cat sa isi faca vacanta de vara. Ce e gresit? Foloase materiale necuvenite. Sa nu uitam ca ai un loc de munca, de unde iti iei un salariu. Ceri produse in teste, chiar daca stii ca pagina ta nu are o rubrica de test si inseli constient increderea PR-ului, care oricum greseste ca nu verifica a priori ce si cui da. Ca sub-ramura sunt ziaristii testeri cu blog, care sunt cu un picior curat si altul in rahat. Stiu ca nu vor publica nimic despre produs, dar vor folosi blogul, altminteri personal si fara nicio legatura cu o publicatie, pentru a posta un review al produsului luat de la PR ca jurnalist al publicatiei ics. Nu ca blogger. Sa nu facem confuzia cu sampling-ul facut de bloggeri. Aici nu vad un conflict de interese, cat timp salariul nu vine de la o publicatie si campania nu face decat sa aduca venituri contra imagine.

Ziaristul milog – Isi foloseste in scop personal, fara scrupule, relatiile pe care si le-a facut in presa. Pentru un mobil la pret preferential sau moca, pentru un abonament la spa sau, si chiar am auzit asta, pentru cateva bonuri de benzina. A facut un articol in care a pupat adanc seful companiei ics si acum isi culege roadele muncii. Se da mieros pe langa PR pentru a fi zmeu in redactie. Milogul isi castiga din respectul ciuntit de pomana ceruta, in fata corului de aplaudaci care graviteaza in jurul lui si ii sorb povestile despre cum i-a fraierit pe aia de la companie sa ii faca mega-reducerea. Milogul se retrage imediat in coltul lui cand apare mega-milogul, care tocmai ce l-a facut la megapixelii de la noul telefon touchscreen de care s-a lipit moca.

Ziaristul gourmet – La evenimente este mereu cu o farfurie in mana. Inainte de conferinta ia un fursec. In timpul conferintei isi bea cafeaua, in timp ce restul iau notite. Dupa conferinta este primul la bufetul suedez, fericit ca toata lumea e stransa ciorchin in jurul oficialului pentru mai multe declaratii. Va fi primul care critica chitrosii care nu au pregatit decat saleuri si apa plata. Compania ics va fi strict judecata fata de compania igrec in functie de cat somon fume a fost la conferinta. Daca va face indigestie dupa farfuria cu varf halita la prezentare, evenimentul va intra in categoria lung, de cacat si prost organizat. Ziaristul gourmet cu blog, daca este satisfacut, va scrie un post despre ce a mai facut compania ics si nu va uita sa mentioneze, in subsidiar, ca fursecurile au fost foarte bune. Si Sfantul Google ne poate ajuta cu o cautare scurta la identificarea speciei.

Ziaristul globetrotter – Este primul la deplasarile organizate de companiile despre care scrie. Are un oarecare merit, pentru ca este selectat, fie pe competenta, fie pe pupincurism, dintre mai multi colegi de breasla. Ajuns in strainatate, va multumi domnului pentru ocazia minunata de a face o excursie la Moastele Sfantului Moca. Asta in cazul bun. In cazul mai putin bun, va comenta despre cum hartia igienica de la hotelul de numai patru stele l-a zgariat un pic la fund si cum produsele din minibar nu sunt pe cheltuiala firmei care l-a dus acolo, uitand ca sta in chirie cu inca trei prieteni si o colonie de gandaci intr-un apartament cu doua camere din Titan. De scris la intoarcerea in tara? Maxim o brefa.

Ziaristul copy/paste – A ajuns la un job caldut, la o publicatie mediocra, a strans doi-trei ani vechime si a prins mersul presei. Traieste din comunicatele pe care le primeste. Tastatura lui nu are decat CTRL-A, CTRL-C si CTRL-V. Daca intr-o zi nu primeste niciun comunicat, nu scrie nimic. Nu citeste niciodata comunicatul pana la datele de contact, pentru ca telefonul pentru el este un fel de kryptonita pentru Superman. E intotdeauna suficient ce scrie acolo, nu trebuie sa iti bati capul pentru mai mult. Daca ceva lipseste sau nu e logic, argumentul suprem este “asa scrie in comunicat”. Este un pic frustrat ca altii i-o iau inainte, dar suficient de comod cat sa isi seteze maximul de efort la a pune sau a scoate diacriticele dintr-un text.

Ziaristul mamei – Unde mama este compania ics. I se spune si om de casa, un fel de prelungire falica a departamentului de PR, care penetreaza direct redactia. Ajuns sa aiba o buna relatie cu oamenii de la ics, va fi primul care scrie de bine si implicit primul care va primi vestile minunate despre noua campanie de CSR cu investitia in cele trei leagane din parcul dintre blocuri. Daca ics e pe minus, ziaristul mamei va stoarce un plus pe care sa il bage in fata in articol. Daca ics face disponibilizari de criza, ziaristul mamei va scrie despre eficientizarea activitatii. Si daca ics e in rahat major, ziaristul mamei va face un interviu de imagine cu seful, pe doua pagini, despre managementul de criza, importanta resurselor umane si etica in afaceri.

Am scris povestea asta, pentru ca termenul de piscotari este un pic mai mult decat o Niculina Garici care pleaca cu doua plase pline dupa o zi de munca, si este nevoie de o mai buna clasificare a subspeciilor de ziaristi paraziti.

Si ca sa ne relaxam un pic, si un link catre ceva oarecum similar, dar mai deconectant.