Daca am ajuns eu sa incep cu mesajele impaciuitoare, e clar ca ne ducem dracu’ si o sa ardem toti in iad. Bine, asta o sa se intample oricum, dar hai sa ne prefacem ca putem schimba ceva, de dragul ideii ce urmeaza.
Bai, astia cu blogurile. Nu v-ati saturat de toata povestea asta cu piscotarii si piscotarelile? Sau avem un caz de amnezie colectiva recurenta? Ca vad ca la fiecare doua saptamani mai descopera unul ca exista termenul asta si mai tranteste doua remarci pertinente si absolut inovatoare, pe care nu le-am mai vazut pana acum. Decat la toti ceilalti care au mai scris despre asta.
Credeti ca daca reincalziti ciorba asta eterna ajutati cu ceva? Nu. Unu. Cine a avut ochi sa vada si creier sa judece a citit din prima si a inteles despre ce e vorba. Atat intre bloggeri, cat si intre piaristi. Doi. Timpul si energia depusa pentru a scrie inca o placinta despre piscotari si piscotareala, fara nume, sa ne intelegem, ca sunt ei rai, dar nici nu vrem sa suparam pe cineva, ar putea – si cred ca toti am aprecia – sa fie dedicate unor postari noi, interesante, pertinente, care sa aduca ceva proaspat pentru noi, astia, care totusi citim cu placere blogurile. Fraza lunga. Sper ca nu v-am pierdut. Trei. Multi dintre voi nici macar nu stiti ce sunt de fapt piscotarii. Sau fripturistii, termen sinonim. Sunt pseudo-jurnalistii, tip Niculina Garici si altii, care paraziteaza conferinte de presa sub acoperirea unor publicatii care nu exista sau la care nu lucreaza, cu strictul scop de a manca si capata ceva cadou. Sau, in multe cazuri, de a fura ceva de prin sala. Realist vorbind, nici cel mai rau dintre bloggeri nu a ajuns, totusi, aici, si nu cred ca se va pune problema. Piscotarii sunt una din marile probleme de imagine pentru jurnalisti – o alta categorie care vad ca nu e deloc iubita in blogosfera – pentru ca multi oameni ii vad la un loc, in aceeasi sala, si pun o stampila comuna atat pe fruntea ziaristilor adevarati, cat si pe cea a fripturistilor. Am scris un pic despre asta cand eram mai mic si mai prost aici. Intre timp am mai crescut.
A venit un blogger la un eveniment si nu a scris despre asta? Hai sa punem rapid doua intrebari, inainte de a da cu parul. A fost un eveniment interesant, ceva newsworthy, demn de mentionat? Poate – da, stiu, socant – chiar nu a meritat efortul. Se mai intampla si in presa. Ajungi la o conferinta, se zic lucruri frumoase si se bate lumea pe spate, dar nu ai efectiv material pentru un articol. Asta e, ai pierdut si tu putin timp si a pierdut si organizatorul putina acoperire, dar asta e o buna lectie de viitor. Doi, mai rau, a fost o lansare esuata, a fost un produs prost sau un test care nu a functionat? Pai sa ma scuzati, daca in cazul asta blogger-ul nu a scris nimic, e un mic gest de curtoazie pentru organizator, nici pe departe parazitism.
Si mai vine una. Tineti-va bine. Poate, suna SF, dar poate chiar nu e un eveniment menit sa genereze stiri, postari sau alt gen de acoperire. Poate e un get-together in care ne mai relaxam un pic, socializam, aflam ce mai e nou si nimeni nu incearca sa vanda ceva anume nimanui. Ce ziceti de asta?
Sunt bloggeri care nu aduc nimic in plus? Absolut. Sunt oameni care speculeaza ceva la evenimentele la care vin? Bineinteles. Sa nu uitam ca vorbim totusi de oameni si de acelesi tipologii pe care le gasim peste tot in lumea asta, indiferent de bransa. Avem si foarte buni, si eficienti, si simpatici, si inteligenti, si speculativi, si negativisti, si circumspecti, si lenesi, si prosti. Ca oriunde in lumea asta. Nici nu as vrea, si cred ca nici voi, sa fim cu totii extraordinari. Nu am mai incapea unul de altul. Plus ca prostia este, totusi, o resursa inepuizabila, iar lucrul asta nu trebuie uitat.
Nu avem toti acelasi talent, aceeasi inclinare si acelasi chef. Si e normal. Si nici nu pacalim pe nimeni, pentru ca bag mana-n foc ca un PR bun stie exact cine merge chemat la un anume tip de eveniment si are asteptarile perfect calibrate. Asa ca mai lasati subiectul piscotareala un pic la rece vara asta si apucati-va sa scrieti. Chestii.
sick*tired 