Mantrap: nimic mai mult decat un pub mediu

11 03 2013

Unde puteam sa vad Steaua-Chelsea decat in Mantrap, locul despre care tot mai multa lume vorbeste in saptamanile trecute de la lansare? Citisem ceva la Radu si chiar incercasem sa ajung intr-o duminica acolo. Doar ca era putin trecut de pranz si scaunele inca erau pe mese, iar locul departe de a fi gata pentru clienti.

Asa ca, pregatiti sufleteste pentru un meci tensionat si cu rezervare ferma in prealabil, ne-am pregatit joi sa ne facem loc in pub, cu asteptari de aglomeratie, forfota si buna dispozitie. Ultima chiar a fost bifata, nu am ce sa comentez. Dar hai sa o luam schematic:

  • Intrarea se face un pic ascuns, prin Trattoria Verdi, pe scarile ce coboara, in dreapta barului. Pe usa de la Trattoria este si o placheta cu un sutien rosu si ‘Mantrap’.
  • Cum intri, pe culoarul perpendicular scarilor, plasmele sunt insirate pe unul dintre pereti, pe lung. Asta e bine pentru jumatate din oamenii de la mese, in caz de meci. Mai nasol pentru cealalta jumatate a oamenilor de la mese, care stau cu spatele la televizoare si cu fata la niste tablouri.
  • In seara de meci, teoretic cu un maxim de audienta, au fost ocupate patru mese, in tot barul. Asta e cu dus intors. Bine pentru mine, ca servirea a fost destul de rapida. Rau pentru bar, pentru ca daca nu ai locul plin nici la meci, atunci cand, unde, cine si cum?
  • Fetele din bar, aceste zeci de spaime ale sotiilor si prietenelor fiecaruia, care troneaza insirate in imaginile de prezentare de pe site-ul pub-ului, sunt de fapt trei, plus un barbat micut, care mai vine cu platourile de mancare, cand cele trei nu fac fata comenzilor. Care vin, sa nu uitam, de la patru mese.
  • Tot fetele de la bar, acestea trei plus un barbat mic, ne arata ca de unde nu ai, nimeni nu cere. Sau limitarile bureteilor sau pernitelor cu silicon. Sunt bietele de ele atat de stranse si sugrumate sa para ca au fost inzestrate, incat mi se pare ca au probleme cu respiratia. Probabil ca pentru imaginea de prezentare au angajat figurante.
  • Mancarea este buna. Nu extraordinara, dar corecta. Sosurile chiar sunt un plus, realmente gustoase. Insa e o treaba dubioasa: fie ca iei strips, onion rings sau aripioare, primesti portiile – mici spre medii ca dimensiuni – aruncate pe niste platouri atat de mari, incat fac mancarea sa para derizorie, cantitativ.
  • Decorul este unul oarecum… aseptic. Mai degraba farmacie decat pub. Curat, dar genul acela de curat anost, fara personalitate, de plastic, nu cel care te face sa te simti comod. Sa ne intelegem, nu mobilierul este de plastic, ci senzatia. Poate asta e o perceptie subiectiva, dar asta este parerea mea.
  • Bomboana de pe coliva a fost nota. Au facut ‘acea’ incercare pe care o fac unele chelnerite in fata unui grup mare de baieti, in seara de meci. Au aruncat cateva bauturi in plus la nota, cat sa nu se prinda nimeni. Dar, din pacate pentru Mantrap, stim si matematica si nici nu ne ametim asa usor.

Asta a fost prima impresie, cladita in doua incercari. Eat, drink, stare at the walls. Poate voi aveti mai mult noroc, desi unele lucruri sigur nu se vor schimba. La cum se aliniaza astrele, si Chelsea – Steaua ma va prinde tot acolo.





Link-urile zilei: LaFerrari, Pro Prison Tips, Riot Training

7 03 2013
  • In probabil cel mai jenant caz de lipsa de inspiratie, Grupul FIAT prezinta, pe modelul Ion Ion Tiriac si Dan Daniel Nicusor, noul Ferrari LaFerrari. Lamborghini Veneno este o masina nu doar obscen de scumpa, dar si urata. Ferrari ii calca ferm pe urme cu acest nou model. Ori nu inteleg eu, ori sunt strugurii acri, dar imi doresc inapoi acea eleganta Ferrari care imi rasfata pana acum ochii.
  • Daca banii din care va ganditi sa va luati acel urat Lamborghini despre care vorbeam mai sus au venit din afaceri oarecum la limita legii si va paste un pic de timp petrecut la facultate, un student cu experienta va da cateva Pro Tips despre cum sa va pregatiti de inchisoare. Omul va trece prin toate: educatie, contacte, pregatire fizica, mentala si chiar financiara.
  • Ati petrecut ceva timp la racoare, ati strans o gramada de adrenalina neconsumata si aveti si 79 de lire de pus la bataie pentru o supapa de relaxare? Niste baieti organizeaza cursuri aplicate, pe tema revoltelor de strada. Intr-o zi plina de actiune, te poti juca mai intai de-a politistul, busculand protestatarii intr-un cadru organizat, cu tot arsenalul la indemana, iar apoi treci de partea cealalta a baricadei si te joci de-a revoltatul. Cu tot ce inseamna tactici de lupta de strada si distractia de a da cu bata, piatra si alte preocupari demne de un intelectual cu facultate.




Dr Krantz Paunescu

19 01 2013

O asemanare tulburatoare. Viorel Paunescu, imaginea Alka

image





Filme pentru neprosti nu se mai fac?

11 01 2013

Am sa scriu doar despre filmele de final de 2012 / inceput de 2013 care sunt cat de cat mai rasarite, in oceanul de rahat previzibil categoria D ce se varsa de la Hollywood spre insipidul cinematografic batran continent.

Cloud Atlas este, din prima, cel mai neprost film vazut in ultima perioada. La nivelul la care anul 2012 mi-a tumefiat si atrofiat standardele, pot sa spun chiar ca mi-a placut. Dubiosul si fostul dubios, actualmente dubioasa Wachowski au facut o treaba buna, dar se vede ca si-au pus frana. Au creat atatea povesti cu atatea planuri si atatea coordonate temporale, incat s-au simtit obligati sa le faca banal de simple, ca sa nu piarda de tot audienta obeza la trup si prea zvelta la creier de peste ocean. Oricum. Au incercat. Au avut zvac. Chiar daca am vazut multe pasaje din Apocalypto si Equilibrium acolo.

Seven Psychopaths a inceput fulminant, cu 15 minute atat de Tarantinesti incat imi frecam palmele de bucurie in cinematograf. Si apoi a bestelit-o atat de liniar si previzibil incat imi ieseau mie replicile inainte de a le vedea pe ecran. Unde nu-i script, vai de actori. Ii consumi degeaba, oricat capital de simpatie ar avea.

The Words e un pic mai nou. Nu stiu daca l-ati vazut. Joaca Colombiana si Scufita Rosie in el, alaturi de tipul bine din Hangover. Este o foarte interesanta idee de poveste in poveste in poveste (sa zic mai bine poveste in rama in rama?), cu trei planuri desenate de doi scriitori. Tot filmul m-am gandit cum ar fi sunat povestit cu vocea lui Morgan Freeman. O creatie care te trece prin trei momente, insa din nou, pentru a proteja neuronul spectatorilor, devine o atat de siropoasa si liniara poveste de dragoste si alegeri in viata incat pana la sfarsit ai capul spart, de la cat de rigizi sunt peretii. Banal, banal, banal.

Django Unchained este, pana acum, victima asteptarilor pe care mi le-am creat. Cumva, umbra filmelor magistrale produse de Tarantino ma obliga sa ma asez in fata ecranului si sa ma astept la nimic mai putin decat distractie atat de bolnava incat frizeaza genialul. Am sa fiu moderat in descriere. Am vazut doar 75 de minute aseara, timp in care nu am simtit ca am castigat ceva mai mult decat un pic de etate. Sa speram ca restul de 90 si ceva vor fi fulminante si ma vor face sa imi printez postarea asta si sa o mananc. Ca altfel nici macar recordul de nigger/minut intr-un film nu a fost batut.

The Hobbit nu se incadreaza in categoria asta de filme rasarite, dar merita un pic de besteleala, fix pentru tam tam-ul facut in juru-i. Mi se pare din start un rahat atat de tern incat nu sunt dispus sa imi prostituez timpul liber pentru o asemenea mizerie. Fie ea si redata la de doua ori mai multe cadre pe secunda.

Astept cu interes…. a, stai. Nu prea am ce. Am vazut atatea trailere, insa chiar nu mi-a ramas ceva anume in minte pentru 2013. O fi ceva in neregula cu mine? Bine macar ca de data asta compensam cu serialele. Care cam bat la fund multe productii pentru cinema.

P.S. Nici sa nu va aud cu Viata lui Pipi.





Ca sa ne dam seama unde sunt acum HTC si Motorola

9 01 2013

Citind aceasta postare, veti afla ca:

  • HTC face venituri in toata lumea, in trei luni, cat operatorii telecom din Romania in sase, iar Motorola doar cu putin mai mult;
  • Petrom strange in trei luni venituri egale cu HTC, dar scoate un profit de opt ori mai mare.

Tin minte ca, in jurnalism, ar trebui sa ii dai cititorului si un ordin de marime, un element de comparatie care ii este cunoscut si il ajuta sa dimensioneze mai usor lucrurile, raportandu-le la un reper familiar.

Asadar:

Motorola a raportat, in al treilea trimestru din 2012, venituri de 2,58 miliarde dolari (1,97 miliarde euro). Pierderi operationale: 527 milioane dolari (403,6 milioane euro). Nu comparam cu trimestrul anterior si nici cu aceeasi perioada a anului trecut. Vom compara doar aceasta imagine statica, cu ceva familiar.

HTC a anuntat, de aceasta data in ultimul trimestru din 2012, venituri de 2,1 miliarde dolari (1,6 miliarde euro). Profit net: 34,4 milioane dolari (26,3 milioane euro).

Atat Motorola cat si HTC livreaza, in teorie, telefoane, tablete si alte echipamente de comunicatii catre marea majoritate a operatorilor telecom din intreaga lume.

Revenim pe plaiurile noastre.

Doar ce am vazut cat fac cele doua companii, intr-un trimestru. “Piaţa telecomunicaţiilor a crescut cu 3,5% în primele şase luni, la 7,48 miliarde de lei (1,64 miliarde de euro), pe fondul avansului veniturilor din servicii de acces la internet, de telefonie mobilă şi de retransmisie a programelor audiovizuale către utilizatorii finali, a anunţat ANCOM”, potrivit unui articol din ZF.

Iata ca HTC face intr-un trimestru, global, in linii mari cam cat fac operatorii telecom doar in Romania, intr-un semestru. Motorola sta cu… 23% mai bine. Este o comparatie care spune multe despre cei doi producatori. Comparam mere cu pere ca perioada, dar luam doar ordinul de marime dat de cifra.

Tot nu este suficient de concludent? Mai adaugam un element familiar in ecuatie. “OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, a raportat în trimestrul al treilea un profit net de 864 mil. lei (191 mil. euro), cu 27% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi vânzările au crescut cu 17%, la aproape 7 mld. lei (1,55 miliarde euro), datorită creşterii preţurilor de vânzare ale carburanţilor”, spune acelasi ZF.

Concluzionand, putem pune un frumos si clar egal intre HTC si Petrom, intr-o perioada similara, de trei luni, la nivel de venituri. Doar la venituri, pentru ca este o diferenta consistenta la profitabilitate, unde Petrom scoate de opt ori mai mult decat HTC, iar Motorola este in continuare pe rosu.

Parca ne uitam altfel acum la un telefon HTC sau o Motorola, nu?





Lucruri absolut absurde, despre care mi-ar placea sa citesc

8 01 2013

Anul asta miroase, in continuare, a praf de pusca pe bloguri. Hai sa va fac o lista de subiecte care sa mai detensioneze lucrurile. Subiecte atat de absurde incat ar fi, probabil, genial chiar sa le vezi acoperite de cineva.

  • Test comparativ Dacia Liberta – BMW Seria 1. Anduranta, ergonomie, consum, crash-test si… capacitatea portbagajului. Evident, testul cu pisica. Comparatia vi se pare disproportionata? Nu este. Daca s-au trezit ai nostri sa spuna ca M5 bate un Ferrari, merge orice.
  • Review Sony Walkman cu caseta versus iPod Nano. Dimensiuni, greutate, stocare, si, de ce nu, calitatea castilor. Absurd? Bineinteles, dar macar arati progresul imens al ultimilor ani.
  • Concurs foto, cu un vechi Smena pe film, eventual Azo, pentru o tenta cu adevarat de epoca, versus un Nikon D-whatever. Absurd? Inegal? Film versus digital? Asta face tot farmecul!
  • Recenzie de carte, cu date despre tiraje, vanzari si tot tacamul: Fragmente de viata si de istorie traita, de tovarasul Ilici, Mein Kampf si, de ce nu, Biblia. Chiar asa, a facut cineva vreodata o adevarata recenzie a Bibliei in Romania? Si a mai calcat la mai putin de 100 metri de o biserica, sau l-a linsat popimea?
  • Turist in Romania: Sovata, Caciulata, Soveja si Baile Herculane. Cu stream video de la baile termale, intre babute. Fotografii hi res din hotelurile care au mai vazut maxim doua straturi de var din 1989 incoace.
  • Cronica de restaurant: vestigiile comunismului, in detaliu, in Select, Capsa, Doi Cocosi sau Perla. Asta e, zic eu, cea mai usoara, si despre unele s-a mai scris. Totusi, mi-ar placea sa le vad. Eventual si cu o galerie foto din vremurile de aur.

E? Cum ar fi?





Campionii filmelor lungi si triste

3 12 2012

Iertati-ma, va rog, ca nu ma arunc in vagonul plin de aplauze adresate lui ‘Superman, Spiderman or Batman’. Este doar o parere personala, de consumator de film. Nu sunt un critic de film. Nu consum aceasta arta la modul elevat, elitist, aspirational. O consum pentru mine, pentru trairile mele si, evident, pentru a ma simti bine.

Felicit echipa care a produs filmul si ma bucur ca s-au intors cu vesti frumoase si premii, de la festivalurile de afara. Dar scurtmetrajul acesta, de mai mult sau mai putin 10 minute, este simptomatic pentru cinematograful romanesc. Facem cum facem si pana si un scurtmetraj ne iese lung. Pare apasator. Pare ca sta in loc.

Probabil ca iesim dintr-o societate care ne apasa atat de mult, care este atat de plina de neajunsuri si frustrari, incat nu reusim sa ne exprimam altfel decat trist. Contemplativ. Pentru ca si contemplatia este o mica boala a noastra, ca natie. Ne uitam cum trece viata pe langa noi. In cadre lungi, secvente in care nu se intampla nimic. In care norii trec, autobuzul se misca, insa nimeni nu spune nimic. O secventa de 20 de secunde, in care nu se intampla nimic, in autobuz. 3,33% din film, daca e sa apelam la cinismul matematicii. Alaturi de altele.

Da. Este utila. Face atmosfera apasatoare. Te conecteaza la momentul actiunii. Dar… o spunem si noi pe cea dreapta? Te plictiseste. Te termina nervos. Astepti sa ti se dea ceva si simti ca esti furat, fix prin starea asta de contemplare. Te uiti la un film in care nu se intampla nimic, zeci de secunde. Secunde din viata ta, pe care nu ti le da nimeni inapoi.

Si ingropam gestul frumos, simplu si induiosator al copilului, ce aduce o veselie aproape nelalocul ei in filmul nostru neaos, prin inca un cadru. Pentru ca e frumos pentru public sa incheiem vesel, cu un copil zambind, chiar daca povestea ramane trista. Dar premiile se iau cu acel cadru in plus, care te ingroapa inapoi in cenusa greoaie a deprimarii. Pentru ca fimul nu vrea sa fie despre inocenta unui copil care are sperantele intacte. Ci despre cruzimea unui sistem si a vietii in sine.

Bravo. Daca scopul filmului a fost sa te faca sa te simti prost, un pic vinovat ca ai sansa la o viata normala, da. E atins. Dar tare mult as vrea sa vad, in multitudinea dramelor cu primplan-uri extrem de lungi si plictisitoare, si filme de actiune, thriller, si… de ce nu, sa indraznim chiar o comedie cu un umor curat si bun? Si alegeti voi, oamenii din industrie, daca le faceti de 8 sau 180 de minute.