ProSport joaca in Campionatul European al gafelor

8 06 2012

Pe bune. Este incredibil, chiar si dupa standardele lor de balbe sustinute, cum nu au fost in stare sa listeze corect macar o singura grupa de la Campionatul European de Fotbal:

 

Pentru un reality-check, avem mai jos BBC. Numarati voi cate greseli au avut, din 16 posibile.

 

Advertisements




Europa League: finala nimanui in presa sportiva din .ro

8 05 2012

Am zis-o si o mai zic. Mai sunt 24 de ore pana la cel mai important eveniment din fotbal – si poate si sportiv – care are loc in Romania, iar noi nu profitam deloc de asta. Totul se intampla in capitala europeana Bucuresti. Un eveniment de rang secundar in fotbalul european si in acelasi timp urias pentru romani – pentru ca valoarea echipelor si conditiile de aici nu ne permit si, realist vorbind, nu ne vor mai permite mult timp sa vedem o finala cu atata implicare romaneasca.

Ok, s-au vandut din timp toate biletele. Hotelurile au ocupare maxima si terasele au umflat preturile. Altceva mai puteam face? Vreau sa revin la discutia asta, in viitorul apropiat. Haideti sa vedem, un pic, cum arata prima pagina a principalelor publicatii sportive din online-ul european si, de ce nu, si romanesc, cu 24 de ore inaintea finalei. Sa incepem cu ai nostri, ca doar suntem gazde.

ProSport: Oricum e putin loc pentru informatie in primul ecran, dar e absolut OK sa scriem despre o bataie intre ardeleni. Chestie de prioritati. Nimic despre finala.

Gazeta Sporturilor: La fel ca si colegii de la ProSport, nu prea se preocupa cu informatiile. Poza sa fie mare, ca bannere punem noi. Dinamo si niste maidanezi – ce coincidenta – tin capul de afis. Nimic despre finala.

Mergem un pic in Spania. Ei au cateva mii de kilometri pentru a parcurge drumul invers al capsunarilor, dar au interes direct. Doua echipe in finala.

As: Box vizibil, dedicat, imediat sub header-ul publicatiei, ce grupeaza informatii multimedia despre echipele si finala de maine.

Marca: La fel, imediat sub header, un box dedicat, pe intreaga latime, ce include informatii despre meci, harta a Bucurestiului si o multime de sfaturi utile pentru fani.

Mai dam doua-trei click-uri si ajungem pe pagina UEFA. Nu e chiar presa sportiva, insa este o excelenta sursa de stiri. Nu e nevoie sa marcam pe ecran, pentru ca doua din cele trei subiecte mari tratate sunt legate de finala de maine, din Bucuresti.

Mergem un pic in insula, sa vedem daca britanicii, conservatori si ceva mai aroganti, se coboara la lucruri marunte, ca o finala Europa League, in care nu are loc nicio echipa de-a lor.

BBC Sports, la fotbal, in primul ecran, avem un preview al finalei de maine:

Exemplele pot continua. Pot sa pun aici un carnat de poze. Pot sa zic si despre Gazzetta, care, desi Italia tocmai ce si-a decis campioana, ofera spatii generoase – ce-i drept, disparate – finalei de maine. Puteti cu totii sa intrati pe paginile altor publicatii sportive din Europa si, de ce nu, pe rubricile sportive ale marilor agentii de stiri.

Intrebarea cu care va las eu este: cine-i mai prost, cititorul, ca tolereaza mizerii locale care trec drept continut, sau o presa sportiva oarba, ancorata in can-can inutil?





Razvan Cocis: Nu ajungi sa fii un fotbalist mediu fara un efort moderat

8 10 2011

Razvan Cocis, mijlocas in echipa nationala de fotbal, s-a declarat ponderat multumit de egalul cu reprezentativa Belarusului, considera ca a jucat in media echipei si isi atribuie prestatia neutra unui efort moderat la antrenamente.

“Eu sunt din fire un tip ponderat. Cred ca am avut un meci asa-si-asa. Nu am jucat nici prea bine, nici prea rau, exact cum mi-a cerut nea Piti la antrenamente. Calitatea mea principala este ca imi stiu locul in echipa si incerc, la fiecare meci pe care il joc sub tricolor, sa fiu cat se poate de mediu, pentru a nu dezamagi fanii”, a spus tanarul jucator, legitimat la o echipa medie, de mijlocul clasamentului, in prima liga a Rusiei.

Potrivit statisticilor meciului Romania-Belarus, Razvan Cocis a fost in media echipei la numarul de faulturi comise, faulturi suportate, dribling-uri, baloane pierdute, baloane recuperate si pase pierdute. Surprinzator, echipa a avut o medie de 17,8 pase reusite pentru fiecare jucator, insa Cocis a dat pe durata meciului 18,1 pase utile.

“Stiu si acum faza. Am lovit mingea nici tare, nici incet, cat sa scap de ea. Se ducea catre un jucator de la Belarus, cand l-am vazut ca se impiedica, rateaza interceptia si o prinde Bourceanu. Mi-a stricat media. Nu mi-e frica decat ca va trebui sa joc un pic mai prost in meciul viitor, ca sa revin pe zero”, a tinut sa clarifice Cocis.

Acesta spune ca, printre avantajele unui jucator mediu, se numara nu doar faptul ca publicul nu are niciun fel de asteptari si nu poate fi dezamagit, ci si o regula nescrisa a fotbalului, conform careia exista intotdeauna un alt jucator sub medie, care incaseaza huiduielile fanilor.

“Razvan e un baiat obisnuit, care pune un oarecare suflet la unele antrenamente. In seara asta a alergat ceva-ceva si, daca i-as da o nota, as spune ca e fix pe la mijloc. Am tipat la el in repriza a doua, cand am vazut ca incearca mai mult decat poate, dar a dat imediat doua pase proaste si m-am linistit. Mi-a spus dupa meci ca a fost lovit de un adversar si a avut cateva minute in care nu prea stia ce se intampla”, a declarat Victor Piturca, antrenor sub bagheta caruia Romania a incheiat neinvinsa si meciul cu Belarus.

Razvan Cocis este fratele mijlociu din familie, conduce o masina din clasa medie, iar dirigintele din liceu nu isi mai aminteste prea bine de el, scuzandu-se ca mai tine minte doar elevii foarte buni sau foarte prosti.

Cocis ramane in cursa pentru trofeul de Cel mai mediu fotbalist al anului 2011, alaturi de Lazar si de Matel.





15 minute de mizerie, prezentate de Bergenbier si sistemul medical

18 09 2011

Sa zicem ca, la un meci de fotbal oarecare, intre descultii de la Steaua si saracii de la Pandurii Targu Jiu, un fotbalist isi rupe glezna, undeva, la mijlocul terenului. Ca in tarile normale, te astepti ca imediat ambulanta sa fie pe teren si omul sa fie transportat rapid la spital. In tarile normale, am spus. Nu aici.

Aici, stadionul are o singura cale de acces pentru automobile, printr-un colt al stadionului. Doar ca la Ploiesti, unde s-a jucat meciul, ambulanta nu a putut sa intre pe teren timp de opt minute – in care un om zacea cu glezna rupta – pentru ca gura caii de acces era blocata de o uriasa cutie gonflabila Bergenbier. Opt minute au fost necesare pentru ambulanta sa ajunga dintr-un colt al terenului – in medie de 105 x 52 de metri – pana la mijloc. Sase stewarzi – din cate am vazut in imaginile de la TV, poate au fost mai multi – au calarit si tavalit cutia de Bergenbier in toate felurile posibile, doar-doar o avea loc si ambulanta sa intre pe teren. Cat de nesimtit poti sa fii, ca sponsor – pentru ca da, sponsorul a ales unde sa plaseze reclama – incat sa obturezi singura cale de acces spre teren si cat de nesimtit sa fii ca organizator incat sa accepti asta, stiind reglementarile internationale in fotbal? La raspunsul asta sa se gandeasca Steaua, in rol de gazda, si primaria Ploiesti, ca administrator – doua parti care in mod normal, deci nu neaparat si la noi, ar trebui sa plateasca fotbalistului toate cheltuielile de spitalizare si daune pentru neplacerile ce urmeaza cu siguranta in viitor.

Din punctul meu de vedere, Bergenbier se transforma dintr-un brand de bere proasta, intr-un brand de bere proasta la locul nepotrivit.

Dar asta e doar prima parte. Ca si cand a intrat ambulanta pe teren – BDT mi se pare, dar e posibil sa ma insel – au inceput cu adevarat glumele cu prosti. Pentru ca daca aia sunt cadre medicale specializate, merita doar sa zaca pe un teren cu glezna rupta si sa conteze pe ajutorul unor oameni fix la fel de competenti ca si ei.

Scenariu: om cu glezna rupta, la pamant, pe spate. Actiune: scoatem o targa inalta, cu roti. O coboram la minim, dar nu merge. Bagam targa inapoi in ambulanta. Scoatem o targa fata roti, clasica, cu manere. Nu suntem in stare sa o folosim, dupa ce o punem langa omul de jos pe lung, pe lat si pe diagonala. Nu se potriveste. O lasam acolo si mergem inapoi la ambulanta. Scoatem a treia targa, pe roti, ceva mai joasa. O lasam la minim, dar tot nu e suficient. Pana la urma il luam pe sus pe accidentat, mana de la mana, si il trantim pe targa. Sapte minute.

Dragii mei prieteni retardati din ambulanta, ridicatul unui om de la pamant, in caz de fractura, nu este ceva ce invatati undeva prin prima saptamana din aia 35 de ani de facultate pe care ii faceti? Sa nu va mai aud ca plangeti de foame, ca o meritati.

O singura mentiune. Au trecut cam 15 minute de cand am inceput eu sa fiu atent la viteza de reactie, in realitate au fost ceva mai multe.





La o zi dupa Romania-Franta

7 09 2011

Cu o seara inainte de partida cu Franta, scriam ca imi place cum se contureaza, curata si lumineaza zona din jurul noii arene. In seara asta am fost din nou la alergat. Ma gandeam ca voi avea un plus de motivatie, dupa upgrade-ul evident de luni. Ei bine, dragii mei, suntem in Romania si, chiar daca uneori ne pacalim si uitam despre asta, realitatea ne da un bobarnac si ne readuce cu picioarele pe pamant.

Long story short: bezna. Pitch black. Nicio lumina pe aleea ce duce spre stadion. Nicio lumina pe aleea din jurul stadionului. Niciun bec aprins. Doar un colos intunecat, ingalbenit din loc in loc de luminile de securitate. Si doua-trei grupuri de caini, care parca nu erau acolo luni – deh, animale coplesite emotional de importanta evenimentului mediatic. Gata. Vizita oficiala a trecut, trecem inapoi in bezna si facem economie pana la urmatorul meci. Daca reusim, bineinteles, sa avem si un pic de iarba pe teren pana atunci.

In alta ordine de idei, de ce te-ai chinui sa alergi ics ture de pista, doar ca sa te opresti brusc la sfarsit si sa iti aprinzi imediat o tigara?





Pregatiri pentru vizita tovarasului

5 09 2011

Tin minte cum ieseam la careu si repetam ‘Trei culori’ cand eram mic, la cateva zile inainte de vizita Tovarasului. Toti copaceii aveau tras un nou brau alb, iar in scoala mirosea greu a vopsit proaspat.

In seara asta am iesit la alergat, tot pe pista de la Lia Manoliu. Poate sunt conservator, dar nu imi vine sa ii spun pista de la National Arena. Suna prea impersonal. Revenind. Totul ok, pe drumul spre pista. La sosire am avut surpriza. Totul luminat. Totul. Stadionul, acoperisul, aleea de acces. Cam orice bec putea fi aprins, era aprins. Baietii indreptau pe un gard banner-ul imens cu ‘parcare subterana cu 1.700 de locuri’, a carei intrare eu totusi n-am vazut-o. Cativa oameni tundeau iarba din zona si la cum se auzea, nu cred ca a scapat vreun smoc netaiat. Altii se ocupau de crengile din copaci. Ori tuns, ori taiat. Totul trecea printr-o cosmetizare – binevenita, pot adauga. Pe treptele de acces, jandarmi si politisti faceau ture ca niste bondari albastri.

Si asa mi-am dat seama ca maine este meciul cu Franta. Primul meci oficial. Si acum nu ca as fi carcotas, dar chiar trebuia sa facem asta in ultima seara dinaintea evenimentului? Hai, iarba creste. Inteleg. Dar acum doua zile pun pariu ca nu se intampla nimic in zona. Plus, daca acum ne ocupam de toate retusurile finale, ce se intampla daca intr-adevar se tinea acum o luna meciul cu Argentina? In fine, prea multe intrebari. Bine ca macar avem o zona curata pentru o zi-doua.





Pierdut echipa, o declar nula

11 08 2010

Acum doua-trei saptamani eram cu bicicleta prin Drumul Taberei si la fiecare terasa pe langa care treceam era o efervescenta cum nu a mai vazut de ceva timp acel cartier. Fiecare terasa cu televizor era plina. In fata fiecarei terase, palcuri de oameni opriti din cumparaturi, plimbare sau drum. Inghetati parca, stateau cu ochii tinta la televizoare. Juca Steaua cu U Cluj si parca o mufa invizibila prindea oamenii si ii tinea conectati. Era prima oara in ultimii doi-trei ani cand echipa asta suscita atat interes. Cand echipa asta avea din nou puterea sa te tina captiv, sa iti stoarca emotiile si sa te faca sa te simti din nou fan.

La al doilea meci ne-am grupat, cum de mult nu s-a mai intamplat, si am mers intr-un bar sa vedem meciul in care juca Echipa care intorsese rezultatul in prima etapa si reusise sa invinga. Juca pe Stadionul in sfarsit plin. Am inceput meciul sceptic, m-a daramat golul Craiovei, am strigat la golul egalarii si am crezut ca spargem tavanul barului la explozia de la golul victoriei. Echipa mea ma facuse fericit. Aproape la fel de fericit ca in semifinala din Ghencea cu Middlesborough, cand la fiecare strigat al galeriei te treceau fiori.

Anul trecut ajunsesem, dintr-un fanatic, sa vad un meci din trei si uneori sa mai si aflu la o zi-doua dupa cat a fost scorul in etapa. Incepusem sa imi uit echipa.

Acum am fost plecat o saptamana din tara. La decolare, Steaua arata mai bine ca oricand. Dupa meciul cu Brasov am intrat online sa vad care a fost rezultatul si mi-a fost un pic greu sa il gasesc. Era ingropat sub o mare de stiri despre un patron schizoid care isi devorase din nou echipa. Am sperat ca e o gluma. Ca sunt din nou toanele inerente ale unui om labil. Am venit de aproape doua zile si m-am legat de site-urile sportive, asteptand vestea buna. Ca Steaua nu a murit, ca patronul doar a fost intr-o stare trecatoare de delir si ca antrenorul a lasat la o parte ego-ul, pentru a mai fi un pic stelist.

Ei bine, Batman, nu e ca-n filme. Piturca a plecat cu tot cu staff. S-au plimbat cateva solutii de umplutura, care realist vorbind nu ar fi avut nicio sansa sa se materializeze, si in cele din urma a fost aleasa varianta facila. Ilie Dumitrescu. Fost bun jucator, nimeni ca antrenor, care a esuat la atatea echipe de duzina incat nici nu o sa mai conteze ca esueaza si la o fosta Echipa mare. Ca sa inchida gura prostilor, a fost adus un alt fost grand al echipei, recordman-ul de la Sevilla, doar ca nu sa inchida poarta, ci sa fie directorul clubului. Duckadam este, stergandu-i numele de fotbalist, o la fel de buna solutie pentru a conduce clubul, cum sunt si eu cel mai bun pilot de Boeing 767. Avem amandoi aceeasi legatura si experienta in domeniu. Si eu am zburat cu un avion, si el a jucat la o echipa.

Si pentru ca drumul de la fericire la scarba trebuie sa aiba o directie clara, antrenor secund este Edi Iordanescu. Care este recomandat pentru aceasta pozitie de faptul ca este baiatul lui tata, ca a fost un jucator cel mult obscur in divizia secunda si ca nu are niciun fel de experienta in antrenorat. Dar sa fim seriosi, nu toti avem talentul nativ de a fi fiul lui Iordanescu. Si pana la urma ce mai conteaza asta, cand de la vierme la maimuta, tot clanul Becali are un post in club?

Va salut cu respect, eu raman la 4-1 cu Kiev cu memorabilul du-te, Dica, du-te, 3-0 cu Betis, singurul meci bun facut de Nicolita la Steaua, 0-0 cu Rapid exact cand i-a ranit cel mai tare, 4-1 cu Dinamo cand Vladoiu facea dubla si 4-1 cu FC Arges, intr-un ’88 cand pe Ghencea erau banci de piatra, ardea soarele, se mancau pepeni in tribuna si Lacatus si Hagi erau marcatori.

Si prefer oricand sa servesc un 0-4 amar de la o echipa magnifica, cum era Milan-ul in ’89, decat sa ma uit la glumele pe care le faceti cu ce a ramas dintr-o mare emblema.