Ca sa ne dam seama unde sunt acum HTC si Motorola

9 01 2013

Citind aceasta postare, veti afla ca:

  • HTC face venituri in toata lumea, in trei luni, cat operatorii telecom din Romania in sase, iar Motorola doar cu putin mai mult;
  • Petrom strange in trei luni venituri egale cu HTC, dar scoate un profit de opt ori mai mare.

Tin minte ca, in jurnalism, ar trebui sa ii dai cititorului si un ordin de marime, un element de comparatie care ii este cunoscut si il ajuta sa dimensioneze mai usor lucrurile, raportandu-le la un reper familiar.

Asadar:

Motorola a raportat, in al treilea trimestru din 2012, venituri de 2,58 miliarde dolari (1,97 miliarde euro). Pierderi operationale: 527 milioane dolari (403,6 milioane euro). Nu comparam cu trimestrul anterior si nici cu aceeasi perioada a anului trecut. Vom compara doar aceasta imagine statica, cu ceva familiar.

HTC a anuntat, de aceasta data in ultimul trimestru din 2012, venituri de 2,1 miliarde dolari (1,6 miliarde euro). Profit net: 34,4 milioane dolari (26,3 milioane euro).

Atat Motorola cat si HTC livreaza, in teorie, telefoane, tablete si alte echipamente de comunicatii catre marea majoritate a operatorilor telecom din intreaga lume.

Revenim pe plaiurile noastre.

Doar ce am vazut cat fac cele doua companii, intr-un trimestru. “Piaţa telecomunicaţiilor a crescut cu 3,5% în primele şase luni, la 7,48 miliarde de lei (1,64 miliarde de euro), pe fondul avansului veniturilor din servicii de acces la internet, de telefonie mobilă şi de retransmisie a programelor audiovizuale către utilizatorii finali, a anunţat ANCOM”, potrivit unui articol din ZF.

Iata ca HTC face intr-un trimestru, global, in linii mari cam cat fac operatorii telecom doar in Romania, intr-un semestru. Motorola sta cu… 23% mai bine. Este o comparatie care spune multe despre cei doi producatori. Comparam mere cu pere ca perioada, dar luam doar ordinul de marime dat de cifra.

Tot nu este suficient de concludent? Mai adaugam un element familiar in ecuatie. “OMV Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, a raportat în trimestrul al treilea un profit net de 864 mil. lei (191 mil. euro), cu 27% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, deşi vânzările au crescut cu 17%, la aproape 7 mld. lei (1,55 miliarde euro), datorită creşterii preţurilor de vânzare ale carburanţilor”, spune acelasi ZF.

Concluzionand, putem pune un frumos si clar egal intre HTC si Petrom, intr-o perioada similara, de trei luni, la nivel de venituri. Doar la venituri, pentru ca este o diferenta consistenta la profitabilitate, unde Petrom scoate de opt ori mai mult decat HTC, iar Motorola este in continuare pe rosu.

Parca ne uitam altfel acum la un telefon HTC sau o Motorola, nu?

Advertisements




Lucruri absolut absurde, despre care mi-ar placea sa citesc

8 01 2013

Anul asta miroase, in continuare, a praf de pusca pe bloguri. Hai sa va fac o lista de subiecte care sa mai detensioneze lucrurile. Subiecte atat de absurde incat ar fi, probabil, genial chiar sa le vezi acoperite de cineva.

  • Test comparativ Dacia Liberta – BMW Seria 1. Anduranta, ergonomie, consum, crash-test si… capacitatea portbagajului. Evident, testul cu pisica. Comparatia vi se pare disproportionata? Nu este. Daca s-au trezit ai nostri sa spuna ca M5 bate un Ferrari, merge orice.
  • Review Sony Walkman cu caseta versus iPod Nano. Dimensiuni, greutate, stocare, si, de ce nu, calitatea castilor. Absurd? Bineinteles, dar macar arati progresul imens al ultimilor ani.
  • Concurs foto, cu un vechi Smena pe film, eventual Azo, pentru o tenta cu adevarat de epoca, versus un Nikon D-whatever. Absurd? Inegal? Film versus digital? Asta face tot farmecul!
  • Recenzie de carte, cu date despre tiraje, vanzari si tot tacamul: Fragmente de viata si de istorie traita, de tovarasul Ilici, Mein Kampf si, de ce nu, Biblia. Chiar asa, a facut cineva vreodata o adevarata recenzie a Bibliei in Romania? Si a mai calcat la mai putin de 100 metri de o biserica, sau l-a linsat popimea?
  • Turist in Romania: Sovata, Caciulata, Soveja si Baile Herculane. Cu stream video de la baile termale, intre babute. Fotografii hi res din hotelurile care au mai vazut maxim doua straturi de var din 1989 incoace.
  • Cronica de restaurant: vestigiile comunismului, in detaliu, in Select, Capsa, Doi Cocosi sau Perla. Asta e, zic eu, cea mai usoara, si despre unele s-a mai scris. Totusi, mi-ar placea sa le vad. Eventual si cu o galerie foto din vremurile de aur.

E? Cum ar fi?





Social Media: You’re Doing It Wrong

7 01 2013

Hai, ca e cazul sa inauguram 2013 si pe blog, ca tot e prima zi de munca. Cum altfel? Cu doua-trei chestii despre Social Media. Chestii gresite.

Pe LinkedIn, anul asta, ca si anul trecut, continua sa existe specia de prostanaci nesiguri, care au nevoie de parerea ta. Si iti dau mesajul asta standard:

Hi, please help me by completing this short professional survey about me (will only take a minute). This will help me gather personal feedback from my professional network.
Thank you so much!

Problema? Nu ii cunosc. Doar ce mi-au dat add, nu am idee cine sunt si ce vor, nu s-au prezentat in niciun fel, dar imi vor parerea. Din pacate, am incercat sa duc pana la capat un sondaj, insa nu am gasit optiuni de raspuns suficient de critice ca sa il mai si finalizez.

Tot pe LinkedIn sunt si pupincuristii pareristi, care se afirma in ochii mei ‘endorsand-mi skill-urile’ (maltratare intentionata a limbii romane).

Problema? Nu am nevoie neaparata de parerile lor. Apoi, apreciez foarte mult cand o asemenea actiune vine de la cineva cunoscut, important, cu care lucrez. Dar, in cazul de fata, o buna parte a ‘endorsement-ului’ vine tot de la mici trepadusi care nici macar nu s-au prezentat, dar deh, stiu ei ca sunt bun la… treburi. Nu e mai bine sa va vedeti voi de treaba voastra, decat sa va faceti remarcati in felul asta?

Continuand linia critica – sper eu sa fie si constructiva – am de raportat si un caz de furt de fani, pe Facebook.

Sunt foarte atent cu informatiile mele de acolo, tind sa tin chestiile pentru mine si sunt strict in privinta like-urilor. Ca utilizator cu un creier propriu, ma simt furat cand un cont al unui ‘prieten’ se transforma brusc intr-o pagina de fani a unei companii. People, stati putin, ce-i cu goana asta pripita dupa fani? Eu sunt prieten cu tine, omul. Ti-am dat accept. Nu am nicio inclinatie sa ma trezesc brusc migrat automat catre pagina micului tau business si nici sa imi apara intre like-uri.

Anunta-ma, macar, daca tot ma migrezi. Sansele sunt mici oricum sa accept. Dar daca faci asta si pe blat, eu ma simt furat si te taxez dublu. Unlike si unfriend.

Si mai e una despre facebook, dar e ceva mai subiectiva. Ma irita omuletii care tin sa se afirme in comentarii, la orice postare a unui peste mai mare si mai influent.

Cum spune un greu ceva, cum apare si fomistul de afirmare cu o remarca pretentioasa in comentarii, 100% in linie cu postarea de mai sus, 100% de acord, 100% exact si parerea lui si, evident, incluzand cuvinte gen ‘strategie’, ‘engagement’ si cateva balute ramase de la pupatul in fund.

Acestea fiind spuse, nu folositi Social Media ca oamenii de mai sus. Si dragilor, sa aveti un an nou minunat!





Cum sa faci Facebook-ul un loc mai bun

19 12 2012

Asa-i ca uneori deschideti Facebook-ul si va plictisiti de aceleasi fete obosite, aceleasi truisme statute si aceleasi poze de doi bani? E, cum suntem in perioada sarbatorilor si ar trebui sa fim cu totii mai buni, sunt si eu mai bun cu voi si va vand cateva ponturi care vor face, garantat, actiunea de pe Facebook un pic mai spumoasa.

Uuuu, celulita!

Pun pariu ca si azi, daca va uitati pe timeline, gasiti macar o tipa care, dintr-un puseu de a sfida iarna, isi pune o poza de asta vara, de la plaja, un pic cu spatele. Iar spatele este mai mare, mai gras, mai urat si mai plin de celulita decat ar trebui, dar nimeni nu ii spune asta. Strange 87 de like-uri doar pentru ca a postat un fund. Dar tu poti iesi din masa celor 87 de anonimi, cu un comentariu bine plasat, fix sub poza: ‘Uuuu, celulita!’. E un mesaj suficient de sincer si de daunator la orgoliu incat garantat vei obtine o reactie. Cine stie, poate si prietenii ei vor aprecia comentariul tau si il vor ridica in rang, prin like-uri. Esti chiar mai plictisit de atat? Exista o tipa buna, care tocmai ce si-a pus o poza cu un fund perfect pe facebook? Nu-i nimic. Pune-i si ei acelasi comentariu, chiar daca n-are nicio legatura. E femeie, nesiguranta e scrisa in ADN, nu trebuie decat sa plantezi samburele ideii si nu se va mai uita vreodata in oglinda fara acea umbra de dubiu.

De asta esti grasa 😉

Avem cu totii acea prietena grasa, careia, daca ii iei wall-ul de sus pana jos, nu vezi decat portii de sarmale, prajituri, ciolane sau check-in-uri la diverse restaurante pe tiparul cantitate, nu calitate. Strange cate trei like-uri smulse cu greu la pozele cu pastrama servita la micul dejun si se crede o mica diva a bucatariei. Pune-i in mod repetat comentariul ‘De asta esti grasa ;)’. Cu acel smiley la sfarsit. Daca trece de indignare si te intreaba ce-i cu smiley-ul, spune-i ca l-ai pus acolo pentru ca ai auzit ca grasii sunt mai joviali. Daca se supara, cere-ti scuze ca ai incadrat-o la ‘grasi joviali’ si spune-i ca pentru tine va ramane, de acum, doar o grasa.

Oricum esti gay

Nu poti sa deschizi facebook-ul fara sa vezi hipsterasul sfrijit, de 43 de kile, cu maieu decoltat pana la buric si pantaloni cu trei numere mai stramti. Arata ca un papagal rahitic si pozeaza langa diverse grupuri de fete. Ele ii dau like, el se bucura. Ele nu ii spun ca il apreciaza pentru ca este prietenul lor gay, el se bucura. Ele il iau in grup ca sa iasa ‘ca fetele’, el se bucura. Fa-i bucuria mai sincera si fii tu primul care ii spune adevarul. Oricum toata lumea ar vrea sa o spuna, dar le este un pic jena, amestecata cu mila. Adica, dupa ce ca e un subnutrit si nu isi permite tricouri intregi, sa ii mai si spuneti asta in fata? Da. Comenteaza-i ca ‘oricum esti gay’. O sa sara in sus ca daca se imbraca mai fashion si tu nu il intelegi nu e vina lui. Asa e. Nu e vina lui nici ca a fost abuzat de mic, dar vine Craciunul si trebuie sa fim cu totii mai intelegatori cu semenii nostri.

Multumesc, Romica Jurca!

Nu ploua cu adevarat afara, pana nu se trezesc 17 adormiti care cred ca restul lumii locuieste intr-un beci fara ferestre si posteaza cu elan ca ‘Ploua!!!’. Acesti meteorologi de serviciu ai facebook-ului sunt gata oricand sa anunte, in exclusivitate, doar aici, doar la ei pe cont, ca ploua. Sau ninge. Sau burniteaza. Sau lapoviteaza ;). De 35 de minute. Fiti buni samariteni si faceti un gest. Apreciati-le eforturile. Oricum nu le da nimeni like. Ridicati-i la rangul meritat, cu un ‘Multumesc, Romica Jurca!’. Asocierea cu aceasta legendara eroina a vremii si vremurilor nu poate fi decat incununarea efortului acestor posturi scremute de acesti ‘capitani evidenti’ ai retelelor sociale.

Acestea fiind spuse, spor la comentarii. Faceti Facebook-ul un pic mai bun!





Campionii filmelor lungi si triste

3 12 2012

Iertati-ma, va rog, ca nu ma arunc in vagonul plin de aplauze adresate lui ‘Superman, Spiderman or Batman’. Este doar o parere personala, de consumator de film. Nu sunt un critic de film. Nu consum aceasta arta la modul elevat, elitist, aspirational. O consum pentru mine, pentru trairile mele si, evident, pentru a ma simti bine.

Felicit echipa care a produs filmul si ma bucur ca s-au intors cu vesti frumoase si premii, de la festivalurile de afara. Dar scurtmetrajul acesta, de mai mult sau mai putin 10 minute, este simptomatic pentru cinematograful romanesc. Facem cum facem si pana si un scurtmetraj ne iese lung. Pare apasator. Pare ca sta in loc.

Probabil ca iesim dintr-o societate care ne apasa atat de mult, care este atat de plina de neajunsuri si frustrari, incat nu reusim sa ne exprimam altfel decat trist. Contemplativ. Pentru ca si contemplatia este o mica boala a noastra, ca natie. Ne uitam cum trece viata pe langa noi. In cadre lungi, secvente in care nu se intampla nimic. In care norii trec, autobuzul se misca, insa nimeni nu spune nimic. O secventa de 20 de secunde, in care nu se intampla nimic, in autobuz. 3,33% din film, daca e sa apelam la cinismul matematicii. Alaturi de altele.

Da. Este utila. Face atmosfera apasatoare. Te conecteaza la momentul actiunii. Dar… o spunem si noi pe cea dreapta? Te plictiseste. Te termina nervos. Astepti sa ti se dea ceva si simti ca esti furat, fix prin starea asta de contemplare. Te uiti la un film in care nu se intampla nimic, zeci de secunde. Secunde din viata ta, pe care nu ti le da nimeni inapoi.

Si ingropam gestul frumos, simplu si induiosator al copilului, ce aduce o veselie aproape nelalocul ei in filmul nostru neaos, prin inca un cadru. Pentru ca e frumos pentru public sa incheiem vesel, cu un copil zambind, chiar daca povestea ramane trista. Dar premiile se iau cu acel cadru in plus, care te ingroapa inapoi in cenusa greoaie a deprimarii. Pentru ca fimul nu vrea sa fie despre inocenta unui copil care are sperantele intacte. Ci despre cruzimea unui sistem si a vietii in sine.

Bravo. Daca scopul filmului a fost sa te faca sa te simti prost, un pic vinovat ca ai sansa la o viata normala, da. E atins. Dar tare mult as vrea sa vad, in multitudinea dramelor cu primplan-uri extrem de lungi si plictisitoare, si filme de actiune, thriller, si… de ce nu, sa indraznim chiar o comedie cu un umor curat si bun? Si alegeti voi, oamenii din industrie, daca le faceti de 8 sau 180 de minute.

 





Noua parcare de la Piata Universitatii: suma tuturor defectelor

2 12 2012

Aseara am fost prin Centrul Vechi si am zis si eu sa folosesc optiunea civilizata si moderna de parcare, ca un cetatean european al anului 2012, dupa cum chiar Oprescu se exprimase la taierea panglicii, si sa imi las masina ‘sub statui’. Era, in teorie, optiunea perfecta. Buna ca amplasament, sigura si deloc costisitoare.

Rahat. Hai sa va povestesc, pas cu pas, cum este de fapt ‘experienta de utilizare’.

  • Primul lucru pe care il observi este softul prost (poate gresesc, dar fiind contract cu Primaria, probabil ca la licitatie au participat UTI, UTI si UTI). La intrare, la bariera, o camera iti ‘citeste’ numarul de inmatriculare, ce va fi imprimat pe bonul de parcare. Ori este un ‘feature’ special pentru mine, ori soft-ul nu stie sa citeasca numerele de inmatriculare care au trei cifre. Pentru ca mie mi-a printat B 40 AER. Iar numarul meu nu este B 40 AER. Aseara nu m-a costat nimic parcarea, dar ar fi interesant un blocaj de genul asta la iesire, cu un client nedumerit care trebuie sa explice cuiva diferenta dintre numarul de inmatriculare si ce apare de fapt pe bon.
  • Locurile de parcare nu doar ca sunt stramte. Spatiile de manevra nu doar ca sunt mici. Dar toata parcarea arata ca un urias joc LEGO. Mai exact, totul miniaturizat. Grupulete de cate trei locusoare de parcare pe care incap cate doua masinute. Sau trei, daca soferii nu au pretentia absurda sa deschida usa, si raman in masini.
  • Caile de acces intre niveluri sunt extrem de stramte si de prost desenate. In buza fiecarui nivel, la coborarea in subteran, aseara erau aruncate, fix in curba, stingatoare de incendiu si butelii de gaz (excelenta alegerea, in caz de impact) de care erau legate panglici, sa nu treci cu masina peste ‘marcajele proaspete’. Astept cu interes primele urme de oglinzi si bare, pe peretii circulari.
  • La urcarea dintre nivele, veti vedea ca nu aveti cum sa iesiti decat daca muscati cu rotile coltul ultimului loc de parcare desenat. Fiti multumiti ca acolo nu este parcata nicio masina. De ce? Simplu. Daca pe zona aceea hasurata ar mai fi si o masina / motocicleta / ATV, ar trebui fie sa nu mai iesiti vreodata din  nivelul respectiv, fie sa va incolaciti un pic tablaria.
  • Am urmarit un Hyundai SantaFe, iesind din parcarea de la -3. Era parcat cu fata si a facut sase manevre doar cat am fost eu de fata, pentru a iesi. Si a reusit sa iasa doar pentru ca, pe randul paralel, nu era parcata nicio masina si a mai avut de unde sa ‘muste’ un pic de spatiu de manevra.
  • Eu am o masina cu latimea de 1.828 cm. Am tras, intentionat, cat se poate de aproape de stalpul din stanga, parcat cu fata, si am lasat loc doar cat sa deschid usa si sa ma strecor pe cant, ca sa vad cat spatiu ocup. Rotile mele din dreapta muscau deja din celalalt loc.
  • Accesul pietonal inspre si dinspre parcare, pe rampa dinspre rond, se face cu randul. Daca un grup coboara, astepti sa ajunga la capat si apoi urci. Si viceversa. Pentru ca nu incap doua persoane, una langa alta, pe trepte, fara sa isi frece burtile, fundurile sau hainele de pereti.
  • Accesul cu liftul, din fata barului Jos Palaria, este si mai interesant. Lifturile nu circula decat cate un singur etaj, si nu ajung pana la nivelul cel mai de jos al parcarii. Pentru ca nu ai decat buton de -1, iei liftul pana la -1. Cobori din lift si iei ascensorul de alaturi, care nu merge decat pana la -2. Ai zice ca faci la fel si pentru -3. Nu, pentru ca pana la -3 nu mai exista lift. O iei pe scari.
  • Ai ajuns la masina ta parcata la -2 sau -3 si vrei sa platesti inainte de a pleca? O iei frumos pe scari, inapoi pana la -1. Doar acolo exista singurul aparat de taxare. Nu, nu ai cate unul pe fiecare nivel.
  • Masina mea are o lungime de 4.410 cm, un ampatament de 2.525 cm si garda la sol de 10,5 cm. La urcarea rampei de iesire dinspre rondul de la Universitate, am lovit varful pantei cu scutul. Nu recomand experienta asta pentru cei cu masini mai lungi sau joase.
  • Fix in capatul iesirii, la mai putin de o lungime de masina, cum ai scos nasul din subteran se face o curba la stanga. Eu unul stiam de ea, ca vazusem de afara cum este, dar nu exista nicio atentionare, in afara stalpisorilor din piatra gri, pusi sa obstructioneze accesul direct in fata. Dar e OK, pentru ca stim ca pietrele gri sunt reflectorizante si se vad de la distanta, mai ales noaptea.
  • Faceti-va cruce cu limba-n cerul gurii daca, pe aceeasi iesire, nimeriti coloana si ramaneti ultima masina, fix in curba. Este eminamente o chestiune de sansa daca se propteste sau nu in fundul vostru urmatoarea masina care urca rampa cu elan maxim si vizibilitate zero.

Va las cu doua idei principale, dupa toata placinta asta. Folositi cu incredere vechea parcare cu plata, dintre Intercontinental si TNB. Nu am cuvinte sa spun cat de buna este, in comparatie cu cea de la statui. Si, pe cat posibil, impliniti-va o fantezie. Luati-i masina lui Oprescu, luati-l pe Oprescu in dreapta, si parcati o data pe fiecare loc de parcare marcat, in noul spatiu de sub statui. Puneti-i si o camera pe bord, spre el, sa ii vedeti mimica, de fiecare data cand ii cade o oglinda sau i se rascheteaza cateo bara de vreun stalp.





Paradoxul foamei

7 11 2012

Trec printr-o perioada de foame acuta. Vreau sa consum enorm de mult. Filme. Oameni. Carti. Muzica. Prietene. Prieteni. Cluburi. Locuri. Kilometri. Efort. Informatie. Nu conteaza ordinea.

Fac multe lucruri simultan. Considerabil mai multe decat in trecut. Si pe masura ce le fac, imi apare pofta de mai mult. Citesc o carte, ascult muzica si butonez pe tableta. Simultan. Si mi se pare ca imi lipseste ceva. Ca nu e de ajuns. Ca as putea sa fac mai mult. Ca timpul asta l-as putea petrece in oras, intre oameni, sau pe pista, alergand.

Alerg. Ore. Cu muzica in urechi. Si in timpul asta ma gandesc ca as putea sa citesc o carte sau sa vad un film. Daca merg la un film, ma gandesc cat timp pierd in loc sa alerg. Sau sa vorbesc cu prietenii.

Foamea de orice este urmata de o extrem de scurta satietate, care nu face altceva decat sa deschida o alta pofta, pentru un alt tip de consum. Sunt intr-un cerc vicios. Scriu bucata asta scurta de text acum in fuga, ca urmeaza sa ies. Cand voi fi in oras, probabil ca imi voi dori, aproape imediat, si altceva.

Nu imi dau seama daca devin defect, sau este o evolutie catre ceva. Si nu imi dau seama cand urmeaza marele reset. Probabil pauza, a carei nevoie nici macar nu o simt.

Imi este foame. Consum ce vreau. Si imediat apare o pofta noua.