Bai firma X, ce PLM?

Aproape ca mi-am uitat parola de cand nu am mai scris aici. Deja ma simt vinovat ca nu mai intru la statisticile despre bloguri active si ca trag in jos online-ul romanesc. Dar gata cu intro-ul. Sa trec la treaba.

De cate ori ati vazut astazi exprimarea din titlu, de cand ati intrat dimineata pe Facebook, twitter sau v-ati citit blogurile preferate? Eu am 3-5 exemple. Doar pana acum. Si doar din ce am scanat, printre picaturi. Probabil ca e intr-un fel si vina mea, ca nu imi triez cum trebuie ce citesc.

Vad o gramada de zmei de tastatura. Bai supermarket-ul x, ce plm e cu preturile astea? Bai asiguratorul y, fmm, ce kkt e cu scorul asta la RCA? SMF in aia care raspund la telefon la magazinul online z!

Si incerc sa ii vizualizez pe eroii astia spunand asa ceva pe gura, in viata reala, la casierie, ghiseu de banca sau telefon. Si ceva nu se leaga. Ca e o ipocrizie aici, o contradictie intre curajul asta din spatele tastaturii, cand e ok sa il injuri pe unul, sa iti bagi si sa scoti ceva din familia altuia si tot asa mai departe, pentru simplul fapt ca lucreaza la un call-center sau un ghiseu, si normele de comportament social din viata reala.

Ai postat asa ceva? Ma gandesc la doua variante aici. Doar ai aruncat niste injuraturi in eterul online, indiferent daca te asculta cineva sau nu. Finalitatea practica nu exista si vorbim doar de o descarcare nervoasa. Bun, bravo, dar nu mai bine dai tu o tura de bloc, sa te calmezi, decat sa arati ca stai prost cu autocontrolul? Doi. Ai adresat injuriile de mai sus cuiva, care te asculta, te vede sau te citeste si poate cumva sa iti raspunda. Rezolvi ceva cu un PLM, sau rezolvi mai mult cu un ‘te rog’ si un ‘multumesc’? Inca nu ai un raspuns? Hai sa te ajut. Vin la tine si te intreb daca imi poti da, te rog, un foc. Sau vin la tine, iti dau un sut in partile moi, o flegma in frunte si iti iau bricheta. In ambele cazuri, eu mi-am aprins tigara. Dar intr-unul din ele nici nu te-am umilit pe tine si nici nu mi-am creat o imagine de dobitoc violent. A, si nici macar nu fumez.

Si vreti sa o zic si pe aia dreapta? O gramada de anonimi din spatele tastaturii sunt – declarativ – mereu gata sa aplice o corectie violenta si intotdeauna cu apetitul sexual pe modul ON. Dar – ce ironic – cam putini dintre astia, din ce am mai vazut si eu, dau pe la sala, si chiar mai putini au  o viata sexuala la macar 5% din FMM-urile pe care le tin sus si tare pe net.

Nimic din ce scriu aici nu e pe un ton superior. Am avut si eu aceeasi abordare, pe acelasi ton, nu o singura data, dar imi dau singur seama ca nu e ok si ca as putea sa ma controlez mai bine. Asa ca, pana una alta, ce-ar fi sa o ardem mai putin frustrat si mai mult constructiv?

Europa League: finala nimanui in presa sportiva din .ro

Am zis-o si o mai zic. Mai sunt 24 de ore pana la cel mai important eveniment din fotbal – si poate si sportiv – care are loc in Romania, iar noi nu profitam deloc de asta. Totul se intampla in capitala europeana Bucuresti. Un eveniment de rang secundar in fotbalul european si in acelasi timp urias pentru romani – pentru ca valoarea echipelor si conditiile de aici nu ne permit si, realist vorbind, nu ne vor mai permite mult timp sa vedem o finala cu atata implicare romaneasca.

Ok, s-au vandut din timp toate biletele. Hotelurile au ocupare maxima si terasele au umflat preturile. Altceva mai puteam face? Vreau sa revin la discutia asta, in viitorul apropiat. Haideti sa vedem, un pic, cum arata prima pagina a principalelor publicatii sportive din online-ul european si, de ce nu, si romanesc, cu 24 de ore inaintea finalei. Sa incepem cu ai nostri, ca doar suntem gazde.

ProSport: Oricum e putin loc pentru informatie in primul ecran, dar e absolut OK sa scriem despre o bataie intre ardeleni. Chestie de prioritati. Nimic despre finala.

Gazeta Sporturilor: La fel ca si colegii de la ProSport, nu prea se preocupa cu informatiile. Poza sa fie mare, ca bannere punem noi. Dinamo si niste maidanezi – ce coincidenta – tin capul de afis. Nimic despre finala.

Mergem un pic in Spania. Ei au cateva mii de kilometri pentru a parcurge drumul invers al capsunarilor, dar au interes direct. Doua echipe in finala.

As: Box vizibil, dedicat, imediat sub header-ul publicatiei, ce grupeaza informatii multimedia despre echipele si finala de maine.

Marca: La fel, imediat sub header, un box dedicat, pe intreaga latime, ce include informatii despre meci, harta a Bucurestiului si o multime de sfaturi utile pentru fani.

Mai dam doua-trei click-uri si ajungem pe pagina UEFA. Nu e chiar presa sportiva, insa este o excelenta sursa de stiri. Nu e nevoie sa marcam pe ecran, pentru ca doua din cele trei subiecte mari tratate sunt legate de finala de maine, din Bucuresti.

Mergem un pic in insula, sa vedem daca britanicii, conservatori si ceva mai aroganti, se coboara la lucruri marunte, ca o finala Europa League, in care nu are loc nicio echipa de-a lor.

BBC Sports, la fotbal, in primul ecran, avem un preview al finalei de maine:

Exemplele pot continua. Pot sa pun aici un carnat de poze. Pot sa zic si despre Gazzetta, care, desi Italia tocmai ce si-a decis campioana, ofera spatii generoase – ce-i drept, disparate – finalei de maine. Puteti cu totii sa intrati pe paginile altor publicatii sportive din Europa si, de ce nu, pe rubricile sportive ale marilor agentii de stiri.

Intrebarea cu care va las eu este: cine-i mai prost, cititorul, ca tolereaza mizerii locale care trec drept continut, sau o presa sportiva oarba, ancorata in can-can inutil?

I Told You So

I really did. Ieri. Am avut o mica imprecizie, cand am spus ca in cinci zile stirea despre scheletul-model va ajunge si la televiziunile din Romania. Dar da, acum nu mai mult de cinci minute, Pro-ul a gasit stirea care zace de pe 5 februarie pe DailyMail, a pus acelasi clip de pe YouTube si a ajustat titlul, la limba noastra: din The Human Hourglass, in Clepsidra Umana.

My work here is done.

ProSport: zero informatie utila in primul ecran

Trebuie sa recunosc, am mai vazut site-uri in care aia 10% informatii utile pentru cititori – articolele din site-urile de stiri, pentru cei care mai tin minte care era scopul site-urilor de stiri – sunt inghesuite undeva, pe o coloana rahitica, in primul ecran. Dar baietii astia joaca in alta liga. Primul ecran si inca un scroll, pana ajungi si la ceva informatii. Nu ca ar fi vreun monument de continut si acolo, oricum.

Cati useri dummy sunt pe Facebook in Romania?

Am o reala curiozitate si nu cred ca exista, cel putin momentan, un tool de masurare. Cati dintre userii de Facebook din Romania sunt dummy?

Sa clarific ce inteleg prin dummy, pentru ca pe moment nu gasesc o exprimare mai fericita:

• Cont pentru vanat concursuri, cu pana la zece prieteni
• Retea de conturi pentru participarea la concursuri
• Cont sau conturi multiple pentru diverse task-uri in Facebook games
• Cont de teste, pentru diverse aplicatii
• Cont de tracking folosit prin agentii, fara prieteni, pentru urmarit fan page-uri concurente

Foarte pe scurt, cati useri reali de Facebook avem in Romania. In paralel, ar fi interesant de stiut cati dintre cei care folosesc Facebook au conturi multiple, indiferent de scopul acestora.

Camatarie online

Cat timp Politia este impartita intre aruncat cu basca-n curtea altuia si facut mici glumite pe Facebook, camatarii au mirosit ocazia de a prinde biban proaspat direct online. Iaca mostra de comentariu de aici, cu tot cu numar de telefon si tot ce trebuie. Cine are urechi, sa vada, zic.

cristina-o-sa-tot-caute-job.eu

A aparut de cateva zile un demers interesant al unei persoane care este in cautarea unui job. Mi-a placut numele site-ului si m-am uitat putin despre ce si cum. Am ramas cu gustul unei initiative curajoase, purtata insa de o persoana nepotrivita. De ce? Pentru ca desi conceptul este la inaltime, continutul lasa de dorit. Si fix continutul ar trebui sa vanda omul. Nu fac decat sa imi amintesc de o doamna care si-a inchiriat un panou la fantani la Unirea acum doi ani, a ajuns in Business Magazin sau Money Express ca story dar nu a punctat decat la capitolul controverse, job-ul lasandu-se in continuare asteptat.

Hai sa vedem de ce cred ca mai are Cristina de munca pana va gasi ceva. Citez din Homepage, iar cu rosu sunt parerile mele:

• mi s-a dus de rapa afacerea (era prea mica ca sa am de unde cadea): din cauza crizei, din alte motive…neimportant, acum – Ba destul de important, iar un angajator atent vede un minus la business management. O afacere nu crapa niciodata doar din cauza altuia, iar neasumarea vinei inseamna probleme de reesponsabilitate.
• am incercat sa folosesc siteurile clasice de job-uri: doar aprox. 10% dintre cv-urile trimise sunt citite – Depinde, chiar as vrea sa vad de unde vin astia 10%.
• un CV clasic nu contine lucruri la fel de importante ca experienta si studiile – Exprimare ambigua. Si totusi un CV clasic contine tot ce este important pentru o multime de oameni care sunt angajati. Nu e cazul sa lovim conformismul doar de dragul de a parea deosebiti.
• mi s-a urat sa lucrez singura – Vezi mai jos
  
• m-a apucat dorul de cariera – Asta si remarca de mai sus trebuie citite in combinatie cu primul enunt. Nu ti s-a urat sa lucrezi singura, ci ai esuat in tentativa anterioara. Nu a fost o decizie pe care ai luat-o, la fel cum dorul de cariera nu este decat o cosmetizare a faptului ca esti somera si ai nevoie de un job. Din nou, nu trebuie sa fii altfel doar ca sa fii altfel.

Ce sper cu acest site?

• sa-i “fileze” lampa unui manager destept, sa vada, sa simta ca am potential– Imi place chestia asta. Aduce a psihologie fina, dar miroase a fail. Nu cred ca un manager care te angajeaza doar pentru diversitatea demersului tau este destept, la fel cum nu cred ca un manager destept te va angaja doar pentru diversitatea demersului tau.
  
• caut un sef care se pricepe la oameni la fel de bine ca la domeniul in care performeaza; sa ma uit in ochii sefului meu si sa vad: inteligenta, profesionalism, caracter … sa vad un om, in adevaratul sens al cuvantului nu un frustrat oportunist care calca peste cadavre – Hopaaaa, luam un calmant? Scrisul bolduit nu imi apartine, chiar asa e pe site. Tocmai faptul ca un potential angajat vorbeste despre sefi frustrati oportunisti care calca peste cadavre este nota unui om… frustrat. Aici un om de HR spune stop.
  
• vreau sa gasesc: respect, corectitudine, deschidere.pe scurt, oameni. – Succes!

Nu vreau sa dicreditez efortul. Dimpotriva, simpatizez ideea. Executia insa are nevoie de finisaje majore. Sper ca site-ul sa nu aiba o istorie prea lunga si Cristina sa isi gaseasca un angajator. Mai ales daca mai ‘coafeaza’ continutul si scapa si de remarca despre cum vrea sa fie sefa departamentului de marketing in trei ani.

Un sondaj, mai multe discutii

Am avut o discutie cu un prieten, in urma careia a aparut un sondaj. Ce e nou aici? A, pai nimic, doar ca intrebarea lui era sub forma ‘in ce firma nu ai lucra’, spre deosebire de clasicele ‘care este compania preferata la care ti-ai da si un rinichi numai sa ti se dea voie sa maturi podelele’. Si micul sondaj a facut ceva valuri pe twitter, facebook si chiar si un pic la un post de radio. De ce? Pentru ca multi latrai de companie s-au agitat rabic in lant, uluiti de impertinenta de a pune o intrebare directa, negativa, care le amputeaza din start elanul de a vota cu sapte maini si doua guri (am mai zis-o, imi place expresia asta) in favoarea companiei la care lucreaza. Practic, s-au vazut pusi in fata unei liste de firme din care sa aleaga compania pentru care nu ar lucra, neavand cum sa dea buluc sa dea cu bifa intr-o directie clara, unitara, care sa le impinga firma pe culmile ‘succesurilor’.

Acum sa revin la titlu, pentru ca am explicat partea cu sondajul, dar nu si cea cu multiplele discutii. Iar temele de gandire sunt:

• De ce este necesar sa platesti unul sau mai multi oameni sa faca pe postacul bun pentru o anumita companie?
• De ce este necesar sa platesti unul sau mai multi oameni sa faca pe postacul rau, care sa dea in competitie?
• De ce este firesc pentru un angajat sa agite spiritele pe orice proiect care are legatura cu o companie rivala?
• De ce apar bloguri de angajati la scurt timp dupa intrarea acestora intr-o companie si de ce dispar la incheierea colaborarii?
• De ce blogurile unor asa-zisi impartiali se coloreaza brusc in culoarea companiei angajatoare si concurentii capata brusc texte scrise cu font maro?
• Cat din contractul unor anumite agentii de PR inseamna latrat la rivali si salivat la stapani?
• De ce a iesit Libra Bank cea mai buna banca intr-un top al unui site de stiri?

Lista ramane deschisa. Multumesc.

Totusi, de ce nu marcam advertorialele in online?

Pun si eu o intrebare. Nu am un raspuns, ci doar o curiozitate, ca nu am sarit gardul din presa de atat de mult timp cat sa uit cum miroase o comanda.

Am impresia ca prin trusturile ce-a mai ramas din trusturile de presa, online-ul e apendicele ala ciudat, pe care nu prea il intelegi, dar in care iti poti arunca gunoiul fara nicio remuscare. Adica pe de o parte vezi online-ul ca pe o salvare, ca pe acel next step (low cost), iti muti oamenii din print, TV sau orice alte medii acolo chit ca nu au idee cum sa puna un link, iar pe de alta parte il iei la misto, torni pe internet tot ce pute si inchizi ochii, la modul ce-o fi o fi. Sigur aia multi care iti fac trafic si iti salta pretul la publicitate or sa inchida indulgent ochii cand le arunci o mizerie de advertorial nemarcat in ochi si or sa iti multumeasca in continuare ca inca le permiti acces gratuit la contentul tau ‘premium’.

Sau nu. Si aici imi permit sa postez un comentariu aparut astazi pe apendicele online al unei publicatii, ca replica la un articol corect, impartial si fara nicio urma de influenta corporatista:

“foarte interesant articolul. ar fi fost perfect daca nu ar fi lipsit ceva:

(P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P) (P)

(P) – publicitate”

Ce are cititorul si nu are autorul este un pic de respect. Desi comenteaza pe un site al carui trafic vine intr-o buna masura de la o hartie mondena, de unde si un bounce rate deloc de invidiat, comentatorul raspunde la tentativa de prostit pe fata a autorului fara nicio injuratura. Desi daca ar fi vrut, ar fi fost indreptatit.

Acum eu nu pot sa nu ma intreb cum se face ca oficialii unei companii pe care daca lucrezi ca jurnalist pe domeniul respectiv iti tai si o mana doar ca sa ii prinzi la un interviu au declarat in exclusivitate ca “nu se aşteptau să aibă un succes atât de mare în Capitală” si ca s-au “bucurat de un nivel foarte mare de interes manifestat faţă de serviciu”. Atat. Nici nu miroase deloc dubios (mi-am permis sa corectez niste greseli de gramatica in citate).

E ok sa citesc seara ce am vazut dimineata pe agentiile de afara, trei paragrafe se traduc extrem de greu. Nu e atat de rau ca imi citezi o alta sursa online fara sa imi dai si un link, ma descurc eu cu amicul Google. Este absolut normal sa publici advertoriale, in special pe foamea din perioada asta. Dar sa nu le marchezi ca atare si sa ma sfidezi mi se pare ca e un pic jenant. Un pic? Ei, hai sa fim seriosi. Pute rau.

Update: Comentariul pe care l-am copiat mai sus a fost postat in jur de 10.25 iar pana acum (12.00) a fost sters. Sigur asta e solutia pentru succes. Ascundeti mizeria sub pres.

Vreau mai mult

Sunt legat destul de mult de online, ca utilizator. Nu am mari tangente cu partea de dezvoltare, insa ma gandesc la mai multe idei care mi-ar face viata de consumator mai usoara si m-ar lega un pic mai strans de unele site-uri.

Youtube.com/disco este un proiect care imi place foarte mult. Am fost lipit mult timp de jiwa.fm, pana cand Romania a intrat pe lista tarilor NU. Am cateva pagini de MySpace pe care le rotesc zilnic, dar nu vorbim de mai mult de zece. Last.fm e destul de sec in versiunea free. Ce imi place la Youtube.com/disco e ca imi genereaza, la o cautare dupa artist, nu doar ce melodii a scos ci si ce melodii a produs, la care a participat ca vocal sau productie si ce muzica a facut anturajul. La toate astea se adauga si o lista cu artisti similari ca gen si un scurt si frumos bio despre fiecare, numai bun de completat cultura generala.

Ce vreau mai mult? Daca ati facut supermarket de clipuri, mergeti la nivelul doi si transformati-l in hypermarket. Vreau sa stiu cand s-a lansat melodia, cat a costat clipul, unde a fost filmat si cine e tipa care il sapa aici pe Kanye West. Vreau tot in aceeasi pagina. Asta inseamna costuri pentru YouTube pentru strans si uploadat informatia sau bani pentru un parteneriat cu cine deja stie asta, dar inseamna ca eu nu mai plec de pe pagina lor sa caut aiurea ci raman lipit acolo, multumit ca am toata informatia la indemana.

Site-urile de stiri de business incearca idei in mai multe directii, insa probabil cu o strategie limitata mai mult la maine decat la un viitor ceva mai lung. Ma gandesc la Money.ro, care misca un pic la continut video, multumita Money Channel, se joaca un pic cu link-urile in articole si vrea sa creasca la 2.0, dar nu are un je ne sais quoi numit hook, care sa ma faca sa ma intorc la ei, si la dailybusiness.ro, care a incercat acum 2-3 ani sa faca un fel de LinkedIn de business, cu o serie de oameni de afaceri de la noi, stransi intr-o comunitate, cu profile complete si tool-uri de socializare.

Ce vreau mai mult? Cate un pic de la fiecare, pentru ca au idei complementare. Vreau sa dau clic pe numele omului mentionat intr-un articol si sa ii vad un scurt profil, o poza, cine este, cati ani are, unde a mai lucrat, cu ce s-a evidentiat pana acum – bune si rele. Se potriveste cu incercarea celor de la Money sa faca o agregare cu trimiteri la alte articole relevante ca informatie si poate fi la indemana celor de la dailybusiness, care deja au cateva profile gata. Cu ce ma ajuta? Nu mai stau sa caut omul respectiv, sau, de ce nu, compania, pe alte pagini ci am niste informatii de bun simt la un clic distanta. Mi se pare mai bine decat sa dau clic pe numele omului si sa vad un sir de stiri care – la randul lor –  nu imi spun exact cu cine am de-a face.

Magazinele online de carti sunt un alt subiect. Cele din Romania, bineinteles. Aici nu vorbim de a vrea mai mult, ci vorbim de a vrea macar sa ajungem la servicii decente. Caut de ceva vreme John Grisham – Un Craciun de pomina. Am luat librariile la rand din decembrie si inca nimic, cartea a fost editata acum trei ani si nu a mai fost republicata. Dar, de dragul de a iesi cat mai bine in cautari la Google, toate magazinele online de carti de la noi o au la vanzare. Si nu oricum, ci pe stoc.

Ce vreau mai mult? Vreau ca atunci cand intru pe pagina voastra, sa imi afisati doar ce aveti pe stoc, sau sa existe mentiunea ‘stoc limitat’ ori ‘disponibil la comanda’. Nu sa dati drept sigur ceva ce nu exista. Vreti sa dati bine, dar dati prost. Vreau un sistem actualizat cu nivelul curent al stocurilor si un timp precis de livrare. Si nu vreau sa aflu ca o carte nu e in stoc DUPA ce m-am inregistrat sau am facut trei pasi din patru necesari pentru comanda. Vreau sa stiu DE LA BUN INCEPUT.

Cam atat pentru moment, dar cred ca oricine se poate gandi la momente in care ar vrea mai mult de la ‘online-ul lui’.